Ce poate citi omul astăzi printre ştirile Mediafax? Că „întrebat dacă înţelege care este strategia preşedintelui Băsescu pentru menţinerea lui în postul de ministru interimar, Ponta a arătat că poate acesta are ideea de a-i face un dosar penal pentru perioada în care va conduce, ca interimar, Ministerul Transporturilor, adăugând însă că şeful statului i-a mai făcut dosare şi că nu este o problemă”.
Faptul în sine, situaţia ca atare este, după judecata oricărui om sănătos, una de avarie. Guvernul a trebuit să se dispenseze de unul dintre titularii de portofolii pentru că justiţia l-a condamnat pe acela ca urmare a unei încălcări a legii. Te întrebi – încă şi încă o dată – ce căuta un asemenea ins la cârma unui minister, cum şi în ce fel se controlează, la numirea într-un guvern, conformitatea cu legea a unui nominalizat. Dacă încălcarea regulilor s-a făcut anterior numirii, de ce a mai fost numit?
Chiar trebuie o condamnare pentru a elimina din competiţia nominalizărilor un ins suspectat de încălcarea legii? Nu se poate porni din start cu o garnitură de oameni corecţi? Au plecat cu toţii din ţară sau, în general, nimeni în România nu este corect? În caz că sistemul este de aşa natură încât, pentru a face o carieră publică, trebuie să „calci pe bec”, nu ar trebui schimbat cu curaj, îndată şi din rădăcini acest sistem corupător de oameni? Ori nu sistemul este de vină, ci selectarea slujbaşilor înalţi ai statului se face anume cu inşi şantajabili, pentru asigurarea obedienţei? Că aşa se aude, de vreo douăzeci şi ceva de ani încoace…
Mă rog, una peste alta, faptul e împlinit deja, nu mai avem ce face, măcar în cazul Fenechiu, pentru a corecta lucrurile în faza numirilor. Dar ce mai rezultă? Că noua propunere pentru acelaşi minister se referă la un alt ins care a avut de-a face cu justiţia. Premierul Victor Ponta spune că acesta a ieşit cu faţa curată din întâlnirea cu instanţele. Va fi ştiind ce zice. Dar a umblat, totuşi, prin tribunale. Şi a mai fost în Guvern, fără să fie o mare lumină (e drept, la noi, dacă treci ca raţa prin apă, fără mari greşeli pe la manete, se cheamă că ai marcat în carieră o reuşită excepţională, lumea nici nu mai aşteaptă să faci ceva grozav pentru ţară, bine că nu te-ai spurcat, ptiu!). Omul pare, totuşi, indispensabil. Nu-i nimic că încrederea într-un „spălat” de justiţie e numai pe jumătate, la noi, unde ştim cât dintr-o decizie judecătorească depinde de magia politică, de încuscriri şi de felurite interese. Nici faptul că, încă o dată, credibilitatea unui Guvern care, la remaniere, schimbă un pion negru cu unul gri scade şi în faţa partenerilor din UE nu pare să îi sensibilizeze pe naşii numirii (premierul şi Crin Antonescu, partenerul minoritar al ordinii bipartinice actuale).
Ca să fie însă şi mai atipică – să nu zic gogonată, contra naturii sau mai ştiu eu cum -, situaţia trebuia potenţată şi de preşedinte. Decizia acestuia de a prelungi, la înţelegere cu Antonescu, provizoratul de la Ministerul Transporturilor nu are nimic de-a face cu interesul public. Consimt şi eu însă că are de-a face cu driblingul politic între coabitanţii care se stimează şi se iubesc reciproc într-o manieră care va intra, cu siguranţă, în istorie. Aş pricepe cu drag, dacă ar reieşi mai limpede, în ce fel câştigă ţara şi populaţia, economia şi transporturile, situaţia politică şi aranjamentul pe tabla de şah a partidelor actuale din faptul că premierul Victor Ponta mai stă o lună şi jumătate crăcănat, cu un picior în cabinetul primului ministru, iar cu celălalt în biroul ministrului Transporturilor… Nici vorbă de aşa ceva. Cinismul hâd al politicianului îşi face simţită din nou prezenţa în avanscenă. Dispreţul faţă de ideea de separare a puterilor şi de exerciţiu democratic devine vizibil de la distanţă. Păi, dacă nu contează că un minister este condus aiurea, de un secretar de stat sau direct de premier, de ce nu lărgim procedura, aplicând-o mai multor ministere? De ce nu numim un singur ministru peste toate căprăriile?
Ponta şi Antonescu l-au suspendat, anul trecut, pe Băsescu. Acum Băsescu îi prelungeşte lui Ponta interimatul la Transporturi, menţinând disconfortul şi ineficienţa, şi îl amână pe Antonescu în legătură cu cererea de numire a lui Ovidiu Silaghi. Mă şi întreb: vorbim de conducerea unei ţări sau de o partidă de fotbal de masă între doi ori mai mulţi jucători chercheliţi?
Să notez şi temerea comunicată limpede de Victor Ponta. În virtutea precedentelor – cel cu plagiatul, probabil, în primul rând – el interpretează prelungirea locţiitoratului său de la Transporturi ca pe o încercare prezidenţială de a crea şi favoriza condiţiile necesare inculpării lui ulterioare. Desigur, când eşti în două sau mai multe locuri, fără a fi, de fapt, în toate, terenul favorabil greşelilor de fond sau procedurale creşte spornic. Nu este deloc neplauzibil ce spune premierul.
Senzaţia rămâne însă că, de fapt, nimănui, acolo sus, nu-i pasă de ţărişoară, de noi, lumea fiind preocupată să îşi tragă pumni, palme şi picioare. Răfuieli politice şi tertipuri contraproductive pentru adevărata politică au loc pe mai departe, nelăsând loc mult aşteptaţilor paşi consistenţi în direcţia scăpării ţării din mizerie. Să aşteptăm altă generaţie şi un alt mod de a guverna şi de a înţelege politica? Nu prea trăim în timpuri răbdătoare…
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai
