2.6 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialPreședintele vorbește despre controlul serviciilor secrete. Când va trece și la fapte?!...

Președintele vorbește despre controlul serviciilor secrete. Când va trece și la fapte?! | OPINIE

Președintele Klaus Iohannis este preocupat de controlul civil asupra serviciilor secrete. Foarte bine. În orice democrație consolidată, acest control se exercită eficient. Nu este, din păcate, și cazul României. 

După ce a semnat decretul de trecere în rezervă a generalului Florian Coldea, ignorând dorința fostului prim-adjunct al directorului SRI de a rămâne la dispoziția instituției, președintele a apreciat că, în ciuda concediilor petrecute de acesta în compania unui inculpat, „este bine că s-a vorbit despre servicii“. 

Cert este că, în ultima vreme, se tot vorbește despre serviciile secrete, însă nu la modul favorabil. Dimpotrivă. La scurt timp după mazilirea gen. Coldea, opinia publică a avut din nou prilejul să discute despre servicii – mai precis, despre un alt ofițer de rang înalt din SRI, Elena Iftode, care a petrecut o vacanță la Monaco în compania unui politician cu probleme în justiție. 

„În aceste zile s-a discutat mult în spațiul public, dar și în Parlament despre serviciile secrete. Aceste discuții, la prima vedere, poate ar părea contraproductive, dar eu cred că e bine că în aceste zile s-a discutat despre serviciile secrete, locul și rolul lor, despre controlul parlamentar, despre comisiile care trebuie să verifice activitatea serviciilor“, a spus președintele.
Klaus Iohannis a invitat Parlamentul să adopte un nou pachet de legi ale siguranței naționale, având în vedere că actuala legislație datează de la începutul anilor ʹ90, deci este desuetă.

Apoi, șeful statului a lustruit un pic imaginea serviciilor, apreciind că „sunt foarte importante pentru securitatea națională“. „Ele își fac treaba și, câteodată, opinia publică nu știe multe despre ce fac“, a explicat președintele. 

Mărturisesc că am tresărit la auzul cuvintelor rostite de președintele României. Nu contestă nimeni că serviciile sunt importante pentru securitatea națională. Ce ne facem însă când în servicii există șefi care atentează la siguranța națională, iar opinia publică află despre aceste lucruri? Ce face președintele, comandantul instituțiilor de care depinde securitatea națională, pentru a îndrepta aceste lucruri? 

Din păcate, într-un caz punctual, șeful statului nu a mișcat niciun deget. Am scris în „România liberă“ mai multe articole dedicate ilegalităților din interiorul Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA). Astăzi puteți citi un nou episod despre abuzurile cărora le-a căzut victimă col. (r) Doru Paraschiv, ofițer de contrainformații militare. Un caz absurd, în care un ofițer de rang înalt este dat afară din Armată fără să existe un incident de securitate, lucru recunoscut chiar de instituția care l-a trecut în rezervă: MApN.

Responsabil de aceste abuzuri este gen. Marian Hăpău, un acolit al vicepremierului de tristă amintire Gabriel Oprea. Pe vremea când Gabriel Oprea era la butoane, DGIA a fost transformată într-un instrument politic la discreția UNPR. În loc să prindă spioni ruși, ofițerii de contrainformații militare s-au ocupat cu protejarea informativă a ședințelor de partid, a întâlnirilor în care Oprea plănuia tunuri imobiliare cu prietenul său Neculai Onțanu, în incinta Primăriei Sectorului 2. Există chiar suspiciuni fondate că DGIA a interceptat și monitorizat ilegal mai multe personalități publice, folosind aparatură ultraperformantă oferită cadou de NATO.

Toate aceste lucruri au fost dezvăluite de col. (r) Doru Paraschiv, fără ca vreo instituție a statului să le nege.   
Toate acestea s-au petrecut, și se mai petrec probabil și astăzi, în interiorul unui serviciu secret partener al Alianței Nord-Atlantice. Curat periclitare a securității naționale!

Am mai aflat de la Klaus Iohannis că politizarea serviciilor nu e bună. „A doua linie roșie trebuie să defi­nească cât de mult și cum se pot implica politicienii în viața serviciilor. Cum e cu politizarea serviciilor. Nici aceasta nu e bună. (…) Parlamentul trebuie să aibă un control puternic, dar nu partinic.“ Păi, dacă politizarea serviciilor nu este bună, de ce mai este gen. Marian Hăpău și astăzi în funcție? De ce pe vremea „Guvernului său“, al lui Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, nu a mișcat niciun deget pentru a-l schimba din funcție. 

Cazul col. (r) Doru Paraschiv este bine cunoscut la nivelul Administrației Prezidențiale. Consilierul prezidențial pentru securitate națională, gen. Ion Oprișor, știe despre aceste abuzuri. E foarte posibil ca președintele însuși să fi fost informat. De ce nu face nimic pentru ca situația col. (r) Doru Paraschiv să se remedieze? Să fie foarte clar: toți cei care știu despre „cazul Paraschiv“ acoperă o serie de ilegalități. 

Problema este că, în România, nu are cine să constate că sunt ilegalități, pentru că justiția, cel puțin cea militară, este în continuare un „câmp tactic“. Cine crede altceva își face iluzii. Fără ca asta să însemne că penalii, aduși în fața justiției și grație eforturilor serviciilor secrete, sunt nevinovați.   

 

Silviu Sergiu
Silviu Sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Dobânzile mari, munții greu de escaladat ai creditării

Dobânzile la creditele din România au devenit o provocare copleșitoare pentru consumatori și companii, o călătorie economică pe teren accidentat, care contrastează puternic cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă