Hrebenciuc are dreptate, Basescu e, in felul lui, un lunatic. Dar cum erau stefan cel Mare si Vasile Lupu – scuzati comparatia –, care se dadeau imparati, desi aveau o tarisoara cat un ducat, iar cel de-al doilea mai era si sub talpa turcilor fara sa clipeasca? La capitolul lunatici care ne conduc, cel mai tare de pana astazi pare sa fi fost marele liberal D.A. Sturdza, care in ultima lui guvernare a condus tara, ca prim-ministru, perfect senil (la propriu).
De fapt, toti copiii astia istericosi de pe scena politica, ravnitori nevoie-mare in a-si spori septelul pe seama mea si a ta, dand lovituri de moarte cu ciocane de mucava, precum la opereta, in capul dusmanului politic proxim, sunt, in felul lor, la fel de departe de libertate. Dovada? Pai, raspundeti atunci la intrebarea: cand era mai exceptional, pe vremea lui Nastase-sase-case, cu baronii lui de la Vrancea si din Oltenia s.a.m.d., sau acum, in era Basescu, cu Becali, Vadim si EBA prin Parlamentul European? Asa e ca ai nevoie de un pic de ragaz ca sa chibzuiesti?
Numai ca alegerea se face mereu intre doua modele profund nondemocrate si oligarhice, nu intre unul asa si unul invers. In vremea viziratului termopanic, oamenii de casa, vatafii si familiarii erau cu painea si cutitul in mana, iar statul facea restului societatii pomeni (cornul si laptele, carevasazica). Astazi, "basesciada de aur" a adus pe podium fiica proprie – la Bruxelles –, omuletul de casa din Ardeal, doamna blonda din sonete – care ma face nostalgic dupa vremea cand Lupeasca facea si desfacea itele lui Carol Secundul – si alte frumoase amplasari, mai putin stiute…
Pe scurt, cetateanul are de ales, in principal, intre anarhia feudala a baronilor lui Geoana, de o parte, si clanul expandat al Basescului, de cealalta parte. Iar daca vrea altceva, nu are decat sa se intoarca din nou sub talpa PNL, care si-a dat afara vocile independente, trimitandu-le la PD – cu ani putini in urma –, si unde trioul Crin Antonescu, Ludovic Orban si Puiu Hasotti canta in corul de acompaniament al lui Tariceanu, doar pentru a-i pregati detronarea prin mici miracole de culise.
Lumea de pe la noi a inteles cum sta treaba: dupa ce si-au impartit serviciile secrete si pozitiile oficiale, presati de vasalii tropaitori, au inceput sa se bata salbatic pana si pe posturile minuscule ale ierarhiilor mai putin oficiale. De la pozitia de director de scoala – da, da, chiar si la tara – la cea de redactor-sef al unei reviste de cultura (exact: alea pentru care nu mai sunt bani si unde, daca esti angajat in redactie, cam mori de foame), toate sunt scoase la mezat pentru a fideliza panglicarii din propria falanga. Iar irascibilitatea cu care s-au schimbat ministrii si au cazut ministerele in cateva zeci de ore – culminatia fiind plonjarea in abis a Guvernului Boc bis, dupa mai putin de doua saptamani – arata ca resursele s-au cam terminat, lumea e din ce in ce mai nesigura si mai suspicioasa, paranoia predomina in baletul politic, trecut acum de la vals si tango la foxtrot si rock-and-roll dezlantuit.
Ca ins de pe margine, nu pot spune ca n-am observat totusi inovatiile. Teoretic, nicicand ministrul Educatiei n-a fost mai puternic in istoria noastra decat in aceste ultime douasprezece zile, cand a avut in frunte un premier. Pe de alta parte, pretinsa restrangere a cheltuielilor rezultata din cumulul de ministere intr-o singura mana, insa in mainile mai multora, atinsa o data cu stramtul Cabinet Boc II, imi permite sa o interpretez si ca pe o concentrare atipica a puterii intr-o oligarhie si mai restransa. Iar asta nu-mi place deloc si e bine ca nu s-a perpetuat.
La drept vorbind, toate gastile adunate la fotbalul puterii pe maidan sunt la fel de breze, desi multa vreme mi-am facut iluzii ca unii dintre ei nu le-ar semana celorlalti. Comun le este, printre altele, faptul ca, desi cunosc legile scrise si nescrise ale competitiei in care s-au inscris, au facut, fiecare in felul sau, o conduita normativa din rastalmacirea lor cat mai fantezista, dupa bunul plac al momentului. si inca ceva: putin le pasa de mine, de tine, de noi, fratilor!
