In perioada razboiului rece era o zicala in Europa care spunea ca NATO exista ca sa-i tina pe americani inauntru, pe germani jos si pe rusi afara – aproape exact opusul realitatii de astazi. Intr-adevar, la Washington putini mai au iluzii asupra capacitatii sau vointei europenilor de a actiona in cadrul aliantei. Desigur, exista exceptii – Marea Britanie calitativ, Turcia calitativ si cantitativ pastreaza forte militare respectabile, fostele tari comuniste au vointa si interesul, daca nu si capacitatea de a contribui la eforturi comune, in Afganistan sau Irak.
Afganistanul este un caz tipic. Cum se plangeau unii britanici la recenta intalnire interparlamentara a tarilor membre ale aliantei in Quebec, in vreme ce unii soldati isi risca viata in sudul violent al tarii, altii beau bere in zonele calme – referinta clara la diferenta dintre britanici, olandezi, canadieni si americani pe de o parte, germani, francezi, italieni si spanioli pe de alta. Rezultatul este ca 90% din mortii coalitiei provin dintre americani (350), canadieni (41) si englezi (40), toti in lupte continue in zona fierbinte din sud-est si Kandahar, in vreme ce cei 2.900 de soldati germani in nord si Kabul controleaza… traficul rutier, fiind opriti prin legea germana de a se angaja in lupta. Si chiar asa opinia publica germana crede ca si riscul, si costul mentinerii trupelor in Afganistan (si al altor 6.000 in Liban, Cornul Africii etc.) sunt prea ridicate. Mutatis mutandis, aceeasi atitudine se repeta la Madrid, Paris si Roma. Considerand faptul istoric ca Germania este libera si unita in primul rand datorita NATO, desi pare straniu – este tipic pentru o Europa occidentala care, odata scapata de amenintarea sovietica, nu mai vede necesitatea apararii si deci a respectului pentru "cowboys" de peste Atlantic. Un fel de pacifism deghizat in apararea "drepturilor omului" si care, practic vorbind, criminalizeaza razboiul, raspunde terorismului islamist cu fumurile "dialogului civilizatiilor" sprijinit de socialistii de la Madrid si este mai preocupata de drepturile teroristilor Al Qaeda pretins incalcate de diabolica CIA decat de colaborarea antiterorista globala. Pe de alta parte, dependenta strategica de Rusia in chestiunea energetica, mai ales gaz, creste zilnic – mergand pana la colaborarea germana pentru o conducta submarina in Marea Baltica ce ocoleste Polonia – si o face vulnerabila santajului rus. Deci nu este surprinzator ca Bruxelles-ul nu are mult de spus despre eforturile fatise ale Moscovei de a submina independenta Moldovei, Georgiei, Azerbaidjanului si, in viitorul apropiat, Ucrainei. Cat despre America, in ciuda retoricii placute si calme, faptele demonstreaza realism – Polonia, Romania, Bulgaria sunt privite ca aliati seriosi si importanti, in ciuda saraciei lor, pentru ca vointa, istoria si geografia le fac aliati credinciosi si importanti. Si aici este poate o neintelegere comuna in Romania: chestiunea nu este care ar fi interesul national al Romaniei in Irak sau Afganistan – este clar ca nu prea exista -, ci in ce masura sacrificiile acolo sunt parte necesara din pretul aliantei cu Statele Unite, o alianta strategica vitala si independenta de viitorul nesigur al NATO. Intr-adevar, nimeni dintre cei lucizi, de la Tallin la Bucuresti, nu isi inchipuie pentru o clipa ca neoimperialismul Moscovei va fi oprit de armata belgiana sau germana, de birocratia de la Bruxelles sau de antiamericanismul reflex si gaunos al Frantei sau Spaniei.
NATO ca alianta politica si militara este din ce in ce mai putin viabil. Din punct de vedere politic pentru ca perceptiile, interesele si vointa de a face sacrificii pentru o cauza din ce in ce mai putin comuna sau bine definita separa tot mai mult tarmurile Atlanticului. Militar pentru ca, practic vorbind, "Europa" nu mai conteaza prea mult, nici in numar, nici in buget sau tehnologie. Alianta Nord-Atlantica este in coma si, desi doctorii continua sa prescrie aspirine si sa incurajeze pacientul, in realitate isi cumpara costumele pentru o inmormantare falnica. Ce va urma este mai important decat jeluirea asupra muribundului – poate o alianta mai mica, dar reala, bazata pe interese si perceptii strategice comune.
