Unii membri mai noi ai Uniunii Europene, cum e Bulgaria, nu au putut sa nu priveasca cu iritare la eforturile membrilor occidentali ai UE, in special Franta si Germania, in directia salvarii urgente a sistemului lor bancar national. Ranchiuna ar fi de inteles: in urma cu un deceniu, Bulgaria a trecut printr-o criza care, pastrand proportiile, nu diferea de cea prin care se trece astazi la scara planetara.
Pe la jumatatea anilor ‘90, intregul sistem bancar al Bulgariei s-a prabusit din cauza proastei gestiuni si a imprumuturilor neacoperite, banca centrala a trebuit atunci sa intervina si sa injecteze sume faraonice pentru a face ca sistemul sa functioneze de pe o zi pe alta, iar in momentul in care nemultumirea populatiei a atins punctul de fierbere, Fondul Monetar International a venit si a impus un plan draconic prin care bancile falimentare au fost lasate sa moara, oamenii de rand si-au pierdut economiile, a urmat o recesiune economica ingradita printr-o austera disciplina bugetara, pentru ca incetul cu incetul lucrurile sa se stabilizeze.
Astazi, uitandu-se in urma la acei ani de privatiuni, Bulgaria, membra in UE, nu poate sa nu vada cu amaraciune cum membrii vechi ai Uniunii fac exact ceea ce nu i s-a permis atunci ei, Bulgariei, sa faca: guvernele nationalizeaza bancile putregaite, in care varsa miliarde de euro pentru a le mentine artificial deasupra liniei de plutire, si tot asa guvernele garanteaza partial (sau integral, in cazul particular al Irlandei) economiile cetatenilor, timp in care nu vine nimeni sa propuna ca bancile estropiate sa fie lasate sa moara de moarte buna sau sa fie lichidate rapid, oricat de dureros ar fi pentru cetateni. Intr-o criza de o asemenea importanta cum e cea care afecteaza acum vechile democratii europene, UE pare a functiona dupa modelul acelui faimos articol 5 al Cartei NATO: cand unul dintre membri e atacat, atunci se considera toti atacati. Asa incat Europa Occidentala a decis de cateva saptamani incoace sa faca o pauza in capitalism.
Uitata e competitia, uitate sunt legile pietei, ingropat e modelul unor solutii brutale, cu o eficacitate pretins miraculoasa, cum a fost cea aplicata de FMI Bulgariei. Pana si ultraliberala Mare Britanie se aliniaza brusc in spatele tarilor continentului, anuntand fara nici o tulburare ca va pompa in bancile falimentare zeci de miliarde de lire sterline extrase din impozitele cetatenilor. Dincolo de situatia anecdotica a Islandei, tara care nu e membra in UE si care a recurs la un imprumut rusesc pentru a-si salva banca centrala, tarile Uniunii Europene au decis sa puna pentru un timp la frigider ideologia pietei si a liberului schimb, toata lumea scrutand ingrijorata buletinul de sanatate al acelui plaman al economiei europene care este Deutsche Bank.
Brusc, pana si britanicii, care n-au vrut niciodata sa aiba de-a face cu euro, moneda continentului, si care si-au pastrat cu un amestec de duiosie si incapatanare pretioasa lira sterlina, realizeaza ca, daca Deutsche Bank se duce la fund, atunci intreaga economie europeana se va scufunda, cu mai putina eleganta decat Titanicul, si ca va trage cu sine in adanc atat pretioasa Bank of England, cat si bijuteriile coroanei.
