Discutia starnita in urma concediului petrecut de presedintele tarii in judetele Covasna si Harghita readuce in actualitate tema delicata a relatiilor dintre romani si maghiari, dintre Romania si Ungaria. Dupa 1989 s-a pus in cateva randuri intrebarea daca si in ce masura reconcilierea franco-germana, fundament al Uniunii Europene, ar putea servi aici drept model. Dincolo de particularitati evidente, ea are pe langa valoarea simbolica si una pragmatica, oferind invataminte cu aplicabilitate mai larga:
1. nu exista alternativa la proiectul reconcilierii – cu atat mai putin azi, intre doua membre ale NATO si UE;
2. reconcilierea nu se reduce la un moment festiv, ci e un proces de durata, cerand eforturi concertate si sustinatori de marca, pana si in fruntea statului (de Gaulle/Adenauer, Mitterrand/Kohl, Chirac/Schröder);
3. ambele parti au numai de castigat prin inlocuirea vrajmasiei stupide cu dialogul rational;
4. adevaratii adversari ai interesului national nu sunt de partea cealalta a frontierei, ci cei ce se opun in ambele tabere impacarii: extremismul nationalist este opusul a ceea ce se declara;
5. viitorul primeaza, istoria trebuie scoasa de pe agenda politica si lasata in grija istoricilor;
6. piedicile sunt necunoasterea, neincrederea, prejudecatile, inertia, intoleranta, iar efortul trebuie centrat pe promovarea cunoasterii reciproce, a respectului si a tolerantei;
7. succesul intregului proces depinde in mod decisiv de castigarea durabila a tineretului pentru ideea concordiei.
Concret, este demna de tot interesul experienta acumulata de catre Biroul de Tineret Franco-German, infiintat pe 5 iulie 1963, la cateva luni dupa semnarea Tratatului de cooperare dintre Franta si Germania, si care, finantat prin contributii egale ale guvernelor celor doua tari (20,4 mil. euro in 2004), a desfasurat de atunci o intensa activitate, insumand numai pana in 2003 200.000 de evenimente, cu peste 7 milioane de participanti. Sub semnul cunoasterii si intelegerii, al solidaritatii si cooperarii, au fost organizate activitati adresate tinerilor din toate categoriile sociale, au fost promovate schimburi (7.000 de programe), formarea de cadre, cercetarea in domeniul educatiei interculturale, s-a ajuns la infratirea a peste 1.800 de orase, 4.000 de scoli si 1.000 de universitati.
O alta initiativa merita, de asemenea, toata atentia: in anul 2003 s-a luat decizia de a se elabora un manual comun de istorie pentru scoli si licee, cu scopul de a contribui la apropierea perceptiei si a interpretarii trecutului din perspectiva tinerilor francezi si germani – atat prin prezentarea fazelor de dezvoltare comuna, cat si prin analiza conflictelor – astfel incat sa fie constientizata valoarea intelegerii la care s-a ajuns, ca si necesitatea de a modela impreuna viitorul. Primul volum ("Europa si lumea dupa 1945"), destinat ciclului superior, a si aparut, in preajma inceperii anului scolar 2006/2007. Este totodata de mentionat cresterea evidenta a interesului pentru orele de franceza in scolile din Germania, respectiv de germana in Franta.
Evident ca succesul modelului franco-german nu a dus inca, nici macar in UE, la stingerea tuturor adversitatilor: se stie, de pilda, cat de greu se dezice de obsesiile trecutului chiar vecina de la est a Germaniei, Polonia. Dar atat acest remarcabil succes, cat si exemplul opus, al dezastrului iugoslav, ar trebui sa-i indemne sa-si invinga inertia pe acei politicieni romani si maghiari care-si merita numele si, umar la umar, sa reia inaintarea pe drumul datator de sperante al unei istorice impacari romano-maghiare.
