La alegerile prezidențiale e posibil să nu mai fim nici măcar în situația de a putea alege „răul cel mai mic“, ci să contemplăm, neputincioși, un dezastru indistinct.
În urmă cu doi ani, pe 6 iulie 2012, Legislativul vota suspendarea lui Traian Băsescu, cerută printr-un document însăilat după imperativele voiculesciene. Majoritatea parlamentară de atunci, reunită sub sigla USL, era constituită prin trocuri politice și bricolaje fără nicio legătură cu funcționarea unui sistem de partide bazat pe logica jocului democratic. Masa critică a fost atunci atinsă prin migrația consistentă a unor parlamentari PDL, care au întărit în mod decisiv majoritatea formată de USL. O formațiune construită de altminteri nu pe un program real, ci pe o obsesie consecvent întreținută de retorica antenistă, picurată ani de zile, privind „regimul dictatorial băsist“, teroarea și corupția înfierate iacobin. Obsesie reiterată în monologul botezat conferință de presă, interpretat de Dan Voiculescu la moment aniversar, pe 6 iulie 2014, când, alături de obișnuitele amenințări mai mult sau mai puțin voalate la adresa presei ambalate ipocrit în mesaje pseudo-empatice – „jurnaliștii, așa cum sunt ei, sunt o categorie foarte vulnerabilă“ –, oligarhul penal a transmis „publicului Antena 3, acești oameni minunați, că nu există niciun fel de motiv să se rușineze. Am rămas consecvent acestei dispute politice majore cu Băsescu Traian“.
Referendumul din vara lui 2012 a reprezentat poate, în mod paradoxal – pentru că era o inițiativă a USL –, ultimul moment de solidarizare a opoziției, oricum erodată din interior de politica noncombat a PDL. Ideea boicotului și realizarea lui practică au reușit numai să amâne însă un deznodământ legitimat de alegerile din decembrie al aceluiași an. USL s-a instalat confortabil la guvernare și a început să facă ce știa mai bine: consolidarea unui stat oligarhic, mimând democrația parlamentară, dar concentrând în fapt exercițiul puterii politice la guvern. Venit pe valul demagogic al voinței populare – aici trebuie amintit rolul consistent jucat de Crin Antonescu – și fluturând steagul șifonat al parlamentarismului, USL a reușit să ridice la rang de artă incompetența, impostura și urmărirea exclusivă a intereselor oligarhiei.
Citește continuarea textului în Revista 22.