Știrea, până la urmă, nu-i știre: o vânzătoare a refuzat/n-a fost în stare să servească un client. Cuuum, doar atât, o vânzătoare, un client și gata? Cum să fie doar atâta când noi românii și noi maghiarii musai/muszaj să ne ascuțim deja coasele?
Da, doar atât. De ce de la ”atât-ul” ăsta încolo se fabulează? În primul rând, la câte date sunt până acum (filmuleț trunchiat, lipsa unei reacții a vânzătoarei implicate, dar și – pe de altă parte – comunicatul Kaufland care pare să recunoască incidentul), avem de-a face cu un angajat ciufut și cu un client fericit că a găsit în sfârșit o mutră acră. Întrebare: crezi că femeia asta, care oricum la prima vedere n-are ce căuta la tejghea, îi servește pe ceilalți, odorheieni, cu zâmbetul pe buze? – dacă te uiți atent, și fetele vorbitoare de maghiară au parte de aceeași indiferență.
Altă chestiune: spui că vii din București (deși accentul de ardelean te trădează) să verifici legenda cu kenyer și pâine; vezi că aia de după tejghea te ignoră și tu-i dai înainte cu ”nu mă servești pentru că-s român?”, vrând să sugerezi că insistența ta e o confirmare? Păi aveau bătrânii noștri – români – o vorbă înțeleaptă: ce cauți, aia găsești. Ți-a trecut prin cap vreun moment că femeia aia nici nu avea chef de muncă și nici nu merita locul ăla de muncă? Sau încă mai crezi că în țara asta sunt doar servicii de 5 stele, doar în Secuime s-au retras ăi mai ciufuți dintre comercianți?
Hai să mergem pe litoral să vedem câți zâmbesc după tejghea și câți îți trântesc marfa pe cântar de parcă i-ai trezit din somn? Crezi că au ceva cu etnia ta? Uite, eu nu mai calc în Billa de când o vânzătoare, româncă, m-a luat cu aceeași ciufutoșenie – să zic acuma că în Cluj românii nu pot cumpăra de la români? Plus: oare de ce-ți dă banii înapoi? Și oare de ce-ai tăiat din filmuleț? – că se presupune c-ai vrut să scoți adevărul-adevărat la iveală. Întrebări fără răspuns, că s-a pornit balamucu’.
De spus foarte clar: dacă s-a întâmplat cum spune ”bucureșteanul”, e o chestiune care trebuie amendată urgent, au de pierdut ambele comunități, română și maghiară, împreună. La fel de clar însă: dacă totul e o făcătură, și asta va trebui amendat urgent, din aceeași rațiune a comunităților perdante. Plus: eu încă aștept și părerea femeii, altera pars care lipsește. Premisă: uscături există peste tot, nu s-au inventat încă națiunile de îngeri.
Dar: cauzele alea adânci nu vin de la oamenii simpli, nici de la vânzătoarea ajunsă spaima națiunii și nici de la ”bucureșteanul”-salvator al aceleiași națiuni; iar despre cauze trebuie vorbit, că-s prea mulți sateliți artificiali, dintr-ăia ce declamă aiureli pe care partidele mari n-au curaj să le spună, dar le acceptă tacit. Când tu, ca agitator secui, l-ai ”spânzurat” pe Avram Iancu, n-ai făcut decât să dinamitezi ideea de bună conviețuire – asta pe lângă imensul deserviciu provocat chiar comunității tale secuiești. Când tu, agitator român, te-ai dus în Secuime să le dai cu sîc celor de-acolo – de obicei, de 15 martie, ziua în care naționaliștii români își amintesc de România – te-ai luat de mânuță cu geamănul tău, agitatorul secui. Cine câștigă?
O să spună unii: da’ de ce să nu mărșăluim cu steaguri și tot felul în Secuime, că-i pământ românesc, că dacii, că întâietatea. Păi hai să facem un exercițiu: vii de la serviciu, deschizi televizorul și, pfuaaai, hai nevastă repede să vezi și tu breichingniuzu’: ”Sute de unguri au mărșăluit prin cartierul bucureștean Berceni. Îmbrăcați în costume de honvezi, maghiarii le-au reamintit bucureștenilor că groful Miklos Bercsenyi e cel care a pus piatra de temelie a cartierului. Manifestația s-a desfășurat fără incidente, chiar dacă organizatorii marșului au ținut să amintească în discursuri despre întâietate și drepturi istorice, dar și despre umilințele suportate de maghiarii din Berceni”.
În Secuime, ioooi, kedves Székely, nézd meg, milyen hírek: ” un maghiar a postat un filmuleț din care reiese că a fost nevoit să-și potolească foamea cu kurtos colacs, negăsind niciun vânzător român dispus să-l servească cu mici și muștar. S-a întâmplat în cartierul bucureștean Berceni, veche vatră de civilizație maghiară, întemeiată de groful Bercsenyi. Urmează teleshopping cu tigăi-minune”.
Dac-ar suna așa o știre, câți n-ar lua foc? Câți n-ar bate clopotele-n dungă, câți n-ar aprinde focuri pe dealuri? Să stăm strâmb și să judecăm drept. Da, e un scenariu absurd și dincolo de absurd, chiar dacă legea fundamentală nu interzice marșurile, fie și ele naționaliste, fie ele ale românilor sau ale maghiarilor. Doar că, dincolo de Constituție, sunt lucruri care nu se fac – așa cum nu se face, ca dinamovist, să agiți spiritele în galeria Stelei. Că ne place sau ba.
Eu tot nu înțeleg de ce unii – câți or fi – musai să le cânte secuilor că ”noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni”, de ce secuii trebuie să se simtă cu musca pe căciulă doar pentru trăiesc într-o zonă compactă, a lor. Nu-i înțeleg nici pe cei – câți or fi – care bat obrazul turistului român că nu pricepe ungurește. Dar cel mai de neînțeles lucru rămâne ăsta: de ce într-o sută de ani – centenar, da! – investițiile făcute în Secuime se datorează doar prezenței Prințului Charles acolo și nu dorinței statului român de a dezvolta o zonă despre care spune mereu și răspicat că-i aparține.
Și un post-scriptum: ar fi sănătos să nu uităm că, atunci când se aprind focurile pe dealuri, uscăturile pârjolesc totul în jurul lor.
Nota: ioooi, kedves Székely, nézd meg, milyen hírek = ioi, dragă secuiule, uite ce știre
