Asa va fi fiind legea nescrisa a functionarii partidelor: cand ai rezultate proaste, sansele de a cadea sub cutitele fostilor adepti cresc vertiginos. A functionat si in vechime – antropologii culturali o pot confirma –, de ce n-ar functiona si acum? Pe scurt: la ultimele votari liberalii au iesit prost, drept care, din conglomeratul de gasti si gascute dominate la limita si doar momentan de Calin Popescu-Tariceanu, s-au itit capete tot mai impertinente. Demiterea la Cluj a conducerii municipale a PNL de catre superiorii ierarhici din teritoriu, din cauza lipsei de performanta ("… in 2004, Uioreanu a lasat organizatia municipala la 27-28%. Rezultatul muncii lor e ca in trei ani au adus-o la 9%, cu viceprimar si sase consilieri locali. Ce vot de incredere mai vor cand au coborat de trei ori sub nivelul din 2004?", a spus Nicoara.), a fost interpretata de perdanti ca o rafuiala intre gasti. seful acestora, Adrian Popa, sustine ca "in acest moment in PNL exista doua tabere: una in jurul lui Tariceanu si Bogdan Olteanu si alta in jurul lui Ludovic Orban si Crin Antonescu…". In aceasta lectura, primii doi ar fi profitat de rezultatul slab al PNL in euroalegeri pentru a decapita organizatiile fidele lui Orban si Antonescu. Intrebarea obisnuita referitoare la cine are dreptate nu merita sa fie pusa. Cifrele pe care le da Marius Nicoara sunt verificabile, iar constatarile lui Adrian Popa sunt, la randul lor, credibile. Perspectivele nu se contrazic, ci se completeaza, dezvaluind un partid dominat de anarhie si confruntare, condus cu o mana forte de un lider tot mai incoltit de acolitii lui, care, ocupat sa se mentina in fruntea bucatelor, a scos treptat PNL-ul din zona performantei politice, prabusindu-l in derizoriu.
Dar aceste concluzii puteau fi trase si fara disidenta – tarzie – a clujenilor din jurul fostului viceprimar. Era destul sa scrutezi un pic toata tevatura din jurul Noricai Nicolai ca sa vezi ca Tariceanu o sustine impuns discret in spate de halebardele secunzilor proprii, fara prea mult zel, dar parca neavand ce face… Mult mai interesant pare de observat ca, dupa Grupul de la Cluj al PSD-istilor (Rus, Puscas, Dancu), este randul liberalilor sa nasca in capitala simbolica a ardelenilor o coagulare in raspar fata de Bucuresti. Desigur, aruncand o privire asupra contextului, totul pare o razbunare a inlaturatilor, o reactie survenita in extremis, in al doisprezecelea ceas. Dar, una peste alta, pesedistii si liberalii se intalnesc in atitudinea lor dincolo de diferentele doctrinare – care n-au contat prea mult niciodata in ultimii 18 ani –, prin dorinta de a lua distanta fata de tendinta momentan majoritara din propriile partide. Vor, altfel spus, nu doar sa dobandeasca mai mult prestigiu si mai multa greutate decat li s-a acordat pana ieri, ci si sa se constituie intr-un pol de contrabalansare a liniei principale de conduita a partidelor proprii.
Nici textele produse de rebelii penelisti nu sunt lipsite de interes, ba chiar dimpotriva. Ei par sa-si fi facut lectiile conspectand atat discutiile despre regionalizare lansate de revista Provincia in 2000-2002, cat si mai vechile si mai noile accente regionaliste ale pesedistilor ardeleni. Ideile, dincolo de deosebirile de nuanta, sunt cam aceleasi: descentralizare, reforma in sistemul fiscal, in domeniul cercetarii, educatie, justitie, constitutie si protectie sociala. Ele sunt chiar neasteptat de cutezatoare, propunand, in esenta, un stat minimalist, subsidiaritate, decuplare pe bune de centrul hraparet si abuziv si privatizare totale. Toate, fara exceptie, fie ca esti de acord cu ele sau nu, ar merita o dezbatere temeinica, atat in interiorul formatiunii politice unde au fost lansate, cat si in exteriorul ei. Ceea ce deranjeaza cu adevarat in actuala conjunctura nu este insa ideatia, ci aparenta de simpla razbunare a celor inlaturati la adresa colegilor lor din echipa Tariceanu. Pentru a fi deplin credibili s-ar fi cuvenit sa lanseze la apa dezbaterea mai din timp sau dupa o vreme, dar nu in exact momentul debarcarii lor, ceea ce da initiativei aparenta unei demagogii de tipul: "Daca nu mai sunt bun, iubito, uite pisica si ia aminte ce ti-as putea face!". Nu asa se cucereste electoratul pierdut, fiindca de retorica si trancaneala sclipitoare s-a cam saturat lumea pana peste poate.
Cum, necum, Cluj-Napoca a devenit nu doar eldorado-ul catre care, atrase de sunetul gologanilor pe care ii promite relocarea fabricii Nokia de la Bochum la Jucu si eventualul descalecat Mercedes, multimi de oameni au si inceput sa priveasca pline de speranta, ci si centrul regional unde – sub un primar PDL spectacular – veleitati politice pesediste si peneliste incep sa se manifeste centrifug, acordand atentie unor directii de evolutie realiste, ignorate inca seniorial de predicile si practicile centrului. E vorba totusi de doua partide mari si late, cel care a guvernat si cel care tocmai guverneaza, nu niste simple jocuri facute la o masa marginala si izolata. Sa vedem ce vor aduce toate acestea.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
