2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPromisiuni-capcana

Promisiuni-capcana

Criza financiara nu se va termina o data cu injectia de 700 miliarde de dolari cu care administratia americana incearca sa impiedice prabusirea pietelor. Va continua cel putin pana in vara anului viitor, estimeaza analistii, care avertizeaza ca este inca posibila o amplificare a dezastrului. In tot acest timp, in Romania, singura care s-a zvarcolit a fost Bursa de Valori, unde banii strainilor, care fug, si speculatiile romanilor, care joaca la pariu si castiga din pierdere, au impins in jos cotatiile actiunilor listate.

Un efect colateral al crizei financiare se intrezareste in piata imobiliara, care gaseste din ce in ce mai putini clienti pentru o oferta scumpa. Este mai degraba o cadere in capcana iluziei intretinute de brokerii de locuinte, in absenta statisticilor reale ale tranzactiilor unei piete care nu poate digera preturi de peste 1.000 de euro pe metrul patrat. In definitiv, nici macar bancherul mediu, cu al sau salariu lunar de aproape 900 de euro, nu-si cumpara pe an decat zece metri patrati dintr-un apartament ieftin. Nu ne aflam insa in stare de alerta, deoarece incetinirea unei economii sau a dezvoltarii unui domeniu nu echivaleaza cu o criza.

Totusi, Romania este privita de la distanta de catre analisti ca un teren minat. Managerul unui fond care investeste 20 miliarde de dolari in lume, CI Investment, sfatuia ieri investitorii sa evite plasamente in monedele tarilor cu mari deficite de cont curent, cum ar fi Romania, Bulgaria sau tarile baltice. Avertismentul jucatorilor din piata banilor n-ar trebui sa ne deranjeze, pentru ca, daca investitorii i-ar asculta, atunci nu s-ar mai repezi sa cumpere lei si, ca efect, am avea o moneda mai stabila. Insa el explica de ce sunt pietele est-europene riscante, si asta ar trebui sa ne ingrijoreze: deoarece risca sa intre in criza de creditare, dupa modelul celei asiatice, de la finele anilor ’90. Acesta este riscul despre care vorbeste de ceva vreme guvernatorul Mugur Isarescu, insa ultima masura luata de banca centrala, de restrictionare a creditarii, da deja roade.

Romania nu este insa in afara oricarui pericol, chiar daca se va tempera celebrul deficit de cont curent, care in definitiv arata ca va trebui sa imprumute valuta pentru a-si plati importurile. Primejdia sta in nebunia promisiunilor electorale. Mai mult, Romania nu are un buget pentru viitor si, cel mai grav lucru, nu este sigur daca isi va mentine acelasi regim fiscal. Liderii, de altfel foarte avuti, ai principalului partid de stanga nu vorbesc deloc de austeritate, dimpotriva. Scot din palarie promisiuni nastrusnice pe banii nostri. Ei pot negocia chiar o amanare a Legii bugetului pana dupa alegeri, deoarece par a avea intentia sa faca reforma fiscala renuntand la cota unica.

Pana atunci, intind capcane electoratului, fara a-i prezenta nota de plata. Numai ca omul este singurul natarau care face o capcana, ademeneste prada si apoi cade singur in ea, spunea John Steinbeck, cel care a descris in "Fructele maniei" trista poveste a fermierilor din Oklahoma saraciti de formidabila criza din 1929. Promisiunile nesabuite si risipa ar putea costa scump orice Guvern viitor daca in 2009 criza se extinde catre Europa.

Cele mai citite

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...

Horoscop 27 decembrie 2024. Cum stau zodiile de Sfântul Ștefan

Horoscop 27 decembrie 2024. Previziuni detaliate pentru toate semnele zodiacale, evidențiind emoțiile, provocările și oportunitățile fiecăruia. De la dorința Berbecilor de a se răzvrăti,...

Peste 3.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov în perioada Crăciunului

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a înregistrat 3.009 solicitări între dimineața zilei de 24 decembrie și dimineața zilei de joi, a anunțat managerul instituției,...
Ultima oră
Pe aceeași temă