Nici după zece zile nu am aflat cine a generat alarma falsă cu ciclonul în Bucureşti. Cine se face vinovat de teroriştii din decembrie 1989 care “trăgeau din toate poziţiile”? Nicio instituţie nu face lumină. Generalul Iulian Vlad a plecat în lumea cealaltă cu o parte dintre secrete.
Dar cine a profitat de pe urma crizei cimitirului Cherry Lane din Harlington când administraţia Aeroportului Heatrow din Londra a decis extinderea pistelor pentru cel de-al şaselea terminal? Timp de doi ani de zile, “rezistenţii” britanici au protestat pentru memoria străbunicilor. Fie vorba între noi, oriunde se pot găsi morminte, pe orice teren? Care investitor imobiliar a finanţat protestele?
În sectorul 4 s-a declanşat din neant o alarmă generalizată printre părinţi. „Taţii sunt nervoși, copiii, dezorientați, învățătoarele încearcă să calmeze spiritele. Ceea ce trebuia să fie un început de școală frumos s-a transformat într-un haos, din cauza lipsei bodyguarzilor. Se întâmplă la toate unitățile de învățământ din sectorul 4 al Capitalei, unde nu mai există agenți de pază”, titra un influent ziar central.
Ce s-a întâmplat în realitate? Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, n-a mai prelungit contractul unei firme private, care îl avea în spate pe influentul comisar Ionel Tucmuruz, cu dosar la DNA, pentru acuzaţia de mită, amic cu Petre Tobă, fostul ministru al Internelor din Guvernul Cioloş.
Facebook-ul s-a umplut de mesaje de îngrijorare. Uniunea Salvaţi România – Filiala Sector 4 consideră această măsură “iresponsabilă şi cinică”. Nu s-a identificat nicio legătură dintre aleşii de azi ai formaţiunii unit-salvaţioniste cu vechea administraţie a lui Piedone de “4 citta”.
În 2014, Direcția de Învățământ a sectorului 4, aflată în subordinea fostului primar Cristian Popescu Piedone la acea vreme, a avizat un ”tun” de 3,7 milioane de euro. Suma reprezenta plata unui contract de servicii de pază a școlilor din sector, fiind atribuită unui grup de prieteni și cumnați ai lui Piedone, printr-o licitație ciudată. Afacerea pusă la cale în urmă cu trei ani viza înhăţarea de grupurile de firme a 40-50% din bugetul Direcţiei de Învăţământ şi Tineret. Deci, în loc ca banii să se ducă spre investiţiile în şcoli, se duceau în administraţia Piedone spre “bodyguarzii” lui Piedone.
Licitaţia pentru paza şcolilor a câştigat-o SC United Security SRL, deținută de un anume Vasile Ghinea, dar care subcontracta Integra Security, Integra Inter şi Magic Star, toate deţinute de Cornel Dinu, un apropiat al lui Piedone. Verificând actele, poţi observa un lucru cel puţin ciudat. Firma United nu reţinea nicio parte din bani, sumele fiind dijmuite de cele trei, coordonate de Cornel Dinu (nicio legătură cu fotbalistul – n.a.), care avea un cumnat: Alex Ionescu, fostul şef de campanie electorală a lui Sava şi a lui Ionel Tucmuruz, eminenţa cenuşie a afacerii. Tucmuruz mai avea o calitate specială. Era coleg de şcoală generală cu Petre Tobă, fostul ministru de Interne în Guvernul Cioloş.
“Elevii de la şcolile din sectorul 4 al Capitalei învaţă în şcoli nepăzite. Asta după ce primăria a decis că treaba agenţilor poate fi făcută şi de camerele de supraveghere”, titrează “Adevărul”.
În contractul prezentat recent, între Primăria Sectorului 4 şi SC United Security, la atribuțiile prestatorului, se arată clar ce treabă aveau agenții: să cunoască locurile şi punctele vulnerabile din perimetrul postului, prevenind producerea oricăror evenimente de natură să aducă prejudicii obiectivului; să păzească obiectivul, bunurile şi valorile primite în pază. Copiii nu sunt în niciun caz bunuri. Primăria Sectorului 4 achită facturi de 50.000 de euro/lună pentru paza obiectivelor, nu pentru protecţia copiilor.
Jihadiştii de serviciu, gata să sară odată cu primul îngheţ, urlă şi ameninţă, creează stări de tensiune. Marea manipulare cu paza şcolilor şi a grădiniţelor se ştie de unde a plecat. De la trupa de foşti ofiţeri ai Ministerului de Interne care au pierdut o soldă babană, lunară de la administraţia locală. Bodyguarzii lui Piedone nu aveau atribuţii de pază a persoanelor, atribuţie ilegală, că dacă era legală ar fi apărut în contract. Aceste aspecte apar în multe administraţii din ţară. Mulţi “foşti” se ascund în spatele unor firme de pază şi se adapă de la bugetele locale. Daniel Băluţă, primarul sectorului 4, a spart talionul, legea vechilor intendenţe.
Fosta miliţie s-a organizat în comisariate private, numite firme de securitate. Comisarul Ionel Tucmuruz a scris o lucrare de doctorat, cu o introducere identică cu cea a lui Petru Tobă, apărută în acelaşi timp. CNATDCU l-a scăpat pe Tobă de acuzaţia de plagiat, dar textele introductive pot fi încă uşor comparate.
Conform unui articol publicat de cotidianul “Naţional“ în 2013, Marcela Tucmuruz, sora comisarului de poliție Ionel Tucmuruz, fost adjunct al Secției 14 Poliție, și cumnata Tanța Tucmuruz, devenită șefă de serviciu în Primăria Sectorului 4, au înființat firma Integra Security Grup, care a ajuns tot pe numele lui Cornel Dinu. Și această firmă de pază a obținut contracte în valoare de aproximativ 1,4 milioane euro de la Primăria Sectorului 4. Ulterior, acţionariatul s-a schimbat, dar beneficiarii au rămas aceiaşi.
Mesajele alarmante, deruta părinţilor din sector, uraganul lansat au avut unicul scop de a acoperi adevărul. O manipulare ca la carte a băieţilor deştepţi din statul paralel, care mustesc de contracte cu statul.
Înainte de 1989 ne-au asigurat moartea, acum ne asigură viaţa. Creează panică având un singur scop: să-i angajezi tot pe ei. Cine primeşte licenţe de pază azi decât oamenii din statul paralel?