13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialSupravegherea diabetului: urmează o epidemie?

Supravegherea diabetului: urmează o epidemie?

Lumea e în prezent cu-prinsă de o epidemie de diabet. Un studiu cuprinzător realizat recent de Majid Ezzati şi colegi de-ai săi de la Imperial College din Londra şi Universitatea Harvard estimează că numărul adulţilor care suferă de diabetul de tip 2 a crescut de la 153 de milioane în anul 1980 la 347 de milioane în 2008. Numărul ar putea fi în prezent de 370 de milioane.

Toate regiunile lumii sunt afectate, deşi ritmul cel mai rapid de creştere se observă în Oceania, iar cel mai lent în Asia de Est. La nivel global, diabetul de tip 2 a crescut proporţional cu nivelul ridicat de obezitate.

Nu e nimic surprinzător – o creştere a grăsimii corporale şi o descreştere a activităţii fizice sunt cauze directe ale diabetului de tip 2 (altfel decât în cazul celui de tip 1). De fapt, multe dintre efectele obezităţii şi  ale inactivităţii fizice sunt intermediate de diabet.

Iar efectele sunt îngrijorătoare.

În multe ţări, diabetul este deja cauza principală a insuficienţei renale, orbirii şi amputaţiilor de membre inferioare şi o cauză majoră a infarc-turilor şi accidentelor vasculare.

În ciuda acestor date, supravegherea diabetului rămâne oarecum subdezvoltată peste tot în lume, chiar şi în ţările bogate. Supravegherea sănătăţii publice reprezintă „colectarea, analiza, interpretarea şi diseminarea continuă, sistematică a informaţiilor de sănătate în scopul prevenirii şi controlării bolilor” – mai pe scurt, informaţie pentru acţiune.

Nimic din această definiţie nu limitează supravegherea la bolile transmisibile, şi totuşi în practică aşa s-a întâmplat. Motivele nu sunt greu de identificat. Epidemiile de boli contagioase apar în câteva zile sau săptămâni (luni cel mult); pericolul e „clar şi  prezent”; prevenirea şi controlul necesită în general o intervenţie a statului – carantina victimelor, gă-sirea şi imunizarea contactelor, ori eliminarea surselor agentului patogen.

Situaţia unor boli cronice ca diabetul e diferită. Epidemia se întinde silenţios peste ani sau decenii, pericolul fie nu e recunoscut, fie nu e considerat evitabil, iar acţiunea este deseori văzută ca o responsabilitate a individului (modificarea stilului de viaţă) sau a sistemului de sănătate (prescrierea de medicamente) şi mai puţin a statului.

Dar supravegherea bolilor cronice poate salva vieţi. Dacă trendurile bo-lilor sunt monitorizate alături de reacţia pacienţilor la tratament şi expunerea populaţiei la factorii de risc, succesul şi eşecul politi-ci-lor desemnate să prevină sau să controleze bolile cronice pot fi evaluate, se pot stabili priorităţi ra-ţio-nale în alocarea resurselor, iar publicul poate fi informat pe deplin despre riscurile cu care se confruntă.

Pornind de aici, Direcţia de sănătate publică a oraşului New York a obligat în decembrie 2005 laboratoarele să raporteze  rezultatele analizelor de hemoglobină glicozilată (HbA1c) – un biomarker al diabetului şi un indicator-cheie în controlul glucozei sângelui – şi a creat astfel primul registru al diabetului din lume bazat pe populaţie.  Raportarea obligatorie a rezultatelor de HbA1c (alături de date demografice de bază) pentru o populaţie delimitată (locuitori ai oraşului New York) a permis Direcţiei de sănătate să monitorizeze tendinţele de prevalenţă a diabetului, să evalueze acoperirea analizelor şi să examineze modul în care cei bolnavi de diabet foloseau reţeaua de sănătate şi metodele de control al glicemiei.

Pe lângă aceste funcţii de supraveghere bazate pe populaţie, registrul a putut să sprijine îngrijirea pacienţilor prin faptul că furnizorii de servicii de sănătate şi pacienţii aflau despre niveluri ridicate sau în creştere de HbA1c. Ambele funcţii, cea de sprijin pentru pacient şi cea de supraveghere, necesitau folosirea unui identificator unic al pacientului, astfel încât acestuia să-i poată fi adresate scrisori, iar analizele să poată fi corelate în timp.

În 2009, Thomas Frieden şi colegi de la Direcţia de sănătate publică a oraşului New York au analizat primii patru ani de funcţionare a registrului şi au ajuns la concluzia că a avut performanţe bune. A fost însă o provocare să faci toate laboratoarele să raporteze periodic şi complet datele, iar nu toţi furnizorii de servicii de sănătate şi nu toţi pacienţii au vrut să participe.

Iniţiativa Direcţiei a fost lăudată în general ca o exemplificare a aplicării instrumentelor clasice de supraveghere şi control în domeniul bolilor transmisibile la cele cronice. Alţi comentatori însă au criticat registrul din motive de potenţială compromitere a intimităţii şi confidenţialităţii pacientului, sau chiar pentru că ar fi dăunat relaţiei dintre pacienţi şi doctorii lor.

Indiferent de cât de justificate ori nu sunt criticile, probabil că am putea afirma că registrul de diabet din New York, deşi e o soluţie inovatoare, e în cel mai bun caz una interimară. În loc să se bazeze pe rapoartele de laborator privind analizele unui singur biomarker, un sistem ideal de supraveghere a bolilor cronice ar extrage toate datele necesare direct din fişa medicală a pacientului.

Orice diagnostic de diabet şi monitorizarea ulterioară a evoluţiei bolii pornesc de la un consult şi ca atare de la o înregistrare în fişa medicală – şi astfel în sistemul informatic de gestiune a pacienţilor de la cabinetul medicului. În mod logic, sistemul de supraveghere ar trebui să opereze prin extragerea întregului subset de date necesar supravegherii din sistemul informatic de gestiune a pacienţilor de la fiecare furnizor de servicii de sănătate („colectare front-end”).

Aceste date ar urma apoi să fie transferate securizat (electronic) către un depozit de date adecvat. După curăţare (verificarea datelor lipsă, corectarea erorilor de codificare) şi anonimizare, datele ar putea fi disponibile pentru acces şi interogare. Prin analiza statistică adecvată şi interpretare atentă s-ar putea genera rapoarte folositoare în scopul supravegherii şi, dacă se doreşte, şi în scopul îngri-jirii pacienţilor (prin folosirea identificatorilor unici criptaţi, care să menţină confidenţialitatea in-formaţiilor cu caracter personal).

Având în vedere povara tot mai ridicată a diabetului şi a altor boli cronice peste tot în lume, atenţia trebuie să se îndrepte urgent spre consolidarea sistemelor de supraveghere a bolilor netransmisibile – şi asta la toate nivelurile, de la cabinete locale la instituţii globale.    

 

Martin Tobias e medic în domeniul sănătăţii publice în Wellington, Noua Zeelandă. 

Copyright: Project Syndicate, 2011.
www.project-syndicate.org

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă