Nu e multă vreme de când oameni poli-tici de prim-plan, şi de la putere, şi din opoziţie, au susţinut că anticorupţia este electoral epui-zată ca temă şi că oamenii au alte griji şi subiecte pe ordinea de zi. După cum s-a văzut din căderea cu zgomot a Guvernului Boc la ieşirea în stradă a doar câteva mii de oa-meni, acest lucru e fals. Puţini români ies în stradă, dar părerea despre cum suntem guvernaţi e larg împărtăşită.
Eurobarometrul dat publicităţii acum câteva zile (în sfârşit un sondaj care nu e comandat nici de PDL, nici de PSD, nici de dnii Vîntu şi Voiculescu, ci de Comisia Europeană) arată că 67% din români cred că a crescut corupţia în ultimii trei ani (sub premierul Boc, campionul reformei statului), 22% crezând că a rămas la fel, iar 53% se consi-deră chiar bine informaţi asupra acestui lu-cru. Ne depăşesc doar gre-cii, în general, în acest Euro-ba-rometru (nr. 374/2011), dar conducem detaşat în alte punc-te importante: mita (cam-pioni cu 31% spunând că li s-a cerut mită anul trecut, media europeană fiind de 8%), nemulţumirea faţă de ce fac Guvernul şi Parlamentul în privinţa corupţiei (61%) şi gra-dul în care oamenii sunt per-sonal afectaţi (numai 18% spun că asta nu îi atinge direct). 58% cred că oamenii politici iau mită (în creştere cu 5% faţă de EB precedent), faţă de doar 43 la sută care cred că funcţionarii care organizează licitaţii sunt cei care iau (aici cifra e în scădere).
Alegerile nu se vor contesta pe tărâmul politicilor publice, dat fiind că în mod grotesc românii au de ales între două coaliţii stânga-dreapta care vor propune aceleaşi măsuri, cu cei de la putere copiindu-i pe cei din opoziţie, ba chiar încer-când tot anul, profitând că sunt la gu-vernare, să le-o ia şi înainte şi să îi bată cu propriile lor arme. Ele se profilează mai degrabă ca o competiţie pe tărâmul bunei guvernări. Şi acesta e un lucru extrem de pozitiv. În ultimele săptămâni am primit confirmări şi de la opoziţia prin-cipală, şi de la Guvern, că se vor angaja serios în a adopta cele mai concrete măsuri propuse în Carta Albă a Bunei Guvernări.
Chiar şi partidele mici, care de abia se formează, tot pe Cartă îşi fac agendele – dar din partea lor este firesc. Ce e nou este că domnii Ponta şi Antonescu, care nu au fost sub Guvernul Tăriceanu mari campioni ai bunei guvernări, au dat declaraţii cât se poate de publice în sprijinul unor lucruri concrete din Cartă, că premierul Ungureanu i-a chemat într-adevăr pe miniştrii săi pentru a le da indicaţii în acelaşi sens, că mai mul-te agenţii guvernamentale se adună săptămâna aceasta la SAR ca să coopereze pentru proiectarea şi reali-zarea sis-temului unic integrat de urmărire a cheltuielilor şi achiziţiilor publice, că Secreta-riatul Gene-ral, frâna bunei guvernări până nu demult, a primit sarci-nă să devină locomotiva ei. Ce să mai vorbim, am auzit până şi de la UDMR. Departe de a fi doar o ocazie de mită electorală şi talk-show-uri nesfâr-şite, anul se profilează ca o opor-tunitate de a rupe ritmul degradării noastre şi a reveni pe tra-seul unde ne plasasem în 2006 şi de pe care am ieşit imediat după aderare.
Ce anume a dus la această ie-şire din inerţie în doar câteva săp-tămâni, după ce, în ultimii doi ani, lucruri elementare, ca de-mi-sia Danielei Andreescu, ce să mai spun de patroana ei Elena Udrea, păreau o imposibilitate? Primul răspuns este chiar exis-ten-ţa unor alegeri extrem de com-petitive, în care opoziţia vrea să ia 51%, iar puterea să o împiedice. Am mai spus părerea mea despre 51%: aceasta nu e majoritatea electorală necesară conform Constituţiei noastre, ci doar cea cerută pentru for-marea unei majorităţi. Dar alegerile tot competitive rămân, iar scorul obţinut de USL la consiliile judeţene în alegerile locale va arăta net ce se profilează pen-tru alegerile legislative. Mare pă-cat că, deşi am reuşit să anulăm comasarea alegerilor, am rămas tot cu proasta lege dată de puterea actuală prin care pri-marii sunt aleşi dintr-un singur tur de scrutin.
Atunci când are loc o schimbare de putere în societăţi primitive, indivizii şi grupurile se repoziţionează, poartă negocieri şi îşi transferă loialităţile la cei care pot deveni noii stăpâni, sau, dimpotrivă, îşi măresc preţul faţă de cei vechi. Noutatea acestor alegeri este că manifestaţiile din ianuarie 2012 au creat posibilitatea unui demers mai evoluat – cel al unei negocieri colective, nu pen-tru profitul unei persoane anume, ci pentru o schimbare de reguli ale jocului. 67% care spun că a crescut corupţia în ultimii trei ani arată existenţa unui mandat popular puternic pentru schimbare, iar manifes-tanţii nu au fost aşa de cumpă-raţi de Felix şi compania, cum pretind unii, sau nu ar fi strigat PDL=USL, cerând practic refor-ma principalelor partide. Faptul că în sfârşit primesc mesaje, zilnic aproape, din sectorul privat este iarăşi foarte încurajator.
Sectorul privat la noi depinde încă atât de mult de stat încât orice schimbare era ocazia de a mai negocia rente, monopoluri şi transferuri necuvenite în general. Probabil că majoritatea asta şi fac la ora asta, se „asigură”. Dar nu toţi. Am semnale aproape zilnice că, de la inginerii de IT care se oferă să proiecteze softuri la oamenii de afaceri care contemplă posibilitatea de a pune capăt şanta-jului la care au fost mereu supuşi, se pregăteşte în sfârşit o mişcare colectivă mai substanţială. Avem nevoie de masă critică, pentru că o societate în care majoritatea tranzacţionează excepţii personale de la reguli generale creşte costul pentru cei care acceptă regulile universale, deci cu alte cuvinte îşi subminează statul de drept.
O societate în care majoritatea admite că poate prospera şi sub regimul de reguli aplicate universal tuturor şi se poar-tă ca atare creşte, invers, cos-tul deviaţioniştilor care fac târguri personale cu puterea politică şi cu legea. Asta e marea tranziţie, trebuie să îi izolăm noi pe ei, nu invers, şi asta nu poate să o facă un singur premier, un singur procuror sau câţiva ziarişti, trebuie ca, profitând de deschiderea creată de alegeri, să construim şi să consolidăm frontul mult mai larg al statului de drept. Trebuie să ieşim din mentalitatea comunistă în care supravieţuirea era posibilă doar pentru cine se înţelegea în pri-vat cu gestionarul, care îşi apro-pia astfel bunurile statului şi le distribuia discreţionar celor care îl bacşişuiau. Gestionarul trebuie supravegheat, nu cumpărat, dacă nu vrem să rămânem etern la discreţia lui.
Al doilea motiv pentru care anul va aduce un progres în buna guvernare este că eforturile noastre punctuale încep să dea roade, cu ajutorul justiţiei, care este de multe ori un aliat în buna guvernare. După cum am mai spus, noi vom câştiga bătălia asta când magistraţii vor trece mai decisiv de partea noastră, contra lor nu se poa-te. Şi numărul lor devine mai important pe zi ce trece. Acum doi ani am luat decizia de a ataca în instanţe proasta guvernare folosind toate aspectele posibile, de la abuzuri individuale datorate numirilor politice (cum a fost cazul modificării regulamentului de con-curs la BCU pentru numirea Mirelei Rădoi) la abordări generale (legea şi practica noastră per-miţând contestarea legislaţiei în curţile de justiţie).
Legile nu or fi ideale, dar există în ele destul ca să apărăm buna guvernare, dovadă că mii de oameni dau în judecată statul şi cîştigă. Or, prin decizia din 27.02.2012 (soluţia este publicată aici: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=2&d=MzAwMDAwMDAwMzc3Mjcx), Curtea de Apel Bucureşti a men–ţinut hotărârea Tribunalului Bucu-reşti prin care RA-APPS a fost obligată să admită că se supune obligaţiilor prevăzute în Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes pu-blic şi că e în afara sferei de apli-care a acestei legi. E un precedent important, pentru că până acum regiile şi companiile de stat pre-tin-deau că ele sunt altceva, nu stat, şi că nu li se aplică asemenea reguli. Transparenţa nu e doar un deziderat în sine, este instrumentul prin excelenţă prin care statul se poate transforma, scriu asta de ani de zile, şi prea puţin s-a făcut sub fiecare guvern. Pierzând pro-cesul cu România Curată con-dus de colegul meu Dan Mihai, RA-APPS a fost obligat să publice contractele de achiziţie, şi aşa s-a văzut că dl Prigoană deratizează vila de la Neptun, dnii de la Euroconstruct repară Foişorul, şi aşa mai departe, sun-tem între amici. Aşa e peste tot, de asta ascund informaţiile, că au lucruri de ascuns. Că veni vor-ba, aici e lista altor tăinuitori cro-nici, cine ştie ce mai au prin debara, rog SGG şi Corpul de Control reînnoit să îi scuture pe loc, să nu le mai fac eu proces, http://www.romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtuite-cine-refuza-sa-puna-la-dispozitie-informatii-d-2438.htm. Imaginaţi-vă că am re-u-şi în sfârşit să facem ca toate au-to–ri–tăţile statu-lui la data de 1 februarie a fiecărui an să aibă pe site ra-portul de activitate cerut de lege, vă asigur că ar creşte până şi eficienţa SRI, că dacă li se dă ordin să afle de ce nu absorbim destule fonduri europene nu au de unde să ştie, câtă vreme datele primare sunt strânse dis-creţionar şi întâmplător la baza piramidei. Crearea pe baza Legii 544 a unui sis-tem naţional transparent de rapor-tare s-ar reflecta în creşterea economi-că a României în doi ani, nu mai mult! Ce trebuie să conţi-nă un asemenea raport, după cum am scris în normele meto-dologice ale legii la vremea ei, vedeţi aici http://www.romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtromania-curata-te-cheama-la-voluntariat-activlt-fon-2537.htm. Nu mai vorbesc de tăiat red tape şi progresul în indi-catorul BM Ease of Doing Business. Care nu costă nimic şi are potenţial demonstrabil de creş-tere economică mult su-perior reducerii CAS şi creş-terii salariale.
Contextul e favorabil şi în a treia dimensiune, cea europeană. Liderii noştri noi sunt acum socializaţi la Davos şi Bruxelles, şi asta se vede. MCV va fi înlocuit treptat cu noul mecanism de monitorizare al Comisiei Europene. Fiind printre cei care lucrează la el pot spune cert, deşi suntem în primele faze, că acesta va fi mai larg decât MCV, deci nu va mai avea benchmarks doar în zona de justiţie, ci şi în zona de transparenţă, regim al achi-ziţiilor publice, tratamentul fondurilor europene etc. Primul raport va apărea la anul, nimic mai potrivit decât să ne pregătim bine. Rapoartele nu vor avea mecanisme de sancţionare, dar vor fi publice, astfel că va fi un cost important al guvernelor care nu fac nimic să progreseze. Deja 67% contra, de fapt 89%, dacă-i adăugăm şi pe cei care cred că nu s-a schimbat nimic, e o cifră de pus de gânduri orice gu-vern. Ce se face puterea dacă ace-laşi procent votează contra sa în alegerile parlamentare?
Poate o să vi se pară că distanţa îmi afectează luciditatea şi mă face prea optimistă. E invers. Am distanţa care trebuie ca să văd oportunitatea şi mulţumesc tu-tu-ror celor care mă caută de la această distanţă pentru a-mi arăta că vor să facă ceva, vom co-labora cu toată lumea şi vom ajuta cu tot ce putem, prin reţea-ua mea de bune practici, www.against-corruption.eu. Letonia toc-mai a trecut o lege schimbând finanţarea partidelor politice, pot face legă–tu-ra cu cei care au scris-o, slo-venii vor să ne ajute să facem sistemul de supervizare, şi aşa mai departe. Asta e Europa, un spaţiu comun în care bunele practici se pot transfera cu cost minim o dată ce există voinţă politică.
Nu îmi fac iluzii însă – doar circumstanţele politice favorabile, şi nu politicienii, au adus brusc acest progres. E cu totul simptomatic şi neliniştitor că soţiile primului ministru şi liderului liberal au încasat în anul precedent sume mari pentru consultanţă de natură neprecizată, deşi situaţia lor ar fi trebuit să le facă să fie susceptibile la ideea că acesta e de fapt un avans de la sectorul privat pentru o favoare viitoare. Nici dl Ponta, dacă vrea să con-du-că România, nu mai are cum să lase pe alţii să îi plătească fac-turile amuzamentelor. Fără de-astea de acum înainte, OK? Cazul Severin trebuie să fie ulti-mul. Şi încă eu cred că aceşti trei lideri ne vor duce mai degrabă înainte, dar avem pe aici UDMR, unde unii îşi permit să lupte pe faţă cu buna guvernare, atacă Legea ANI ca să-şi poată ei angaja nevestele la birourile lor parlamentare. Nu e o întâmplare că publicul percepe oamenii poli-tici, şi nu pe funcţionarii statului, sau pe magistraţi, ca pe cei mai corupţi. Cu ei trebuie să ne facem noi treaba.
Finalmente, rămâne mai degrabă negativ rolul jucat de domnii preşe-dinţi Băsescu şi Iliescu. Dl Iliescu şi în 2009 avea grijă ca justiţia să nu fie desta-bi-lizată de vreun reformator opunând vetoul său, deşi nominal dl Geoană con-ducea PSD. Şeful statului iarăşi a luat partea Elenei Udrea şi l-a căl-cat pe picioare pe premierul de el desemnat, ca să arate şi cui nu ştia că acesta e bun doar cât face drepţi. Care sunt perspectivele? Diferenţa dintre vârsta lui Victor Ponta şi a dlui Iliescu fiind cea mai mare, văd aici o speranţă mai apropiată… Dar fapt este că miza alegerilor 2012 nu este câţi şmecheri vor reuşi să prindă un mandat parlamentar în condiţii de concurenţă sporită, ci felul în care marile partide vor manageriza o reformă pe care nu mai au cum să o evite. 
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
