Ofensiva propagandistică face din Ponta un alt lider-paravan, o nouă statuie de carton pe soclul de marmură al unei culturi politice nedemocratice.
În România anului 1990, nu era simplu de construit un cult al personalităţii noului lider, memoria Conducătorului fiind prea proaspătă. Totuşi, o parte a instituţiilor statului, inclusiv braţul mediatic, au făcut ceea ce ştiau dintotdeauna. Cu aceleaşi mijloace sau cu mijloace adaptate postcomunismului au construit soclul noului conducător. În locul unanimismului, am avut o minoritate care a fost criminalizată, acuzată că vrea violenţă şi împotriva căreia s-a exercitat violenţa în aplauzele majorităţii. Asta şi pentru că acea minoritate de contestatari ai Conducătorului era văzută ca neavând vocaţia de a deveni majoritari. Principala adaptare a mijloacelor de propagandă a fost deci aceea în direcţia denigrării adversarilor. Calităţile Conducătorului nou sunt subliniate mai ales prin prezentarea defectelor absolute ale adversarilor săi.
Propaganda oficială de care a beneficiat Ion Iliescu în primii 15 ani de tranziţie, cu o paranteză care l-a reîncărcat, nu poate fi înţeleasă fără a merge la esenţa oricărui cult al personalităţii. Aceasta este dată de faptul că vorbim despre un fenomen instituţional. Un întreg sistem produce un om şi se legitimează prin el. Cultul este numai aparent cel în favoarea unei persoane, cultul este în favoarea unui sistem. Ion Iliescu a stat la putere nu pentru că avea charismă, ci pentru că a ştiut să o utilizeze fără să deranjeze sistemul care l-a produs. Era faţa umană, de stânga, a neonomenklaturii capitaliste de partid şi de stat.
Acest mecanism nu a putut funcţiona decât în favoarea liderilor PSD, pentru că numai acest partid a concentrat destule resurse instituţionale, economice, mediatice, la nivel central şi local. Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au putut numai secvenţial să utilizeze mijloace similare, care de cele mai multe ori s-au întors împotriva lor. Preşedinţii care au încercat să transforme ceva au primit în schimb un cult al urii la adresa lor, cult care nu este decât cealaltă medalie a propagandei în favoarea unor lideri chemaţi să conserve sistemul.