Omul de tip nou a triumfat în politica românească | OPINIE

Orice om care ajunge la putere devine un om nou. Se transformă într-un om fără trecut. Asta încearcă să ne convingă politicienii care i-au ridicat ode fostului dictator sau care au elogiat, în cărți, politicile comuniste.

Justificările îi incriminează și mai mult. Spunând că așa erau vremurile și nu se puteau sustrage îndatoririi de a lăuda comunismul dovedesc că, atunci când e vorba de principii, pentru ei există mereu loc de întors. Au fost perfect conștienți de ceea ce au scris, iar caracterul duplicitar nu îi va părăsi în vecii vecilor. Când argumentează că au elogiat fostul regim pentru că altfel nu ar fi promovat profesional, realizezi că nu vor ezita să calce peste cadavre pentru propriul interes.

Cei care au slujit, în scris și propagandistic, Partidul Comunist și pe Nicolae Ceaușescu au cunoscut după Revoluție o carieră politică fulminantă. Trecutul lor, așa-zis academic, a funcționat ca o recomandare și o garanție pentru funcțiile pu­blice înalte pe care le-au ocupat zeci de ani în democrație.

Ion Iliescu scrie, în 1982, cartea „Problemele globale, creativitate“, din care – la republicarea ei, după Re­voluție – scoate citatele din Ceaușescu, Engels și din Directivele PCR. Iliescu ajunge peste noapte, din directorul Editurii Tehnice, președintele României.

Lector la Academia de Studii Economice, Lazăr Comănescu a semnat, în 1981, o carte de propagandă care cuprindea peste 550 de citate din fostul dictator comunist. Ca­riera sa fulminantă va începe după 1989: ministru-consilier la Misiunea României pe lângă  Uniunea Europeană, 10 ani de reprezentare diploma­tică a României la Uniunea Europeană, ministru de Externe în guvernul tehnocrat.

Când a scris, în 1981, o car­te în care slăvea doctrina regimului comunist în domeniul muncii folosind citate din Nicolae Ceaușescu, Valer Dorneanu era procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală. Măruntul funcționar ceaușist a făcut un salt uriaș și, în democrație, a fost ales parlamentar, președintele Camerei Deputaților, iar astăzi este președintele Curții Constituționale.

Teodor Meleșcanu a scris, în 1966, o lucrare de masterat în care justifică una dintre cele mai nedrepte măsuri ale regimului comunist – națio­nalizarea. Junele Meleșcanu avea nevoie de această temă pentru a aduce un argument în favoarea imaginii sale de cadru de nădejde al partidului, la primii săi pași în diplomație. După jumătate de secol, Meleșcanu este ministru de Externe.

Și Mugur Isărescu a scăpat la borcanul cu miere al comuniștilor. „România liberă“ a demonstrat că a aprofundat conștiincios directivele PCR, pe care le-a folosit ca argumente într-o carte-dezbatere. În 1984, când conspecta din cuvântarea lui Ceaușescu, actualul guvernator al Băncii Naționale a României era cercetător științific la Institutul de Economie Mondială. Deși CV-ul profesional nu îl recomanda, în septembrie 1990 Isărescu devine guvernatorul BNR.

Nu aș fi dezgropat morții – așa cum m-au acuzat cei enumerați mai sus – dacă acești oameni nu ar fi cât se poate de vii, deținând poziții influente în societate. Nu i-am mai fi deranjat azi, dacă ar fi făcut, imediat după Revoluție, un pas înapoi, și-ar fi pus cenușă în cap și ar fi recunoscut, spășiți, compromisul făcut cu regimul comunist.

Aceste scrieri din comunism au funcționat ca un pașaport, ca o garanție pentru posturile extrem de înalte ocu­pate în statul român ime­diat după Revoluție. Pe baza lor au primit calificativul „e de-ai noștri“.

Întrebați dacă au vreo apăsare de conștiință și dacă funcțiile pe care le ocupă azi în statul român sunt compa­tibile cu odele închinate fostului dictator, Isărescu, Dorneanu și ceilalți au susținut că nu mai „sunt oamenii de dinainte de 1989“ și că „așa erau vremurile“. Argumente șchioape, pentru că vremurile erau altele, pline de lipsuri, neajunsuri, umilințe, iar Ceaușescu acționa precum dușmanul propriului popor.

Așa cum nu se susține nici argumentul că, dincolo de adeziunea lor la valorile comuniste, erau niște specialiști de care societatea nu se putea dispensa după ’89. Economiști, absolvenți de drept, ingineri foarte bine pregătiți găseai cu miile printre tinerii care au decis să ia calea Occidentului imediat după mineriadele din anii ’90.

Sunt pline universitățile occidentale de profesori și cercetători alungați tocmai de specialiștii lui Ceaușescu.

Argumentul omului nou a fost preluat și de politicienii tinerei generații. Traseiștii schimbă partidele fără nicio jenă, invocând revelația de a fi devenit un alt om, un om nou care nu se mai regăsește în paradigma politică respectivă.

În toate cazurile, oamenii nu au remușcări, iar desprinderea de trecut este una pur formală.

Din toate aceste conside­rente, pentru a judeca pre­zentul politicienilor, de fiecare dată, trebuie privit înapoi cu mânie.