Parerea mea este ca nu avem de ce ne face probleme, fiindca este cat se poate de clar (poate chiar prea clar ca sa se mai poata amagi cineva). Doi smecheri au sutit masina lui Gigel, rasfatatul sortii. Dupa lege, iscusitii baietasi trebuiau sa fie dati pe mana politiei, sa plateasca oalele sparte. (Nota bene: nici pana la aceasta ora, la care scriu, mascatii sau colegii lor in uniforma nu i-au umflat pe flacai!) Dar Gigel – sef de partid, om "de sport" si mahar cu banuti la tescherea – e un don adevarat, nu se incurca cu politia. El e barbat, are si mijloace, asa ca prefera sa rezolve singur, fara autoritatile nataflete. Ca doar nu e de azi, de ieri… Un ordin succint catre muschii dimprejur, si armata privata a lui sefu’ se pune in miscare. E vorba nu doar de furtul unei masini, ci de onoarea de stab a Gigelului si de cea profesionala a mercenarilor. Iar sefu’ nu glumeste: intr-o ora baietii trebuie asezati in fata lui, la domitil, in picioare sau impachetati, cum devine cazul.
Nu glumesc nici cei din garda pretoriana a stelistului fruntas. Cand vine vorba despre leafa si locul de munca, executarea nu poate intarzia. Cand aia doi cautati, giniti si impaturiti in portbagaje sunt depusi pe covorul palatului de pe Dambovita, s-au scurs doar 55 de minute. (E totusi o performanta, de-ar fi si numai pentru ca traficul in Bucuresti e cum il stim, taras-grapis…)
Procedura e de-o clasicitate mafiota fara repros. Don Gigi a invatat-o repede si o aplica bine, cu simtire corespunzatoare. La urma urmei, pagubitul e el. Unde mai pui ca are politia romana destula treaba si fara reclamatiile dansului. Asa ca. Umfla-i. Mototoleste-i in portbagaj. Da-le un pic de asfixie. Pe urma sa vina la judecata, sa vedem. Nu este deloc clar unde poate incapea vreun dubiu. La Chicago, in anii ’30, sau la Palermo, in anii ’60, tot asa s-ar fi facut, cu diferenta ca flacaii s-ar fi trezit ciuruiti in locul unde, de obicei, lumea isi ascunde creierul.
Cine are. Tot asa si la Moscova, ieri pe inserat. Sau la Belgrad, azi dimineata. E tot un soi de normalitate internationala, nu? Desigur, nu si legalitate. Dar asta e o alta mancare de peste. Ca despre democratie nu mai e cazul sa se aduca vorba…
Procedand cum procedeaza, don Gigel e mereu el insusi. Unde patroneaza domnia sa, s-au dus si legalitatea, si democratia. Sau nu? Asa s-ar zice, daca te uiti la intamplarea asta care nu e, la urma urmei, decat un preludiu la iertare. (Iertare? Pai… nici asta nu are de-a face cu justitia, unde echivalentul ei se cheama gratiere. Iar in democratie iertarea nu exista, raporturile fiind altele, de egalitate bazata pe actul de justitie.)
Ramane faptul ca don Gigel si-a facut dreptate singur, ca a sechestrat persoane – doua la numar –, ca… a incalcat legea. Adaug la acestea ca, in calitatea lui de sef de partid si de cetatean, se cuvenea sa aiba un comportament exemplar in bine, nu in asemenea glisari regretabile catre bun-plac, rapt si, pana la urma, prost-gust.
Telenovela nu e gata. Cand vin mascatii si mi ti-l umfla pentru 24 de ore pe don Gigi, incepe delirul: inscenare politica, facatura, manipulare, abuz politienesc. Asa ca, din doua, una: ori lumea chiar nu mai distinge intre legal si ilegal, intre licit si ilicit, intre mafie si domnia legii, ori e mare penurie si pofta de avantaje materiale prin Bucuresti, de la televiziune pana pe trotuarul din fata sectiei de politie. Fiindca unii isi bombane ariile pe micul ecran, plangandu-l pe Razboinicul Luminii si injurandu-si eternii adversari, iar altii demonstreaza cu lozinci, racnind pentru eliberarea lui don Gigel.
In oricare dintre cazuri, justitia trebuie sa isi faca dreptate. Putin conteaza daca din asta unii politicieni vor trage foloase, iar altii ponoase. Ideea ca politicienii romani fac in tara asta cu cine ce vor, dispretuind legalitatea la paza careia s-ar presupune ca ei contribuie, imi displace si ma ingrijoreaza profund. Ajungeau si simplele lor contraperformante constante, barbaria vesela, energica si grobiana cu care se infig in timpul nostru liber, parazitandu-l cu splendorile cugetarii si actiunii de care sunt in stare. Daca acestora li se adauga noi ipostaze, inca si mai agresive si ofensatoare, ale bunului-plac discretionar, se cuvine ca asemenea evolutii sa fie franate. Sa se puna ordine in lucruri, sa se readuca demnitatea in viata noastra publica, iar justitia sa se faca in toate directiile unde ea necesita grabnice reparatii.
