În loc să ducă la măsuri necesare și inteligente, crima abominabilă de la Suceava a dezlănțuit noi demoni în Poliția Română. Victima imbecilității administrative va fi tot cetățeanul, care, deși e lăsat singur în fața psihopaților, va trebui să întrețină un aparat bugetar și mai obez.
Să vedem de unde am plecat și unde am ajuns. În urmă cu o săptămână, agentul Sorin Vezeteu (38 de ani), de la Poliţia Transporturi Feroviare Suceava, a fost atacat cu un cuțit pe peronul Gării Burdujeni din orașul bucovinean (Burdujeni, doamna ministru Carmen–de-la-Teleorman; nu Burdujani, cum ați clămpănit pe la televiziuni!). Atacatorul, Ioan Beşa (23 de ani), i-a aplicat polițistului peste 40 de lovituri de cuțit, ucigându-l pe loc.
Imediat, sindicatele polițiștilor au venit cu propuneri aberante, încercând să speculeze emoția momentului. Au obținut promisiunea șefilor din Ministerul de Interne că în scurt timp vor fi angajați până la 20.000 de polițiști. Amănuntul de care s-au legat sindicaliștii a fost acela că Sorin Vezeteu era singur în momentul atacului, nu avea alături un alt coleg, în tradiționala „patrulă“. De aici începe nebunia, într-o avalanșă de judecăți strâmbe.
În primul rând, faptul că agentul Vezeteu patrula singur poate fi rezultatul proastei organizări, nu al lipsei de personal. Dar e mai simplu să muți vinovăția în altă parte.
În al doilea rând, nu există nicio garanție că, dacă erau doi polițiști în loc de unul, crima ar fi fost evitată. Dacă un psihopat își propune să omoare pe cineva în mulțime, nu-l oprești nici cu un regiment de pușcași marini. Asasinul are o armă infailibilă: elementul surpriză.
Așadar, nu angajarea altor mii de polițiști este soluția, mai ales că la capitolul ăsta suntem deja destul de încărcați. În România, la o populație de 20.121.640 de locuitori, sunt angajați 52.302 polițiști. Asta înseamnă un polițist la 385 de locuitori. Există însă țări cu mai puțini polițiști: Polonia – 1/389, Suedia – 1/481, Danemarca – 1/530, Finlanda – 1/705, Ungaria – 1/1.113. Există și țări cu mai mulți polițiști, „campioane“ fiind Cipru – 1/170, Croația – 1/207 și Grecia – 1/219.
Dacă ar fi angajați încă 20.000 de polițiști, România ar ajunge la 72.302, adică un polițist la 278 de locuitori, ceea ce ne-ar duce în topul „țărilor polițienești“ din Europa. Ar fi o bună ocazie pentru a fi îngroșată clientela bugetară. Orice politruc își mai angajează două-trei rubedenii, orice șef din Poliție îi „rezolvă“ pe câțiva cunoscuți.
Pentru creșterea siguranței polițiștilor, soluția nu este angajarea „fără număr“, ci eficientizarea actualelor efective, dotarea lor corespunzătoare și creșterea nivelului de pregătire. Sunt prea mulți polițiști corupți, care – de exemplu – închid ochii la jefuirea pădurilor. Ce facem, lângă un corupt mai angajăm unul, ca să fim siguri că hoții de lemne sunt bine păziți?! Mai întâi să facem curățenie în actuala Poliție, apoi să vorbim de noi angajări!
Atenție, însă: în România, nu doar polițiștii sunt posibile victime ale psihopaților. Ce facem, dublăm numărul medicilor, al profesorilor și al funcționarilor publici doar ca să se apere unii pe alții? Sau le angajăm bodyguarzi personali? E o nebunie.
Soluția e scoaterea nebunilor din societate! Există psihopați cunoscuți în diverse comunități. Toată lumea fuge de „nebunul satului“, „nebunul blocului“ sau „nebunul cartierului“, dar nebunul continuă să se afle în libertate, amenințând cu moartea în stânga și-n dreapta, inclusiv în propria familie. Iar uneori, fatalitate, chiar bagă cuțitul în cineva.
Cine e vinovat pentru asta? Nenorocitul de stat român, care acum vrea să mai angajeze 20.000 de polițiști! Pentru izolarea nebunilor nu are însă niciun plan. Degeaba își strigă disperarea femei bătute de bărbații lor dezaxați, degeaba se plâng bătrânii că vecinul lor agresiv amenință că le dă foc la casă. Instituțiile statului sunt neputincioase. Ele nu previn crima, ci vin să o constate. Potențialii ucigași sunt arestați după ce au comis crima, deși agresivitatea lor era binecunoscută, iar nenorocirea plutea în aer. Atenție, e vorba de indivizi care fie au afecțiuni psihiatrice cunoscute, fie n-au fost verificați sub acest aspect, deși comportamentul lor ar fi impus-o.
Cazul Ioan Beșa este revelator. La 23 de ani, individul avea deja un bogat palmares infracțional. Fusese condamnat de două ori în Spania, pentru fapte cu violență. Așadar, era cunoscut ca un pericol public. Și totuși, se mișca -nestingherit în societate, fără -niciun control sau supraveghere.
Mai mult: în acest caz avem de-a face cu o familie de infractori periculoși. Fratele criminalului avea apucături asemănătoare. Alexandru Beşa (24 de ani) tocmai a fost prins în Germania, unde se ascundea pentru a se sustrage executării unei pedepse de doi ani şi patru luni de închisoare. La începutul acestui an, acesta a fost condamnat pentru că o bătuse crunt pe mama sa, cu pumnii şi picioarele, îi devastase magazinul din satul lor și o ameninţase cu moartea. Mai mult, amenințase că-i omoară și pe polițiștii sosiţi la faţa locului pentru a aplana conflictul. Pe unul a și apucat să-l lovească.
Pe acești psihopați, precum frații Beșa, nu-i oprești nici cu un milion de polițiști. Singura măsură realistă e să-i supui controlului psihiatric și să-i ții sub pază fie la pușcărie, fie în spitalul de nebuni. Doar vindecarea lor completă, care să-i scape de demoni, i-ar mai califica să trăiască în libertate.
