Nu e clar în ce măsură Ponta e conştient de responsabilitatea care îi apasă pe umeri, băşcălia şi antibăsismul fiind o armă de apărare cu viaţă scurtă. Tot mai scurtă.
Convins că memoria occidentalilor e la fel de scurtă ca a românilor, că lobby-ul şi turneele au reuşit să-l metamorfozeze din pucist în om de stat european, premierul Ponta a crezut că poate organiza un desant asupra DNA fără să i se împotrivească nimeni. Cu ministrul Justiţiei şi procurorul şef pe post de ţuţeri, de la înălţimea celor 70%, ce-l putea împiedica? Răspunsul e simplu: nenorociţi de „băsişti“, sintagma atât de dragă premierului. Aceiaşi care i-au tăiat macaroana şi în vara lui 2012. Adică americanii care continuă să ţină cu dinţii de procurorii oneşti şi cu rezultate la rechini, care i-au transmis imediat lui Ponta că vizita în State şi întâlnirea cu Biden la Casa Albă se poate amâna sine die, în condiţiile în care nu-şi re-bagă minţile în cap. Europenii care se încăpăţânează să lege Schengenul de justiţie şi statul de drept. O mână de jurnalişti şi ONG-işti „trădători“. Plus, extrem de important, câţiva oameni din sistem, în cazul de faţă DNA, care refuză să mai fie la discreţia politicului şi care au înţeles că cerinţele stabilite prin MCV, parteneriatele externe sunt singurul lor sprijin şi unica modalitate spre modernizarea ţării. Reacţia exemplară a Laurei Codruţa Kövesi, susţinută de procurorii din subordine, a contat mult în ecuaţie. E o linie roşie pe care Ponta nu pricepe că nu o mai poate trece decât cu riscuri enorme pentru cariera sa politică. Din câte vedem, nu este încă dispus să şi le asume până la capăt. Asta nu înseamnă însă că va abandona lupta pentru controlul justiţiei, ci doar că îşi va sofistica metodele, îşi va diversifica şmecheriile.
Chiar dacă a făcut pasul înapoi, fiecare blitzkrieg de genul mătrăşirii procurorilor Papici şi Alexandru nu rămâne fără urmări, se dă un semnal care şubrezeşte puţin câte puţin rezistenţa sistemului. În fond, până la urmă, Ponta şi locotenenţii tot au obţinut ceva: îndepărtarea lui Papici de la şefia secţiei. Desigur, Popovici şi Volintiru sunt procurori care au lucrat dosare grele, dar nu au experienţa lui Papici şi Alexandru în a rezista presiunilor politice, vor trebui sprijiniţi permanent de Kövesi, de ambasade şi de restul „băsiştilor“. Realizând tardiv greşeala acceptării unuia ca Tiberiu Niţu, preşedintele a dat la rândul său un semnal dur, nici nu putea face altceva dacă nu voia să fie taxat şi mai aspru de către propriul electorat, pentru care limitele coabitării sunt clar cele ale justiţiei. Ameninţarea că va notifica Bruxellesul pe tema asta şi că va denunţa pactul de coabitare a atârnat şi ea destul de greu în replierea lui Ponta. Oricât ar încerca acesta să arunce în derizoriu pactul, el a constituit o garanţie în ochii partenerilor occidentali, să ne aducem aminte că la fiecare întâlnire importantă lui Ponta i s-a reamintit apăsat de documentul cu pricina.
Citeşte continuarea în Revista 22.
