In preajma comemorarii, la 13 august, a 46 de ani de la construirea Zidului Berlinului, a starnit senzatie in Germania stirea privind descoperirea la filiala din Magdeburg a Oficiului pentru Studierea Arhivelor Serviciului Sigurantei de Stat ("STASI") – cunoscut ca "Gauck-Behörde" – a unui document din 1 octombrie 1973, in care se spune textual: "Nu sovaiti in a folosi arma de foc, nici macar atunci cand in trecerea granitei sunt implicati femei si copii." Aceasta formulare, de o brutalitate crasa, era prezentata ca o prima dovada certa a existentei ordinului de a-i impusca pe cei care incercau sa fuga peste granita; Egon Krenz, ultimul sef "de partid si de stat" redegist, si-a reinnoit numaidecat afirmatia cum ca un asemenea ordin n-ar fi existat niciodata. si se pare ca Erich Honecker, Erich Mielke si ceilalti fruntasi ai "primului stat german al muncitorilor si taranilor" au avut grija sa nu lase dovezi scrise ale criminalului ordin, a carui aplicare a curmat insa, numai la Zidul Berlinului, peste o suta de vieti; in total, din 1949 pana in 1989, peste 800 de persoane si-au pierdut viata in incercarea de a trece granita germano-germana. Este pretul cu care s-a pus capat unei "hemoragii" de proportii: intre 1949 si 1961 au fugit din RDG si Berlinul de Est 2,6 milioane de oameni, dintre care peste 47.000 doar in cele doua saptamani dinainte de ridicarea Zidului.
De fapt, descoperirea nu era chiar noua: curand s-a remarcat ca o formulare intru totul asemanatoare aparea intr-un document din 1974, inclus intr-un volum publicat inca acum zece ani, fara a fi facut atunci valva, ceea ce i-au determinat pe unii sa afirme ca pretinsa premiera are doar rostul de a demonstra ca "Oficiul Gauck" e inca departe de a-si fi incheiat misiunea. Caci exista o disputa acerba privind viitorul oficiului, cu propunerea ca in 2010, cand se incheie mandatul succesoarei lui Joachim Gauck, Marianne Birthler, el sa fie desfiintat, iar intreaga arhiva a STASI sa fie trecuta in administrarea arhivelor federale si ale landurilor – intrucat rolul istoric al acestei institutii, cu meritele ei incontestabile, s-ar fi incheiat. In sprijinul tezei sunt citate cifre: daca in primii doi ani dupa deschiderea, in 1992, a arhivei au fost primite peste 680.000 de cereri pentru consultarea dosarului, pana in 2005 interesul a scazut simtitor, numarul cererilor ajungand la 81.000; atat doar ca desfiintarea oficiului ar pune capat accesului privat la dosare, iar de doi ani numarul de cereri este din nou in crestere. Exista, pe de alta parte, critici la adresa mentinerii printre angajatii oficiului a peste 50 de fosti agenti sau colaboratori ai STASI, precum si in privinta barierelor care ingreuneaza accesul istoricilor si al cercetatorilor, mai ales la asa-zisul Fond Rosenholz, alcatuit din 381 de CD-uri, cu 350.000 de fisiere, cuprinzand date despre agentii STASI care faceau spionaj in Vest. Se speculeaza ca acest fond, ajuns pe cai misterioase in 1992 in posesia CIA si restituit Germaniei in 2003 sub forma unei copii incomplete, ar contine numele a vreo mie de agenti inca neidentificati, care continua sa-si desfasoare activitatea in posturi importante din economie si politica.
Parerile sunt impartite: pentru desfiintare pledeaza mai ales "stanga" ("Die Linke"), urmasa fostului partid comunist est-german, ceea ce nu-i deloc de mirare, dar si crestin-democratii, pe cand verzii si social-democratii se opun. Soarta oficiului ar putea fi decisa in toamna, dupa reluarea sesiunii parlamentare – ceea ce nu va ramane fara ecouri in capitalele est-europene, fiind vorba, cum se stie, de prototipul CNSAS si al altor institutii similare.
Gheorghe Sasarman este scriitor stabilit in Germania
