Limitarea, distorsionarea, chiar pervertirea sensului democraţiei sunt la modă şi adesea ele sunt chiar pretinse de majorităţi îndoctrinate, fanatizate sau măcar amăgite.
Când, în 1991, Francis Fukuyama, un neohegelian optimist, anunţa „sfârşitul istoriei“ prin extinderea universală a democraţiei liberale, mulţi ne-am îndoit deja de luciditatea politologului american. Şi vremurile erau totuşi favorabile pronosticului său. Dar astăzi, după două decenii şi mai bine, urmărind, oricât de superficial, ceea ce se petrece în Egipt, în Siria şi în general în lumea islamică, dar şi în Rusia lui Putin sau China, nu putem decât să constatăm eşecul lamentabil al ideii de democraţie liberală în aceste întinse zone şi arii de civilizaţie. Dimpotrivă, pare mereu mai plauzibilă teza rivală a lui Samuel Huntington, după care democraţia liberală este un produs tipic occidental, produs care nu poate fi exportat decât, cel mult, în mod distorsionat în alte culturi.
În Egipt, democraţia a fost mimată de guvernarea preşedintelui demis, Mohamed Morsi, care, deşi nu câştigase alegerile decât cu 51% din voturi, trecuse la impunerea legii islamice acestei ţări de peste 80 de milioane de locuitori. A fost răsturnat de un complot al armatei (formate şi înarmate de americani în timpul lungii guvernări Mubarak), susţinut însă de o parte importantă a populaţiei, cât şi, din umbră, de regimurile arabe din Golf şi de occidentali. Rezultatul a însemnat lupte de stradă care au produs deja sute de morţi. Armata şi poliţia au tras în plin în manifestaţiile violente organizate de Fraţii Musulmani, care s-au baricadat în moschei şi, atunci când au putut, au incendiat biserici. Egiptul pare să urmeze, treptat, calea dezastruoasă a Siriei, adică a războiului civil sau, în cel mai bun caz, a represiunilor violente din partea armatei de tipul celor din Algeria din anii ‘90. Iar Occidentul asistă neputincios la baia de sânge care sporeşte în fiecare zi, conştient că nu are de ales decât între un regim islamic şi unul militar – ambele violente şi ostile oricărei idei liberal-democratice, dar măcar ultimul ceva mai permisiv pentru minorităţile religioase şi mai favorabil intereselor occidentale şi israeliene în zonă.
Citiţi mai mult în Revista 22.
