Fostul comisar european Leonard Orban a avut, cât a lucrat în UE, un salariu de peste 200.000 euro pe an, iar după ce Bă-sescu l-a luat în calitate de consilier prezidenţial, una dintre primele decizii comune a fost aceea de a nu mai lua jurnalişti în avionul cu care preşedintele merge la summiturile din Bruxelles. Iată două ştiri care au primit mari titluri în ultimele zile pe agenţiile române de presă şi care aparent sunt nelegate între ele. Ele pun însă în lumină felul în care funcţionează presa română, precum şi poziţionarea ei faţă de putere, dar şi faţă de importanţa crescândă pentru cetăţenii români a celor ce se întâmplă la Bruxelles. Prima ştire – cât a câştigat Orban în 2009 – a fost prezentată, e drept, prudent, însă menirea sa era limpede: aceea de a şoca cititorul român. Să vedem: un român de-al nostru, care nici măcar nu e membru al vreunui partid, care îşi spune, aşadar, tehnocrat, a avut anul trecut un salariu -legal! – de aproape un sfert de milion de euro. Cu aceşti bani, ne informa mai departe aceeaşi agenţie de presă, respectivul fost comisar şi actual consilier prezidenţial şi-a cumpărat un apartament de aproape 100 metri pătraţi. Şi atât.
Ştirea se cam oprea aici, pentru că, de fapt, nu mai era nimic de spus. Cititorul nu a fost informat de normalitatea situaţiei. Nu i s-a spus, pentru a putea pune acele cifre în context, că acesta este salariul unui comisar european: în jur de 20.000 de euro pe lună (preşedintele Comisiei Europene are chiar ceva mai mult), la care se adaugă multe alte beneficii. Funcţionarii europeni sunt printre cei mai bine plătiţi de pe planetă. Un cotidian britanic a calculat recent că până şi un parlamentar european (salariu de ceva peste 7.000 euro, plus alte beneficii) poate strânge, dacă e grijuliu şi cumulând toate celelalte avantaje, până la un milion de euro de-a lungul mandatului său de 5 ani. Şi, desigur, dacă obţine mai multe mandate succesive, calculul e simplu. Toate aceste informaţii ar fi ajutat cititorul să înţeleagă banalitatea europeană a situaţiei materiale a lui Leonard Orban. O asemenea depeşă factuală şi-ar fi avut locul în 2007, în momentul aderării României la UE. Astăzi însă, ea ar fi meritat să fie pusă în context, astfel încât cititorul să afle că de aceleaşi condiţii absolut identice se bucurau şi comisarul european bulgar, şi cel slovac etc. Cititorilor noştri, care sunt însă obişnuiţi cu situaţiile de scandal, iată, li se oferă cifra brută şi li se spune că fostul comisar şi-a tras pe loc un apartament.
A doua ştire: din câte se pare, aşadar, unul dintre primele sfaturi date lui Băsescu de către noul său consilier a fost acela de a nu mai lua presa cu el în avion atunci când merge la Bruxelles. Decizia a putut surprinde şi mâhni unele ziare, dar ea nu poate fi decât benefică pentru mass-media din România. Presa se obişnuise încă din vremea lui Iliescu să urce pe avionul prezidenţial şi să meargă „la summit”, flecărind incestuos şi bând whiskey de-a lungul zborului cu cutare sau cutare ministru ori deputat. Am auzit cu urechile mele într-un summit UE, pe vremea lui Constantinescu, un ministru ameninţând o ziaristă din ţară adusă în suita sa că, dacă „mai scrie asemenea tâmpenii, atunci nu va mai călca pe avion”… de stai şi te întrebi de ce mari ziare naţionale – care uneori se mai şi autoonorau cu distincţia imaginară de „din opoziţie” – nu puteau cumpăra un bilet dus-întors la Tarom în loc să-şi facă ziariştii să fie umiliţi de către mai-marii momentului. Presei din ţară i s-a retras aşadar accesul la „aeronava prezidenţială”. Departe de a fi o măsură de cenzură, iniţiativa arată chiar un început de bun-simţ din partea puterii.
Ziariştii care au venit cu unul sau cu altul dintre preşedinţi la Bruxelles ştiu că, într-o asemenea călătorie stresantă, care durează, în general, o zi, nu se poate afla nimic concret în afară de comunicatele oficiale, care sunt publice, oricum, insantaneu, şi că apogeul summitului va fi o „conferinţă de presă” de un sfert de oră în care preşedintele va răspunde monoton şi controlat la câteva – puţine – întrebări ale presei aduse din ţară, întrucât trebuie fugit la aeroport… iar în avion ziariştii vor da nas în nas cu Orban, despre care tocmai au scris apăsat cât a câştigat anul trecut, deşi datele au fost tot timpul pe internet, inclusiv declaraţia sa de avere. Băsescu şi Orban i-au privat pe ziarişti de avion şi, într-adevăr, la ultimul summit, locurile în micuţa sală de presă a României din bunkerul din Bruxelles al Consiliului European erau cam goale. În lipsa acelui privilegiu, evenimentul îşi pierduse brusc importanţa. Sevrajul va mai fi însă benefic şi prin aceea că simbolizează despărţirea presei de putere. La noi, ziariştii au fost dintotdeauna văzuţi ca nişte reprezentanţi ai puterii până într-atât încât, în argou, s-a ajuns să se spună, atunci când se apropie poliţia: „Şase, vine presa!”.
