Trăim cea mai profundă şi cea mai periculoasă criză din istoria neamului nostru. Românii au trăit vremuri grele, obligaţi uneori să fugă în munţi din cauza năvălirilor barbare, când satele lor erau pârjolite. Dar acum în multe suflete sunt pârjolite credinţa, speranţa şi dragostea de Dumnezeu şi neam.
Sunt arse minunatele tradiţii ale acestui popor şi cele mai curate năzuinţe. Flăcările desacralizării, ale minciunii, egoismului feroce şi devastator ne înăbuşe tot mai mult. În plan politic gravitatea deosebită a situaţiei este dată de faptul că nu mai există o reală rezistenţă împotriva ticăloşiei de tot felul şi o autentică alternativă. Iată de ce, dacă nu se va produce o „înviere“, dezastrul ţării este sigur. Dar o astfel de renaştere în plan socio-politic are nevoie de un partid politic însufleţit şi de o puternică dragoste de ţară, precum şi de o disponibilitate de luptă şi jertfă.
Şi care altul în afară de PNŢCD a fost partidul din istoria modernă a românilor (înainte şi după decembrie 1989) care a reprezentat, a luptat şi s-a jertfit pentru interesele neamului şi ţării?
E adevărat, a fost un alt PNŢ şi au fost admirabili conducători ca Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, precum şi sute de mii de membri care şi-au sacrificat libertatea şi viaţa pentru interesele neamului.
Acum, marele complot anti-PNŢ început imediat după înfiinţarea sa, şi continuat şi astăzi, a reuşit în anii 2000 să îl compromită, să îl dividă şi să îl facă de batjocură. Românii care în anii ’30 şi ’40 votau PNŢ-ul în marea lor majoritate astăzi ori îl dispreţuiesc, ori nu-l cunosc deloc.
Ţara are nevoie, pentru a se salva, de un nou PNŢCD. Întrebarea la care trebuie să răspundem cu sinceritate şi obiectivitate: este posibilă renaşterea acestui nou PNŢCD, şi, dacă da, prin ce mijloace?
Credem că există multe condiţii ce trebuie îndeplinite pentru ca, prin acest demers, PNŢ să redevină partidul-fanion al dragostei de neam şi speranţei românilor, recâştigân-du-şi încrederea lor.
Voi aminti câteva dintre cele mai importante:
– Să obţină ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu prin întoarcerea reală la principiile moralei creştine, câştigând pentru el şi pentru popor încrederea în puterea Sa.
– Să reprezinte şi să urmărească interesele întregii comunităţi naţionale româneşti, indiferent de categorii sociale, confesiune sau apartenenţă politică.
– Să fie o adevărată alternativă la actuala clasă politică şi la actualele partide de guvernământ care sunt dependente sau chiar supuse unor mafii economico-politice.
– Deosebirea de alte partide să fie dată de calitatea morală şi profesională a conducătorilor ei şi de un nou elan spiritual născut din principialitate şi morală. Acest nou PNŢCD trebuie să fie un izvor şi un aer curat în mocirla şi duhoarea minciunii, corupţiei şi duşmăniei ce domină astăzi viaţa noastră politică.
– Să promoveze o politică internă fermă care să asigure un climat de armonie socială, precum şi stabilitatea și independența instituţională, respectându-se ierarhia şi raporturile prevăzute de Constituţie. În ce priveşte independenţa justiţiei, ea este un vis vechi românesc, ce trebuie, în sfârşit, împlinit.
– În ce priveşte problemele sale interne, renaşterea înseamnă atât o refacere a structurilor, cât şi o reprecizare doctrinară şi o selecţie a conducătorilor după criteriile amintite.
Toate aceste condiţii urmăresc, desigur, recâştigarea electoratului, ceea ce înseamnă ca omul de rând să îşi recâştige încrederea în acest partid.
Cred că pentru a obţine această încredere a românilor sunt necesare câteva acţiuni imediate şi concrete:
1. Dezvăluirea adevărului privind unele perioade din istoria sa. Acest lucru trebuie făcut cu rigurozitate istorică, sintetic şi cu toată obiectivitatea (pervertirea istoriei PNŢ-ului a fost una dintre cauzele pierderii încrederii). Trebuie prezentate următoarele epoci: istoria Partidului Naţional şi a Partidului Ţărănesc Ion Mihalache şi lupta împotriva dictaturii lui Carol al II-lea şi a camarilei sale; epoca Antonescu şi a războiului al doilea mondial; epoca comunistă; adevărul privind guvernarea 1996-2000, cauzele eşecului şi vinovaţii principali; cauzele decăderii şi destrămării PNŢCD şi participanţii la complotul anti-PNŢCD. Au exis-tat, desigur, şi greşeli şi vinovaţi din interiorul său. Suntem deci obligaţi, pentru a câştiga încrederea oamenilor, să îi numim şi să le arătăm greşelile.
2. Efortul concentrat pentru refacerea conştiinţei naţionale şi a dragostei de neam şi ţară în primul rând în rândul tineretului (mulţi consideră dragostea de neam un sentiment anacronic, desuet şi depăşit). Este, desigur, o misiune dificilă, mai ales pentru un partid politic, dar PNŢ-ul a reprezentat întotdeauna un exemplu de patriotism şi spirit de jertfă. Trebuie prezentate modelele de eroism şi martiraj şi faptul că a fost partidul care a pus interesele colective înaintea celor personale, de grup şi de partid.
3. Dezvăluirea istoriei reale a epocii neocomuniste Iliescu-Roman până astăzi. Trebuie arătat, cu dovezi, faptul istoric că regimul comunist al agenţilor sovietici şi-a întins tentaculele roşii trecând peste eroii şi morţii din decembrie 1989. Jaful, minciuna, demagogia, manipularea au continuat cu aceeaşi neobrăzare şi dispreţ faţă de oameni şi ţară. Încercând ipocrit să convingă că s-au convertit la democraţie şi capitalism, de fapt ei au construit lucid, perfid şi viclean o pseudo-democraţie cu zeci de partiduţe, dar concentrând puterea într-un singur partid (FSN şi toate denumirile lui până la PSD), care era de fapt un partid unic. Duşmanul lor principal a fost PNŢCD-ul, pe care l-au distrus infiltrându-l cu lichele şi trădători şi, în final, compromiţându-l. Neocomuniştii, ca şi Carol al II-lea şi comuniştii, au fost conştienţi că principala forţă de rezistenţă împotriva oricărei forme de dictatură şi ipocrizie politică este PNŢCD-ul.
Partea a doua a acestei scrisori deschise va fi publicată într-o ediție viitoare a RL
CV
Ioan Z. Boilă a petrecut opt ani în „gulagul comunist din România“ (1956-1964), a trecut prin 10 penitenciare şi prin lagărul de muncă Stoeneşti din Bălţile Brăilei. În 1956, împreună cu patru prieteni, a participat la redactarea unui memoriu în care protestau împotriva „comunizării României şi a persecuţiei religioase şi politice care era în curs“. A fost, alături de fratele său Matei Boilă, unul dintre fondatorii PNŢCD după 1989.
