Mare strateg trebuie să fii ca să pierzi pacea după ce ai cîştigat războiul. De la declaraţiile din primele zile de după alegeri, tolerante, ba chiar amabile („nu ne bucurăm de răul altora”, „soluţia nu e să înlocuim pe incomptenţii lor cu incompetenţii noştri”) sîntem, o săptămînă mai tîrziu, în plin război civil. Nu se mai uită nimeni la lucrurile de fond, deşi noua putere a început, timid, să facă una-alta. Bătăliile se pierd pe fronturi previzibile, la date dinainte ştiute, ca şi cum un general ramolit ar trimite mereu la bătălie acelaşi regiment subdotat ca să aibă duşmanul pe cine să tîrîie prin praf. Trei sferturi din bătălii nu sînt cu duşmanul deloc, ci cu natura. Am vrut să spun cu justiţia. Sîntem în Europa. Legea se aplică. A ţine discursuri contra acestui fapt vădeşte o inadecvare totală care prevesteşte numai greşeli şi pe viitor. Ia vedeţi voi dacă n-aţi făcut vreo eroare procedurală şi la legea uninominalului, că acum vă văd înapoi la 49% după ce aţi băut şampania de 70.
Dar două situaţii din toate arată net că reparaţia transformată în restauraţie e păguboasă. Ele privesc două instituţii cu miză zero la scară economică, şi chiar a propagandei, ICR şi TVR, care din două situaţii neutre ca interes şi zero ca şi cîştig electoral devin două găuri negre care atrag şi devoră în ritm accelerat popularitatea noului regim.
De o săptămînă încoace argumentez că la ICR nu era nici o urgenţă pentru vreo intervenţie, în niciun caz una care să poată fi justificată constituţional cf articolului 115, paragraful 4, că situaţia financiară de acolo nu punea probleme serioase (pretext 1), dat fiind că şi rapoartele ICR şi cele ale curţii de conturi sînt accesibile şi pot fi verificate de oricine, şi nici situaţia organizatorică (pretext 2) nu putea fi vreo urgenţă, ea durînd neschimbată de ani de zile. Puterea avea, dimpotrivă, un avantaj moral contra domnilor Patapievici şi Mihăieş, doi colaboratori la campania electorală portocalie, de la invocarea inadecvată a unei presupuse partide de sex oral a contracandidatului lui Traian Băsescu la frecvente amabilităţi către Elena Udrea (dar, nu îi iert, nu la fel de prompţi în apărarea Monicăi Macovei cînd am avut nevoie de ei). Ce este şi mai clar este că nu exista nici un pretext pentru a lua decizii fără a consulta comunitatea culturală care este principalul client al ICR (bine sau rău, aşa s-au aranjat lucrurile), şi care, cu cîteva excepţii oportunist creştine de genul Mihai Neamţu nu se băgase în nici o politică, ci avea pentru prima dată sprijin logistic şi libertate de creaţie, lucruri vitale pentru ea. A lua o decizie privitoare la Institut fără consultarea acestei comunităţi, a da la o parte toate obligaţiile de consultare prin invocarea caracterului urgenţei este un abuz şi e cu totul normal că lumea s-a mobilizat contra. Iarăşi ordonanţe de urgenţă? Păi cum ne fu vorba? Şi iarăşi ameninţări cu ancheta, atunci cînd nu ştiţi despre ce e vorba? Păi ce e asta, ne antepronunţăm, politicienii anunţă cine e vinovat şi pe urmă vin organele de anchetă şi dovedesc? Nu se poate, că e vorba de Patapievici sau de Videanu. Nu am idee ce e la Videanu, dar dincoace ştiu tocmai pentru că am discutat în contradictoriu cu Patapievici cîţiva ani buni înainte de a abandona partida. Dacă ideile noastre pe management nu sînt aceleaşi (eu cred în consursuri deschise pentru toate poziţiile din străinătate, şi o sinergie mai mare şi mai economică cu alte departamente care fac promovare culturală), să fie clar că Patapievici e un om onest, de bună intenţie, care a făcut ce a crezut el că e mai bine, şi a fost mult mai imparţial decît predecesorii lui. Dovada este că nu se află în stradă, şi nici nu s-au aflat, pictori sau muzicieni pesedişti care să se vaite că nu i-a sponsorizat nimeni. Poziţiile politice ale şefilor erau reale, dovadă şi prezenţa inoportună a lui MRU la manifestaţia cu papioane, dar nu s-au tradus în politizarea activităţii. Nu îmi plac nici mie papioanele în cultură, le găsesc o proastă idee într-o ţară unde problema principală e elitei e egoismul şi ruptura ei de restul populaţiei, are dreptate Ciprian Domnişoru că ar fi fost frumos să auzim elita culturală cînd se închideau spitale (dar ea îşi proteja bugetul), dar să creăm consecinţe administrative sau legale e inacceptabil. Decizia politică nu are ce căuta în cultură şi acţiunea puterii a fost o gafă. Au pierdut nu doar avantajul moral, ci şi votanţii din zona asta, nu or fi mulţi, dar sînt creativi. Plus, cum să-ţi insulţi celebrităţile, proastă strategie: oameni ca Pintilie, Şerban sau frate-meu s-au făcut singuri, nu datorează nimic ICR, dacă avea cineva curiorizitatea să vorbească cu ei descoperea că sînt chiar critici. Dar sînt oameni normali, care nu vor fi niciodată de acord să se intervină cu botinele în cultură. Îi antagonizaţi de pomană- şi, da, sigur că nu-i vor nici pe Bogdan Lefter, nici pe Răzvan Theodorescu în fruntea ICR. Presupunînd că aceia au obrazul atît de gros să accepte, cînd noi deja încercăm să ajungem la Curtea Constituţională cu acest caz.
La TVR sînteţi pe cale să faceţi la fel, şi cu mare viteză. Politizarea de acolo se încheiase cu eliminarea Rodicăi Culcer şi favoriţilor ei cu contract, emisiunile ei erau principala zonă prin care se exercita influenţa politică. Conform oricărei monitorizări, ştirile nu aveau probleme şi nu au nevoie de intervenţia nimănui: ziariştii de acolo au trecut prin toate regimurile şi au făcut un amestec din toate tendinţele care se reflectă pe ecran cît se poate de echilibrat. Oameni ca Mihai Rădulescu sau Mihai Constantin nu sînt portocalii, sînt chiar moderatori profesionişti, şi la fel şi producătorii lor, cei care nu se văd. OK, o să îmi spuneţi de TVR info, aşa e, în ianuarie eu am ieşit într-o emisiune de acolo, că nu mai suportam, şi asta a fost prima dată la televiziunea publică. Dar prin închiderea contractelor unor propagandişti portocalii lăsaţi în urmă de Rodica Culcer se rezolvase totul şi acolo. Decizia numirii lui Radu Călin Cristea a fost bună, ştaif Europa liberă, totul în regulă. De la reparaţie la restauraţie însă nu e decît un pas, şi acuma sînteţi pe cale să îl faceţi. Sîntem ca pe timpul lui Vodă Mavrogheni, minus transparenţa, adică în dreptul fiecărei funcţii e trecută suma şi se ştie cine are interese (atunci lista era la vedere). Aşa cum contra lui Patapievici se agitau unii care îl invidiau şi îi voiau locul fără legătură cu politica şi aici vin din urmă oameni dovediţi că au mai condus prost TVR şi care au reţele întregi de clienţi înăuntru. Cel mai avansat e Valentin Nicolau, care şi-a pierdut între timp propria afacere, şi care din manager prosper a ajuns manager falit: inclusiv la TVR, unde fanii lui au uitat să scadă datoriile din activ, şi mă refer la datoriile făcute de el, pe care le plăteşte încă televiziunea şi azi, nici măcar la fleacurile (de miliarde) date pe protocol şi o rebranduire care a îngropat audienţa şi mai adînc. La TVR situaţia e şi mai dramatică pentru că puterea nouă are prieteni în televiziunile private, şi ce n-ar da aceia să invalideze iarăşi TVR, ba chiar să o facă o sursă de rentă. Cercetează cineva şi cine are creanţe către TVR, nu doar invers, că acolo sînt multe răspunsuri? Cum poate fi Lăzescu anchetat că a dat o „încredinţare directă” la Dolce, cînd încredinţarea directă e o formă de achiziţie, iar el nu a cumpărat, ci a vîndut? Sînt prima care demască, şi de cinsprezece ani, hoţiile petrecute prin redacţia Sport a TVR, dar nu pot să citesc aşa ceva fără să văd reaua intenţie- unde sînt concurenţii Dolce care să fi oferit mai mult, de ce nu am început cu ei, dacă există? Puterea actuală are conexiuni cu ziarişti şi intelectuali de bună calitate care nu au fost cu Băsescu: cînd ai pe RCC, Liviu Antonesei, Florin Iaru, Emil Hurezeanu, ce să mai vorbim de Moise Guran, care e şi ziarist de clasa întîi, şi manager, să intri iarăşi în balul restauraţiei doar pentru că nişte întreprinzători grăbiţi au acolo interese e o mare eroare, şi o să iasă un scandal cît casa, dovadă mesajele destul de tendenţioase trimise la toţi ziariştii străini de o trupă de ONGişti foşti stipendiaţi ai TVR şi cîţiva inocenţi adunaţi de ei, unde se fac comparaţii cu Ungaria, Ucraina şi alte penibilităţi. Ca să le dezmint, că pe mine mă sună presa străină, am nevoie de nişte garanţii, altfel ajung în 48 de ore, ca la ICR, în fruntea taberei adverse.
Sînt de acord că reparaţia era şi este necesară în multe zone afectate de politizarea PDL. Dar nu pot să nu remarc că înlocuirea şefului RAAPPS, celebrul domn Georgian Surdu, nu a fost o urgenţă, că el avînd suma care trebuie stă liniştit sub orice regim? Dacă avem ICR şi TVR, două non-subiecte pe scara dezvoltării României, e aşa sus pe agenda publică este că intenţia de a transforma reparaţia în restauraţie e clară: vedeţi că vă iese patul armei din buzunar în văzul tuturor.
Comentariile la textele Alinei Mungiu Pippidi au fost desfiintate la cererea autoarei si vor fi reintroduse dupa alegerile din 2012. Puteti comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteti da o nota articolului mai jos.
