Victor Ponta a încasat, zilele acestea, câteva lovituri politice dure: pe de o parte, Curtea Constituţională i-a retezat tentativa de uzurpare a unor prerogative care i-ar fi augmentat puterea personală asupra instituţiilor ţării, iar pe de alta USL şi-a văzut spulberate visele de mărire în baza aşa-zisului vot uninominal pur. Vinerea trecută a mai venit şi lovitura de graţie dată de Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care, neintimidat de dizolvarea sa ad-hoc dispusă de penibilul Liviu Pop, a decis în unanimitate că premierul României este un plagiator ordinar. Cea mai mare lovitură Ponta şi-a dat-o însă singur, prin plecarea sa la Bruxelles, fiind de-acum incontestabil unicul oficial sosit vreodată la un summit european în baza unei demonstraţii explicite a apetitului său pentru încălcarea hotărârilor Curţii Constituţionale şi, implicit, a legii fundamentale a ţării sale.
Cum între actualii şefi de stat şi de guvern prezenţi la Consiliile Europene predomină juriştii, cititorii pot concluziona singuri care va fi fost părerea lor despre un plagiator care mai şi probează senin că nu dă doi bani pe norme şi legi. Într-o situaţie similară, majoritatea covârşitoare a acestor lideri s-ar fi ascuns acasă, oblojindu-şi imaginea făcută ţăndări departe de reflectoarele unui summit european. Tot ce a dovedit Ponta zilele trecute este o nepăsare totală faţă de efectul conduitei şi faptelor sale în ochii Europei. S-a obstinat să-şi facă cea mai ridicolă intrare posibilă, concurând de-acum cu succes pentru titlul Berlusconi de Carpaţi. Iar preşedintele Băsescu a decis, sapient, că este cazul să-l lase pe imberbul nebun să se facă de râs, dacă tot insistă. A fost una dintre cele mai bune decizii tactice din ultimii ani ale lui Traian Băsescu. Nici un lider al unei ţări membre a UE nu a avut până acum un debut european atât de dezastruos – şi cu piatra de moară a plagiatului de gât, şi cu mentorul politic şi magistru al buclucaşei dizertaţii încarcerat pentru corupţie după o întreagă telenovelă pseudo-suicidală, şi în dispreţul total al ţării pe care o guvernează, al legii ei fundamentale, precum şi al gardienilor supremaţiei acesteia.
Dacă mai are un dram de minte, USL scapă rapid de acest lider devenit, de-acum, nefrecventabil din punct de vedere european. Un cartof aproape la fel de fierbinte a ajuns, de altfel, şi perpetuu istericul Crin Antonescu. Observ că destui „grei” pesedişti s-au retras de ceva vreme discret în fundalul scenei politice, preferând să evite pronunţarea unor opinii despre atitudinea şi demersurile şefului lor de partid şi guvern. Sunt, cu toţii, veterani politici care ştiu prea bine că tentativele de aservire a ICR, dar mai ales a unor instituţii fundamentale ale statului nu vor încrâncena doar elita intelectuală şi societatea civilă, ci şi un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni. Obsesia subjugării tuturor instituţiilor statului pentru a le popula cu nişte impostori şi/sau neica nimeni pe post de sclavi care anticipează toate dorinţele deşănţate ale stăpânului reprezintă atât o expresie a continuităţii modului de gândire particular celui mai nefast şi degradant capitol din istoria recentă a României, cât şi un indiciu manifest al căii pe care se înscrie România sub preacinstita guvernare Ponta.
Cuvintele sale profund desconsideratoare la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale şi încercările disperate ale lui Corlăţean de a acuza doi dintre judecătorii ei de o incompatibilitate nu doar nesesizată până acum, dar şi infirmată categoric de către ANI denotă întreaga dimensiune a vindicativităţii şi puerilităţii actualilor guvernanţi. Cu nici jumătate de an în urmă, Guvernul Boc încasa o lovitură cel puţin la fel de severă prin decizia Curţii referitoare la neconstituţionalitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare. Nici fostul premier şi nici vreun membru al PDL nu au contestat însă o clipă hotărârea CC sau legitimitatea membrilor ei, deşi ştiau prea bine că verdictul în cauză consfinţeşte definitiv plecarea lor în opoziţie.
Pe scena europeană, doar grupul socialiştilor pare să nu fi învăţat nimic din lecţia amară pe care le-a dat-o deja alt întâistătător pesedist, mai exact actualul deţinut de drept comun Năstase Adrian. Au continuat să-l sprijine, cu jumătate de gură, chiar şi atunci când indiciile privind delictele sale de corupţie deveniseră de mult izbitoare. Ulterior, n-au mai ştiut cum să scoată cămaşa. Căzând iarăşi în capcana promisiunilor şi încredinţărilor unui potentat pesedist, liderul socialiştilor europeni Hannes Swoboda şi predecesorul său Martin Schulz, actualul preşedinte al PE, riscă acum un dezastru de imagine, având în vedere că i-au sărit lui Ponta în ajutor pentru a nu-l vedea ostracizat din start la Bruxelles.
Cu cât Ponta rămâne mai mult la putere, cu atât va dăuna mai mult Stângii Europene. Socialiştii sunt cei care solicită mutualizarea datoriilor pentru ca ţările mediteraneene să mai aibă o şansă de creştere economică. Dezideratul lor are însă doar de pierdut dacă printre susţinătorii săi se numără un românaş capabil de furt intelectual şi, în plus, de strivirea fragilei democraţii din ţara sa – o democraţie clădită cu mari eforturi interne şi internaţionale tocmai pentru ca România să poată adera la UE. Ponta ar face bine să-şi bage în cap odată pentru totdeauna că o nouă tentativă de suspendare a preşedintelui nu-i va aduce defel aplauze – nici măcar din partea Stângii Europene. Socialiştilor le-ar fi imposibil să ceară solidaritatea nord-europenilor şi a liderilor acestora, majoritar populari, în timp ce sprijină un „dottore” cu vădite apucături totalitariste, care în propria ţară nu face altceva decât să calce ideea europeană sistematic în picioare.
