Desi in tara noastra brambureala si trancaneala care ne inconjoara in permanenta pot da impresia nu numai ca suntem o tara democrata, ci si ca traim in plin haos comunitar, exista argumente in favoarea tezei ca, in buna traditie a istoriei noastre din ultimele veacuri, suntem in continuare un stat politienesc.
Exista mai multe siruri de fapte care induc aceasta impresie si ele nu pot fi trecute cu vederea. Intai de toate, avem "in dotare" nu unul sau doua servicii secrete, ci opt, noua sau mai multe (depinde daca le numeri si pe cele private, ale fostilor experti pusi pe liber din varii motive, insa utili noilor nababi, unii dintre ei lideri politici, altii doar moguli ai afacerilor).
Prin urmare, nu numai ca serviciile oficiale au proliferat enorm, dincolo de fracturarea Securitatii in mai multe aripi bastarde, dar mostenitoare in buna regula a arsenalului de metode, tehnici si dotari, dar ele sunt dublate si de "bastarzi" care, delegitimati prin pensionare, concediere sau privatizare, fac in continuare ceea ce stiu mai bine sa faca, in serviciul unor interese neoficiale si chiar intretinand relatii tensionate si discutabile cu legea.
De curand am intrat intr-o noua etapa a supravegherii cetatenilor, iar ineditul acesteia consta in faptul ca scopurile sunt nu neaparat politice, desi pot fi si din acestea. Printr-o directiva adoptata de Banca Nationala a Romaniei de mereu inspiratul domn Mugur Isarescu, eu, cetateanul obligat – de istorie, dar si de institutia unde prestez – sa imi deschid un cont bancar, sunt obligat sa imi dau acordul ca expertii bancii sa utilizeze datele mele in scopuri diverse.
La ghiseu, daca am primit o suta de lei – si chiar mai putin – pentru o colaborare (unele institutii media mai si platesc asemenea servicii, desi sumele nu sunt ceea ce crede, indeobste, lumea), functionara de la ghiseu se simte obligata sa se informeze de unde imi vin acei bani si de ce, chiar daca uneori eu insumi nu pot preciza. Mica birocrata, rotita a unui sistem bine pus la punct, nu are nici o vina, dupa cum imi explica. Masura a fost luata pentru a-mi proteja drepturile, ca nu cumva altul asemenea mie sa… spele bani. Fireste, persoana cu care stau de vorba ar trebui sa stie ca nu speli bani utilizand conturile bancare la suma de 50 lei noi si ca, la urma urmei, s-ar putea stabili un plafon al vigilentei. Dar nu.
S-au inmultit insa si politiile la vedere: mascati, jandarmi, politia primariei, baietii cu amenzile de la circulatie, firmele de paza de prin mall-uri, granicerii (parca mai multi de cand vamile spre Vest au aterizat la sol), in proportie directa cu numarul jafurilor, crimelor, violurilor si scandalurilor nesolutionate. In mod paradoxal insa, siguranta cetateanului este mai periclitata azi decat ieri, dupa cum o indica toate cifrele.
Mai observ si ca, urmand calea deschisa cu douazeci de ani in urma de Vadim, spargand monopolul de odinioara al puterii iliesciene, astazi fiecare partid politic sonor are macar o conexiune "tare" cu serviciile secrete. Dupa ce coloneii frustrati de propria situatie din primii ani au intrat in PRM sau "la Melescanu" si dupa ce Coposu a facut casa buna cu un cunoscut ofiter cu atributii in diplomatie, trecerea, in 1996, a PSD-ului actual in opozitie a adus de partea celalalta a baricadei parte din "servicii", evidentiind clar ca acestea dobandisera intre timp caracter "de casa".
Un nou prag al arondarilor in materie a fost adus insa de ultimii ani, cand deja supravegherea politieneasca reciproca s-a mutat chiar in arcul guvernamental (vezi "meciurile" Basescu-Tariceanu din vremea coabitarii in cadrul Aliantei D.A.) si in interiorul fiecarui partid (amuzanta conspirativitate a lui Cristian Diaconescu, instrumentata, zic unii, de colegi temeinici chiar din PSD). Cat despre finala la prezidentiale, cand Geoana si-a primit lovitura decisiva din partea contracandidatului Basescu pe baza unor date obtinute prin filaj de catre un serviciu discret arondat celui din urma, ea a adus pe prima scena a tarii, la vederea tuturor, ca procedura, pasamite, legitima si justificata moral, panda adversarului de catre ofiterii din dotare.
De arhive si gestionarea memoriei, in general, nici nu mai imi vine sa vorbesc. In acest domeniu, mutarea depozitelor de documente de la Tanda la Manda a trecut ca mare deschidere reformatoare. Dar dosarele vin tot cu numele ofiterimii si ale delatorilor in buna masura sterse si cu pagini disparate smulse din contexte ramase secrete, intr-un soi de batjocura pentru naivi. Cat despre comprimarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR) si a Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER) intr-o singura structura institutionala, pusa sub veghea neobosita a Guvernului si Presedentiei, prin oameni agreati direct de premier si de seful lui ierarhic, aparand astfel Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), ce mai ramane de zis? Intentiile sunt clare, initiativa e politica, iar intentiile par manipulative.
In aceste conditii, e clar ca, pentru a deveni o democratie neinhibata, functionala si autentica, Romania ar trebui sa ia un pic de "pe loc repaus"!…
