Ne-am obisnuit atat de mult cu complexul inferioritatii si cu vaicareala incat parca nu ne vine sa credem ca si la altii poate fi rau. Ne plangem cu un fel de voluptate de calitatea functionarilor nostri publici si de lipsa de anvergura a diplomatilor, fara sa remarcam gafele enorme comise prin alte parti de ministri si diplomati. Asa se face ca de cate ori ne apropiem de data unuia din rapoartele Comisiei Europene despre progresele efectuate de Romania (si de Bulgaria), o parte a presei incepe sa traga stridente semnale de alarma: "UE ar putea activa clauza de salvgardare in justitie", "Comisia Europeana se pregateste sa sanctioneze sever lipsa de progrese a Bucurestiului in justitie" etc. Asemenea titluri reapar periodic, in ciuda faptului ca majoritatea expertilor afirma contrariul: Romania o duce ceva mai bine decat Bulgaria iar in aceasta perioada de confuzie institutionala, cand UE se afla in deruta, fara un plan de iesire din criza in care a aruncat-o refuzul irlandezilor de a accepta un tratat intern, putina lume ar cauta sa sanctioneze Romania, una dintre tarile cele mai eurofile din UE. Cu toate astea, titlurile presei de la noi continua sa aminteasca cu afectare de "clauza de salvgardare". In limbaj uman, asta inseamna ca deciziile judecatoresti din Romania nu ar fi recunoscute o vreme in restul Uniunii, pana cand un nou raport ar ajunge la concluzia ca progresele sunt suficiente. Atat. Cum majoritatea cetatenilor nu sunt implicati in procese internationale, clauza nu ar afecta catusi de putin populatia, iar alarma este oricum falsa.
Toate semnele de la Bruxelles indica lipsa oricarui pericol, in afara, poate, de ritualicul avertisment: "Romania va trebui sa depuna eforturi mai mari in implementarea reformelor din Justitie" etc. (Ceea ce ii va permite totusi presei alarmiste sa puna titluri precum: "Sever avertisment adresat Romaniei de UE" etc. Dar, asa cum toata lumea isi aminteste din scoala, un "sever avertisment" nu inseamna nimic. Se poate trai cu el.) Deciziile judecatoresti din Romania nu ar fi astfel recunoscute o vreme in Franta, unde ministrul Justitiei nu cunoaste tarile care fac parte din UE. Ministrul, doamna Rachida Dati, este fata unor imigranti marocani, dintr-o familie modesta, cu multi copii.
Pe langa faptul ca foarte repede s-a aflat ca are un frate condamnat pentru trafic de droguri (nu e vina ei) si ca foarte repede ea a comis o serie de gafe, nestiind, de pilda, care e responsabilitatea prefectilor (e neexperimentata, dar are bunavointa), recent, in ajunul preluarii presedintiei UE de catre Franta, ea a dovedit si ca nu stie care sunt membrii Uniunii, intalnindu-se la Paris cu omologul sau norvegian, caruia i-a explicat indelung cat de mult ar profita Norvegia de pe urma presedintiei franceze. Cand musafirul, mirat, i-a raspuns ca Norvegia nu face parte din UE, eleganta Rachida Dati si-a certat consilierii in fata oaspetelui, intrebandu-i de ce nu au avertizat-o de asta… ca si cum ea nu trebuia sa stie deja. Pentru ce aceasta anecdota? Pentru ca ne arata ca putem sta linistiti chiar si in cazul activarii acelei clauze. Ce importanta are faptul ca hotararile judecatoresti din Romania nu ar fi recunoscute intr-o tara in care ministrului Justitiei i-ar lua un oarecare timp inainte de a afla daca Romania e sau nu in UE?