V-ați întrebat vreo secundă de ce România a avut în anul 2013 cel mai bun an de la începutul crizei, cu o creștere economică europeană record, la care industria a contribuit din plin, cu fonduri europene care au sărit la patru miliarde de euro rambursare – de patru ori media anilor anteriori – și așa mai departe (dacă nu recunoașteți țara din 2013 în această descriere şi ați fost intoxicat de propagandă negativă, citiți raportul anual SAR aici sau Financial Times)? Nu din cauza vreunei mari performanțe guvernamentale (cu o bilă albă totuși la fonduri europene), ci din cauza pactului de coabitare Băsescu-Ponta, printre ai cărui puțini susținători m-am numărat. Ce a făcut așa grozav pactul de coabitare? Mai important este ce n-a făcut, după cum urmează:
În timpul pactului de coabitare, au fost anchetați unii și alții de DNA, dar nu au existat acuze de corupție reciprocă Ponta-Băsescu, amenințări cu intratul în pușcărie la cel mai înalt nivel și așa mai departe, ceea ce a contribuit la climatul de stabilitate și încredere, la rata scăzută a dobînzii cu care ne-am împrumutat pe piețele financiare și tot așa.
În timpul pactului de coabitare, cu excepția Antenei 3, care se simțea exclusă, taberele propagandistice ale celor doi au arătat mai multă reținere și climatul general nu a fost violent, cum a ajuns azi, cînd unii nu se mai jenează să spere că dacă nu cîștigă alegerile poate-l ia DNA-ul pe adversar și rezolvă lucrurile. În democrații nu ținem alegeri ca să stabilim cine intră și cine iese din pușcărie, iar dacă nu te alege lumea degeaba te place DNA-ul.
În timpul pactului de coabitare, parlamentul nu a făcut comisii de anchetă contra lui Băsescu cu alde Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea și alți luptători anti-anticorupție tradiționali, amintind de prima comisie de suspendare, cea condusă de Dan Voiculescu.
În timpul pactului de coabitare, Traian Băsescu și ai săi s-au abținut de a intoxica Bruxelles-ul și pe dna Merkel cu acuzații despre presupuse lovituri de stat la București.
În timpul pactului de coabitare, Victor Ponta a stat în biroul lui de la Palatul Victoria și nu a făcut circul cu mutatul la MApN.
În timpul pactului de coabitare Traian Băsescu a vorbit mai puțin, și nu s-a prezentat în fața națiunii ca un om capabil de orice, care vorbește despre marinari alungați de acasă de neveste, de relațiile unei purtătoare de cuvînt cu diverși prim miniștri (printre care guvernatorul BNR), de Udrea moral superioară Monicăi Macovei, sau care face mărturii indirecte (generalul Oprea o să asculte ordinele lui Ponta fără șovăire, cum le asculta și pe ale lui, are el acces la dosare cu care ne poate face praf soții, dacă nu pe noi direct) și alte din astea.
Bun, și? O să ziceți. Nu avea decît Băsescu să se abțină de la a face șmecherele cu terenuri, după ce deja îi ieșise bine de tot cu casa din Mihăileanu (primarul Bacăului e zilele astea trimis în judecată pentru tentativă de abuz în serviciu pentru că și-ar fi luat un subordonat al lui o casă la care nu avea dreptul, nici măcar el însuși, care nici nu a semnat atribuirea), iar Victor Ponta trebuia să se abțină să ia partea lui Duicu sau altor baroni penali și să critice sentințe finale ale justiției. Așa o fi. Dar acceptînd ca invariant că Băsescu nu se putea abține, că trebuie să trăiască și el din ceva cînd se termină renta prezidențială, iar Ponta trebuie să-și apere baronii, sau rămîne fără partid, era o situație infinit mai bună dacă se lăsau reciproc să facă ce făceau, fără acest război civil pe care îl vedem zilele astea, pentru că diferența dintre 2012 și 2013 constă exact în absența războiului civil din 2013. Acest capital prețios se numește stabilitate. O fi făcut și guvernul ceva în 2013, de exemplu a respectat deficitul bugetar, dar performanța bună a anului trecut vine mai ales din stabilitate, din faptul că s-au dat mai puține găuri la barca noastră comună, că a existat un climat în care oamenii de afaceri și birocrații de la fonduri europene au fost mai puțin împiedicați să facă ce făceau, ca să iasă bine. De asta în modelele noastre econometrice găsim creșterea economică asociată mult mai strîns cu stabilitatea (măsurată de Banca Mondială) decît cu orice politică economică. De asta panelul de experți al SAR a prognozat că în acest an creșterea va fi sub doi la sută, dacă nu o omorîm și pe aia și dacă nu suferim consecințele negative ale adevăratului război din Est, care a pălit brusc, pur și simplu pentru că nu-i atinge direct la putere și buzunar pe marii noștri războinici de la televizor, ci numai pe milioanele de români din Ucraina și Basarabia de a căror soartă nici că le pasă. Cît le pasă de cei de dincoace de Prut nu mai comentez…
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro
