Nu cred că ordonanța de urgență prin care Vlad Voiculescu schimbă procedurile de numire a managerilor de spitale va produce schimbări în profunzime în sistemul medical de stat. Fac un efort și trec peste neîncrederea pe care am acumulat-o, după 26 de ani de presă, în orice om politic. Dar chiar dacă accept presiunea credincioșilor Guvernului Cioloș – rar am văzut grup mai fanatic și mai agresiv – și pornesc de la premisa că acest ministru al Sănătății este o minune coborâtă pe pământ românesc, neavând decât bune intenții, tot nu cred că simpla schimbare a procedurilor de numire a managerilor de spitale va schimba ceva substanțial.
În paranteză, am văzut că, dincolo de presiunea firească a unui public implicat în campania electorală, există și o presă puternic mobilizată/înregimentată, care a abandonat orice spirit critic și nu lucrează decât în alb și negru. Faptul că presa e împărțită în tabere ultrapolitizate – ori ești cu PSD-ul și faci praf orice decizie a Guvernului Cioloș, ori ești cu tehnocrații și preamărești fiecare pas al acestora – distruge credibilitatea întregii bresle. Iar publicul, mai devreme sau mai târziu, va trece prin aceleași dezamăgiri prin care a trecut și după mărirea și decăderea unui Emil Constantinescu, a unui Traian Băsescu sau a unui Klaus Iohannis.
De ce nu cred în proiectul lui Vlad Voiculescu? Din 1999, urmăresc modul în care a evoluat și s-a aplicat Legea funcționarului public. Legea a fost cerută de Uniunea Europeană ca o precondiție a începerii negocierilor de ade-rare. Teoretic, toate numirile în administrație ar fi trebuit făcute prin concurs, după îndeplinirea unor precondiții destul de dure.
În cazul „înalților funcționari publici“ – prefecți, secretari generali ai ministerelor sau inspectori guvernamentali – barierele de accedere în acest corp sunt și mai ridicate. Și? Azi, mai toți sunt oameni de partid. Nu cred ca, din 2007 până acum, să fi avut vreun prefect apolitic, care să corespundă spiritului legii. Fiecare partid și-a plasat oamenii în corpul înalților funcționari publici imediat ce a ajuns la putere. Când se schimba regimul, prefecții erau transformați în inspectori guvernamentali – tot cu rang de înalt funcționar – și trimiși să numere gropile de pe șoselele comunale din Botoșani.
Același fenomen s-a întâmplat și în companiile naționale. În 2011, Executivul condus de Emil Boc, sub presiunea Băncii Mondiale, a emis Ordonanța de Urgență 109/2011 privind guvernanța corporativă în companiile de stat. În teorie, managerii acestor companii puteau fi numiți doar prin selecții dure, organizate de firme de headhunting. În final, s-a văzut că a fost o bătaie de joc: partidele aflate la putere și-au plasat clientela în consiliile de administrație, iar companiile au rămas o vacă de muls.
Acestea sunt obiceiurile locului și nu cred că noile proceduri de numire a unor ma-nageri profesioniști la conducerea spitalelor de stat vor produce mult-așteptata revoluție. Nu spun că nu merită să încerce. Foarte bine, sincer îi urez succes lui Vlad Voiculescu. Organizarea unor concursuri cinstite depinde de o conducere onestă, numită politic, la Ministerul Sănătății.
Poate Vlad Voiculescu va rămâne la Ministerul Sănătății și după alegeri și va demonstra că poate selecta 300 de manageri cinstiți și competenți. Dar, așa cum arată acum sondajele, acest ministru nu va rămâne la post. PSD-ul va prelua controlul și va proceda așa cum a procedat întotdeauna.
Îi va conveni legislația rămasă în urma lui Vlad Voiculescu: va scăpa de câteva fosile și va trimite în locul lor oameni din generația tânără, cel puțin la fel de rapace ca predecesorii. La nivel local, unde spitalele sunt sub controlul baronilor locali, ordonanța lui Voiculescu va fi o glumă. Nu se va organiza nici un concurs cinstit. Nici unul. Pentru că pur și simplu am refuzat să învățăm ceva din cazul de la Mehedinți, unde baronul Duicu cumpăra echipamente scumpe și inutile pentru Spitalul Județean. La doi ani de la cazul din Mehedinți, am des-coperit o situație identică în centrul Bucureștiului și, în afara unor lamentări patetice, nu-mi pare să se fi întâmplat ceva.
Sistemul medical de stat nu va putea fi niciodată administrat eficient de clasa politică românească. Va rămâne ceea ce este acum: o sursă de bani și de funcții. Amintiți-vă că, în 1831, a fost nevoie să vină gene-ralul rus Pavel Kiseleff ca să organizeze Eforia Spitalelor Civile. Eram, la acel moment, în Evul Mediu.
Vlad Voiculescu ar trebui să treacă peste blocajul generat în 2012 de Raed Arafat – dacă buna sa relație cu oamenii Antenei 3 îi permit asta – și să caute soluții pentru a dezetatiza sistemul.
