Acum doua saptamani s-a vorbit intens despre decizia ministrului Sanatatii de a institui un "rezidentiat pe post", pentru a-i "lega de glie", intr-un soi de neoiobagie de tip nou, pe medicii rezidenti. Intr-adevar, la sfarsitul specializarii multi dintre tinerii nostri medici isi fac bagajul si pleaca in alte tari, unde formatia dobandita le este recunoscuta si apreciata intr-un mod mai cuviincios. Medicii care totusi vor "fugi" din tara, preconizeaza dl Nicolaescu, vor fi obligati sa plateasca taxele de scolarizare si amenzi usturatoare.
Nu cred ca o astfel de masura are sorti de succes. Pe de o parte, ea contrazice libera circulatie a persoanelor, care face parte din principiile sacrosancte ale Uniunii Europene ai carei proaspeti si schiopatanzi membri am devenit. Pe de alta, istoria dovedeste ca masurile de constrangere nu au rezolvat niciodata o situatie sociala, oricare ar fi fost ea. Multi isi mai amintesc ce greu era sa obtii un pasaport si o viza in timpul comunismului. Ce ruptura sfasietoare era sa te hotarasti sa pleci din tara, cu perspectiva de a nu te mai intoarce, de a lasa aici atatia oameni de care erai legat etc. si, cu toate acestea, cu unele exceptii, numai cine n-a vrut n-a plecat. Tot asa a fost si cu intreruperile de sarcina: erau pedepsiti cu maxima severitate si cei care le practicau si femeile care recurgeau la acest act, si cu toate astea, se faceau avorturi in cele mai groaznice conditii si cu cele mai mari riscuri.
Masurile politiste au o rentabilitate slaba si darul de a indispune profund si definitiv populatia. si asta nu numai in domeniul sanatatii. Asa cum pleaca doctorii, pleaca si informaticienii. Exemple se mai pot da. De la o masura constrangatoare poti eventual astepta un rezultat pe termen scurt si, oricum, neconcludent.
Daca as fi in pielea unui responsabil politic, m-as simti si eu obligat sa intreprind ceva pentru a frana exodul fortei de munca (sensibil nu numai la nivelul profesiilor celor mai calificate, ci si al celor mai modeste, "capsunarii"). Deunazi, am vazut la televiziune un reportaj despre absenta cadrelor medicale pe salvarile bucurestene. Este dramatic sa vezi ca nici macar asistenta de urgenta nu mai poate fi asigurata si ca putinii medici si asistenti ramasi sunt obligati la ture de o lungime insuportabila pentru a putea face fata solicitarilor. Ce sa mai vorbim despre satele lipsite de asistenta medicala elementara, despre locurile de medic specialist libere in atatea spitale, nu numai din provincie? Anchetele arata ca medicii nostri nu sunt pretentiosi, in raport cu normele salariale europene. Un tanar specialist ar accepta sa lucreze, la inceput, cu 1000 de euro pe luna (salariul corespunzator intr-o tara europeana fiind cel putin dublu). Dar suntem departe de cei 1000 de euro! Se stie ca autoritatile conteaza pe faptul ca doctorii isi intregesc salariul prin cadourile pe care le primesc de la pacienti. Dar, pe langa faptul ca este greu sa deosebesti intre cadou si conditionarea serviciului medical, se prea poate sa existe si persoane sensibile pentru care obtinerea veniturilor pe aceasta cale nu este prea agreabila, ba chiar de-a dreptul umilitoare. Iar privind lucrurile din punctul de vedere al pacientului, sunt unii, nu tocmai putini, care pur si simplu nu au de unde sa dea. Oricum, autoritatile de stat nu pot, nici oficial, nici oficios, sa se sprijine pe un sistem care se afla la marginea legalitatii. si totusi acesta este cazul, si va mai fi, probabil mult timp de aici incolo.
Centrele medicale private, din ce in ce mai numeroase, sunt in general bine organizate, moderne. Iar personalul este mult mai politicos si "bine dispus". Dar medicina privata are un defect fundamental: prestatiile ei nu sunt luate in calcul de sistemul asigurarilor de stat, cazand in intregime in sarcina pacientilor. Oare banii care exista la asigurari nu permit compensarea cheltuielilor din sistemul privat? Noi credem ca s-ar putea transfera o parte din competente acestui sistem, cu ajutor de la asigurari. Am avea o socoteala mai transparenta si recursul la cadouri ar putea fi suprimat. In ce-i priveste pe medici, ar putea sa lucreze si in sistemul sanatatii publice, si in al celei private, asa cum se intampla pe vremuri, inainte de nationalizarea medicinii, in anii '50: dimineata la spital, dupa-amiaza la cabinet (amintesc ca medicina "de cabinet" a continuat sa existe, la inceputul perioadei comuniste).
Avem o consumatie nebuna. Avem cafenele nenumarate, masinile cele mai luxuoase, buticurile cele mai moderne. In acelasi timp, suntem o tara stoarsa de puteri, care se goleste. Spitale fara medici, scoli fara profesori, sate fara agricultori. Oamenii din cafenelele de lux urmaresc doar interesul imediat. Ceilalti viseaza sa plece sau se resemneaza sa traiasca din micile si marile combinatii zilnice. Sau in mizerie. Aici ramanand, termenul mediu nu ne intereseaza, ca si cum lumea se va termina maine. Este absurd. Au nevoie de o viziune de viitor nu numai cei ce ne conduc. Avem cu totii nevoie de o asemenea viziune.
Ion Vianu este scriitor
