Opinia publica de la noi este destul de putin preocupata de politica externa. Conflictele politice interne – cateodata atat de meschine – joaca un rol mare, in timp ce evenimentele din strainatate, inclusiv relatiile noastre internationale sunt lasate, fara prea mult spirit critic, pe seama baronilor si printilor pe care am binevoit sa-i alegem si care ne conduc. N-ar trebui sa fie asa! De politica internationala depinde, in ultima instanta, destinul tarii. Sa amintim ca prima presedintie Iliescu concepea Romania aproape ca pe o republica postsovietica, in timp ce o adevarata orientare pro-Vest a inceput abia sub administratia Constantinescu.
Prin vocea presedintelui Traian Basescu, mai ales, Romania s-a declarat foarte hotarat partizana aderarii Turciei la Uniunea Europeana. Subiectul insa este destul de complex si merita o tratare cat de poate de nuantata. Mai intai, sa amintim ca Turcia este membru asociat al Comunitatii Europene (numele vechi al UE) inca din 1964, iar primul demers de a-i apartine cu drepturi depline a fost facut in 1987. In 1999, UE a acceptat sa intre in discutie cu Turcia, iar in 2005 candidatura ei a devenit oficiala. Turcia este un stat puternic si un aliat de nadejde al NATO, apartinand Aliantei Atlantice din 1952. Este si o putere economica majora, cu o rata de crestere a economiei importanta (7% in 2004 si 2005). Fondatorul Turciei moderne, K. Ataturk, era eurofil si a dat statului turc acel caracter laic care lipseste in general statelor islamice. Din acest punct de vedere, este un model pentru Orient si un excelent elev al democratiei de tip euro-american.
Cu toate acestea, Turcia este, din punct de vedere european, o tara cu probleme. Instabilitatea politica face ca, din cand in cand, armata sa ia puterea, asa cum s-a petrecut ultima data intre 1980 si 1983. Actualmente, tara este guvernata de o formatie islamista moderata, „Partidul Justitiei si Dezvoltarii”. Cu toate ca a aplicat unele reforme, cum ar fi abolirea pedepsei capitale, Turcia cunoaste serioase probleme in privinta drepturilor omului. Cea mai grava este legata de nerecunoasterea deplina a minoritatii kurde (aproape un sfert din populatie), care nu dispune de dreptul la educatie in limba proprie. Libertatea cuvantului este limitata: de exemplu scriitorul Orhan Pamuk (mai tarziu laureat al Premiului Nobel) a fost anchetat si amenintat cu inchisoarea fiindca a afirmat realitatea genocidului armean din 1915, fapt istoric pe care statul turc inca il neaga, cu toata puterea.
Daca ar fi admisa in UE, Turcia ar deveni al doilea stat european ca numar al populatiei (dupa Germania) si ar exercita o influenta mare in instantele europene. „Ar fi, dupa parerea mea, sfarsitul Europei”, a spus fostul presedinte francez Giscard D'Estaing. Intr-adevar, poate exista temerea ca, chiar daca si-ar rezolva problemele de drepturi ale omului, Turcia ar pune la incercare in mod serios identitatea europeana, daca n-ar fi decat traditiile ei religioase si culturale diferite, si faptul ca 97% din teritoriul ei si 90% din populatie se gasesc in Asia.
In ciuda acestor dificultati, guvernele unor tari ca Franta, Germania, Anglia sunt in favoarea admiterii Turciei, din motive diverse. Singura Austria a exprimat serioase rezerve. Opinia publica din tarile europene este in genere impartita, dar diferentele regionale sunt interesante. Demn este de remarcat ca Eurobarometrul realizat in mai 2006 arata ca romanii sunt cei mai entuziasti sustinatori ai aderarii Turciei (66%), mai mult decat turcii insisi (54%)!
Faptul ca suntem „cei mai buni prieteni ai Statelor Unite”, cum se exprima de curand ambasadorul SUA la Bucuresti, N. Taubman, explica in parte entuziasmul dlui Basescu pentru aderarea Turciei, aliatul fidel al Americii si vechi membru al NATO. S-ar putea adauga preocuparile presedintelui pentru contrarea influentei rusesti la Marea Neagra.
Poate ca si Turcia va putea sa faca odata parte din Europa, dar la capatul unui proces dificil al carui termen este greu de intrevazut… Daca Romania si-a dorit atat de mult sa fie primita in UE este pentru ca a fost convinsa de valoarea modelului occidental, de strictul respect al libertatilor, de o politica bazata pe toleranta si pe acordarea unor largi drepturi minoritatilor. Faptul ca suntem atat de generosi cu o tara care este departe de standardele europene ar putea sa lase impresia ca idealurile democratiei de tip occidental nu ne impresioneaza atat de tare, ceea ce este de natura sa accentueze scepticismul unor parteneri din UE fata de prestatiile tarii noastre in materie de justitie si de reglementarile europene in genere, scepticism care este de pe acum la cote apreciabil de ridicate.
Ion Vianu, scriitor
