Intr-un recent sondaj televizat despre cum intampina romanii criza, un domn din Mizil explica mahnit ca va trebui, probabil, sa renunte, cel putin temporar, sa-si cumpere un GPS, acel sistem de conducere a masinii urmand sfaturile unei cutiute care se prinde pe tabloul de bord si care iti da indicatii de drum cu o voce iritanta. Omul parea sincer atins de faptul ca va trebui sa se priveze de achizitionarea acelui gadget costisitor si cicalitor. Se vedea limpede ca frustratul personaj face parte din categoria transnationala a celor care-si petrec sfarsitul de saptamana spaland masina cu mana, lustruindu-i amoros carcasa metalica si agatand la urma de retrovizor un bradulet odorant sau o iconita. Sau si una, si alta. Dar de ce un GPS? Daca intr-un oras monstruos cum e Bucurestiul am putea sa vedem rostul jucariei, de ce totusi are nevoie de asta un domn din Mizil, urbe in care e greu de crezut ca lumea trebuie sa se ghideze prin satelit?
Punand aceasta intrebare amuzanta, am primit raspunsuri foarte serioase. "Vezi tu", mi-a spus cu mandrie extatica un utilizator de GPS, "uneori se intampla sa ajungi la un colt de strada si descoperi cu neplacere ca strada e blocata, inchisa pentru lucrari… dar tu, daca ai platit si ti-ai descarcat din timp harta «updatata» de pe internet, inlocuind-o pe aia veche, ai sa stii dinainte ca strada e blocata si ai sa poti face un ocol".
In vreme ce imi explica, bunul om se tot uita in ecranul minuscul al cutiei magice si aproape ca a calcat o batrana care traversa strada in fata noastra (neregulamentar). E drept, aceasta obsesie a gadgeturilor tehnologice este universala. In Belgia tocmai ce s-au inventat pantofi cu GPS, pentru cei care merg pe munte, sau la padure, astfel incat sa poata fi gasiti in caz ca se pierd, precum si ghiozdane cu GPS, pentru scolari, ca parintii sa poata vedea pe ecranul unui computer daca odraslele lor fug cumva de la scoala.
Aceasta este insa o evolutie care (pe buna dreptate) ii sperie pe multi. Se apropie vremea in care nimeni nu va mai putea pretinde ca se afla in alta parte, vremea in care cineva tolanit pe plaja la Vama Veche nu va mai putea susura in telefon "sunt la o intalnire de lucru in Mizil, te sun de indata ce termin". Ba chiar cosmarul este ca se va merge si mai departe. Sunt deja mai multi ani de cand am intalnit membri ai unei secte sud-coreene care strabat planeta cautand sa avertizeze omenirea ca guvernele, in cardasie cu administratiile maternitatilor si ale spitalelor, implanteaza in pielea fiecarui nou-nascut si a fiecarei persoane care a trecut printr-o operatie cate un microprocesor microscopic, pentru a putea sti in fiecare clipa, uitandu-se pe ecranele lor nelegiuite, unde se afla fiecare cetatean.
Tot asa, potrivit saptamanalului britanic The Observer, moda localizarii permanente prin satelit se impaca foarte bine chiar si cu religia. In ultimul sau numar, cel de duminica trecuta, The Observer publica unele intelepte afirmatii ale rabinului-sef din Anglia, Jonathan Sacks, care tocmai si-a instalat un GPS in masina si care se minuna de solicitudinea jucariei, care ii spune in fiecare clipa unde se afla, in cazul in care el ar uita. si, incheia rabinul, "daca Moise, profetul, ar fi avut un sistem de orientare prin satelit, n-ar fi ratacit 40 de ani prin pustie"… iar Dumnezeu ar fi, probabil, adorat astazi sub forma unui jeepan cu GPS galactic.
