România a trecut prin multe războaie. Războiul cu fantomele comunismului. Războiul cu urmașii acestor fantome. Războiul pentru reforma statului. Războiul pentru reforma clasei politice. Războiul pentru independența justiției. Războiul pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept. Războaie dure și nemiloase în care multe edificii s-au prăbușit. Altele noi s-au ridicat sau sunt pe cale să se ridice. Războaie în urma cărora a rămas și mult moloz, pe care viitorul președinte trebuie să-l îndepărteze. Un președinte care să știe să așeze fiecare piesă la locul ei, astfel încât societatea românească să reintre în normalitate.
”Puteţi încerca să vă anunţaţi candidatura, că şi aşa nu prea avem candidaturi potrivite” – îi îndemna Traian Băsescu pe locuitorii din Sânnicolau Mare, la începutul lunii septembrie. Și președintele avea dreptate. Niciunul dintre cei înscriși în cursa prezidențială, până în acel moment, nu prezentau suficiente date că ar fi potriviți pentru funcția de șef al statului. Victor Ponta, deși îi place să se joace cu simbolurile armatei și cu serviciile secrete, nu a învățat nici până acum să-și lege șireturile de la pantofii de premier. Nu numai că s-ar împiedica în șireturi, dar pantofii de președinte pe care îi găsește la palatul Cotroceni sunt chiar cu câteva numere mai mari. Neamțul Iohannis a devenit deja o prezență obișnuită a campaniilor electorale. De la ”O Românie Puternică” – sloganul pe care îl reprezenta în 2009, alături de Mircea Geoană, la ”România lucrului bine făcut” în 2014, alături de Vasile Blaga, Iohannis are în permanență sforile prinse de el. Doar păpușarul se mai schimbă o dată la cinci ani. Competiția celor două doamne înscrise în cursa electorală reprezintă sarea și piperul acestei campanii. Monica Macovei, când nu vorbește singură cu o pisică pe o rețea de socializare, împarte cartușe de la gloanțe cu care au fost uciși oameni, iar Elena Udrea nu a reușit nici acum să termine de croșetat fularul început prin alte campanii electorale. În rest, cântă, gătește, face curățenie și își mai dă cu părerea despre politica externă, pe care o vede ca pe o scenă cu mult sclipici, unde crede că o femeie ar avea mai mult succes deoarece se îmbracă mai frumos – ”O femeie ar avea mai mult succes într-o lume a bărbaţilor, la nivelul acesta în care nu e o bătălie de putere, adică nu e ca în interiorul ţării, unde noi aici ne luptăm, în clasa politică, ne luptăm care să fie cel care conduce. Nu, afară ne reprezentăm ţările fiecare. Cum credeţi că este mai bine pentru o ţară din acest punct de vedere?” Și lista prezidențiabililor care nu au nici cea mai mică competență pentru a ocupa fotoliul de la Cotroceni poate continua. În total, 13 aventurieri fugiți de acasă pentru a candida la funcția de președinte. ”Nu m-aș putea privi în oglindă, dacă nu mi-aș asuma responsabilitatea” – declara Teodor Meleșcanu. Ultimul candidat înscris în competiția electorală. Dar singurul care poate da o șansă reală României. Un domn, un diplomat de carieră și un om de stat. Seriozitate, calm și încredere este ceea ce transmite această candidatură.
După 14 ani, Teodor Meleșcanu revine din nou în cursa prezidențială. De data aceasta din postura de candidat independent, dar cu mult mai multă experiență politică și într-un moment extrem de dificil pentru țara noastră, din punct de vedere al evoluțiilor geo-politice. Fostul șef al SIE are nu numai expertiza care îl va împiedica să facă greșeli, dar și înțelepciunea și maturitatea necesară pentru a fi președintele României pentru următorii ani. Ani extrem de grei pentru țara noastră. Meleșcanu știe că până în anul 2016 nu va putea juca decât un rol de reprezentare. Interesul național și nevoia de stabilitate internă îl vor determina să coabiteze cu actuala majoritate. Ca să conducă cu adevărat România, Meleșcanu va avea nevoie de un Guvern favorabil. De aceea este dispus să demisioneze, după doi ani de mandat, pentru a cupla din nou alegerile prezidențiale cu cele parlamentare. O demisie care nu îl împiedică însă să candideze din nou. O demisie prin care Meleșcanu poate realiza ceea ce Traian Băsescu nu a reușit să facă în anul 2005, atunci când a încercat să provoace alegeri anticipate care să aducă majoritatea necesară ”Alianței DA”, în Parlament. Un plan inteligent care, cu multă pricepere și abilitate, poate fi dus până la capăt. Alături de ce partid va intra independentul Meleșcanu într-o nouă cursă electorală, în anul 2016, rămâne de văzut. Cu siguranță va fi nevoie însă de un partid nou, format din oamenii noi care să împărtășească aceeași idealuri și viziuni pentru România. Un partid cu oameni curați, cu multă expertiză politică și administrativă, a căror principală calitate trebuie să fie iubirea. Iubirea față de țara lor.
România are nevoie de Teodor Meleșcanu. Are nevoie de un președinte care să îndeplinească toate criteriile cerute de provocările externe ale României. Are nevoie de un președinte calm, dar ferm, care să vorbească despre unitate, interes național înainte de toate, de un președinte care să prezinte soluții viabile pentru țară. România se învârte de 25 de ani într-un cerc vicios. Aceste alegeri reprezintă cu adevărat un moment important. Un moment în care românii trebuie să înțeleagă că sunt în fața unei alegeri cruciale. De aceea ar trebui să aleagă să meargă împreună înainte. Împreună cu Teodor Meleșcanu.
