„Sperăm că nu va fi nevoie să introducem un nou sistem în locul democraţiei”, afirma recent premierul maghiar Viktor Orban. Asemenea declaraţii îl entuziasmează pe Crin Antonescu într-atât, încât până la referendumul din 29 iulie îl elogia pe Orban drept politician „al cărui nerv şi a cărei forţă şi personalitate să ştiţi că eu le apreciez”.
Interimarul de la Cotroceni care se erijează seară de seară în salvator al României nu are, fireşte, nevoie de meditaţii de la Budapesta cu privire la dezinformări externe, manipulări interne şi continuarea războiului politic în vederea diluării autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului de drept. Poziţia sa constant şi maladiv beligerantă laolaltă cu dublul limbaj al guvernului USL în frunte cu premierul Victor Ponta au dus, acum, la vizita inopinată a asistentului pentru Europa şi Eurasia al secretarului de stat Hillary Clinton. Philip H. Gordon s-a întâlnit nu doar cu oficialii români, ci şi cu membri ai societăţii civile ameninţate de guvernul USL şi forţele sale paramilitare adunate sub comanda colonelului Dogaru. Faptul că Administraţia Obama a ţinut să îşi exprime public „îngrijorarea” faţă de ultimele evenimente politice din România, care „ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului”, echivalează cu un verdict final al Occidentului asupra acţiunilor USL din această vară.
Decisivă din punct de vedere al cancelariilor occidentale va fi fost determinarea destulor instituţii ale statului român de a nu ceda presiunilor şi ameninţărilor actualei puteri. Drama acestor instituţii şi curajul reprezentanţilor ei de a-şi apăra independenţa şi demnitatea profesională au semnalat Occidentului explicit că România nu merită catalogată ca o cauză pierdută şi abandonată în pripă doar în baza acţiunilor nesăbuite şi disperate ale unor lideri până la urmă vremelnici. Judecând după exasperarea lui Antonescu, a început să înţeleagă că atât jocul de-a interimatul, cât şi cariera sa politică se apropie de punctul terminus – fiind de sperat ca viitorul să-i rezerve aceeaşi soartă şi „timidului” Ponta. Asta dacă cei doi nu vor decide în ce de-al doisprezecelea ceas că este cazul să transforme România într-un soi de Zimbabwe – voltă care i-ar garanta, desigur, alesului cu 9000 de voturi preşedinţia pe viaţă. Mă-ntreb dacă la senectute, când va analiza eventual ce l-o fi apucat în vara anului 2012, Antonescu va conchide – asemeni altui aspirant la fotoliul de la Cotroceni – că sminteala i s-a tras negreşit de la celebra „flacără violet” şi atacurile cu energie negativă ale maleficului Băsescu.
În Europa conservatorismul, socialismul şi naţionalismul au afişat, ocazional, forme mutante. Acum, peneliştii par decişi să norocească şi liberalismul cu una – mai dihai decât tot ce-a văzut lumea până acum, că doar provine din inegalabila mocirlă dâmboviţeană. Deşi în fragedă pruncie şi tinereţe a fost privat de binefacerile educaţiei mediatice voiculesciene, Antonescu a reuşit, cum-necum, performanţa metamorfozării într-un politruc pueril, răzgâiat şi pe cât de indolent, pe atât de agresiv – exact prototipul naţionalistului găunos de care avea nevoie „Felix” pentru a da startul producţiei în masă a policianului român de mâine în laboratoarele Antenelor. L-a eclipsat de-acum până şi pe noul Kim întronat la Phenian, nord-coreeanul părând de-a dreptul moderat în comparaţie cu actuala concurenţă de la Bucureşti. Antonescu aduce puternic a personaj desprins din Marea Revoluţie Culturală Proletară din China – dar, cine ştie, poate îşi doreşte să intre în istorie pe post de Lin Biao mioritic. Vorbeşte interminabil despre liberalismul invizibil al formaţiunii sale şi legitimitatea de care USL s-ar bucura graţie „votului popular” – una complet inexistentă, din moment ce parlamentarele încă nu au avut loc. Prin ţară a ajuns să se deplaseze cu avioane particulare de lux, iar la Ponta a început să mârâie ca la restul ingraţilor necăzuţi în extaz la simpla sa apariţie. Ambii sunt însă determinaţi să se menţină la putere cu orice preţ, indiferent de nota de plată a ţarii, drept care s-au debarasat rapid de miniştrii cu niscaiva conştiinţă şi reţineri faţă de încălcarea legii, vezi cazurile Rus şi Dobre.
Cine sau ce i-ar mai putea opri? Greu de spus. Cert este că o serie de „grei” ai PSD preferă să tacă şi să rămână în plan secund decât să agreeze public disoluţia statului de drept iniţiată de cuplul din fruntea USL. Guvernatorul BNR avertiza zilele trecute pe un ton neobişnuit de dur cu privire la consecinţele economice ale războiului politic declanşat. La care se adaugă, desigur, numeroşii reprezentanţi ai unor instituţii fundamentale ale statului care şi-au demonstrat în aceste zile fermitatea cu privire la salvgardarea valorilor publice valabile în întreg spaţiul euroatlantic, ignorând presiunile uriaşe la care sunt supuşi.
Integritatea acestor oameni a determinat Europa şi SUA la o susţinere învederată a tuturor românilor dedicaţi principiilor şi valorilor democratice, deşi coşmarul pe care îl trăiesc în această vară pare interminabil. Pentru a preveni răspândirea morbului dictatorial în regiune, cancelariile occidentale ar fi bine sfătuite să-l focuseze de-acum şi pe interimarul de la Cotroceni. Au înţeles deja că România nu este pierdută, ci mai degrabă o primă mostră a problemelor ce pot cuprinde această zonă a Europei în vremuri economice atât de frământate. Occidentul va mai fi realizat că iresponabilii lideri politici de la Bucureşti abia aşteaptă ca lumea civilizată, politicieni şi investitori laolaltă, să întoarcă spatele României conform motto-ului „hai s-o ştergem cât mai rapid de aici”.
Plagiatorul Ponta, ajuns oricum nefrecventabil în plan extern, are nevoie ca de aer de freak-show-ul necontenit al lui Antonescu pentru a încuraja retragerea occidentală. Scrisoarea extrem de dură a preşedintelui CE José Manuel Barroso adresată vineri premierului român ţinteşte clar bulversarea planului de rezervă al USL. În timp ce Ponta se distra la JO de la Londra, Bruxelles-ul semnala ferm că rămâne pe poziţii, reafirmându-şi la cel mai înalt nivel vigilenţa şi angajamentul. Că doar destui români îşi riscă în aceste zile cariera într-un efort cardinal de a preîntâmpina transformarea apocalipticului scenariu al USL în realitate.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
