Ce se întîmplă omului politic sau partidului care încalcă în spiritul şi litera ei Constituţia României ? Nimic. Cel mult, dacă încălcarea contravine intereselor rivalilor politici, care sesizează, şi dacă e într-o zi bună, Curtea Constituţională le va lua pe moment jucăria printr-o decizie de neconstituţionalitate. Dar nimeni nu plăteşte, nici moral, nici electoral, ce să mai vorbim de penal, de încălcarea normelor constituţionale. Din punct de vedere constituţional, cu toţii suntem imuni. Şi asta cam arată valoarea constituţiei noastre – undeva sub Codul Rutier, că acolo măcar se dau nişte puncte de penalizare. Astfel că toată lumea, atunci cînd interesul o cere, îşi bagă picioarele în ea, şeful statului care a arătat măcar o dată, pe lîngă ameninţări, că pune prim ministru pe cine vrea el, nu pe cine are majoritatea în Parlament, şefii coaliţiei de guvernare, care au dat afară pe avocatul poporului pe motiv că le face opoziţie, deşi în Constituţie asta e sarcina lui, şi chiar membrii Curţii, care în decursul timpului s-au protejat de tăierea pensiilor şi deschiderea dosarelor lor la Secu prin măsuri extreme, de exemplu suspendînd CNSAS –şi culminînd cu motivarea profund democratică şi constituţională pe care mi-au trimis-o la contestarea ordonanţei de urgenţă a ICR, şi care pe scurt spune că dreptul la consultare nu e un drept democratic. În speţă, e uşor de remarcat în aceste condiţii că minus monarhia constituţională a Hohenzollernilor, care a avut ghinionul să fie explicit interzisă, Constituţia nu previne pe nimeni să facă nimic. Liderii democratic aleşi îşi pot pune rudele prin toate poziţiile statului, orice cifre bugetare punem la sănătate şi educaţie nu se respectă, iar bugetul nostru de cheltuieli rămîne gaura neagră în care băieţii de la Finanţe iau de unde e constituţional şi pun unde e presant fără să le ceară nimeni vreo socoteală. Ce mai rămîne din controlul civil asupra forţelor armate, şi alte asemenea criterii fără de care Consiliul Europei şi UE nici nu ar fi început să se uite la noi, astăzi cînd agenţi SIE iau banul public acoperindu-se neglijent prin instituţiile statului şi presă, de parcă aici printre noi ar fi spionii ăia pe care trebuie ei să îi prindă, iar diplomaţii la fel de civili scot bani negri din casă să îi dea pe la tot felul de amatori care se luptă în numele nostru cu Rusia prin cîrciumi trendy din capitalele fostei URSS ? No problem, avem alternative, nu una, ci două, trei, etc, dat fiind că avem asemenea rezerve de cadre şi atîta nesimţire constituţională ni se oferă odată la trei luni o alternativă de dreapta nou-nouţă condusă însă tot de un ofiţer. Unul nu e civil, mai avem un pic şi ajungem ca la Putin unde mai toţi oficialii provin din KGB, îţi vine să aduci partidul comunist înapoi, ca să înceapă de undeva pluralismul, cine mai ţine minte anii optzeci îşi aminteşte că aşa funcţiona statul, partidul şi Securitatea din cînd în cînd nu erau de acord şi prin faliile acelea mai strecuram noi cîte un număr din Opinia studenţească.
Ce să mai vorbesc de statul naţional, şi alte asemenea rafinamente. Ungurii îl atacă din colectivism, cerînd să fie consideraţi a doua naţiune, chiar dacă drepturile lor individuale sînt respectate, iar noi îl apărăm tot la fel, spunînd că ajunge o naţiune la un stat, românii, deci pe scurt le dăm dreptate şi justificarea să se simtă excluşi. Ideea liberală că a fi român însemană doar a fi cetăţean, şi loial patriei tale, indiferent care ţi-e limba maternă, culoarea pielii sau ţara de naştere nu e promovată. Ce să schimbăm aici, că această înţelegere colectivistă, nu individualistă a cetăţeniei este problema, nu că scrie în Constituţie că România e un stat naţional. Depinde ce înţelegi prin asta, dacă naţionalii sînt toţi cetăţenii e OK formularea. Dacă nu, nu. Ce trebuie schimbată e mentalitatea oamenilor, nu textul.
Regionalizarea, subiectul anului, e tot pe acolo. Nu are nimeni nevoie de nici o regionalizare politică, UE cu atît mai puţin, orice facem să absorbim bani europeni mai mult pentru ei e acceptabil, nu ne-au pus nici o condiţie, doar rezultatul contează. Dimpotrivă, Ludovic Orban spune clar că e mai degrabă un risc să ai asemenea shimbări radicale pe viitorul ciclu bugetar. Vezi însă că baronii au ajuns prea puternici, şi atunci facem o curea de transmisie de la guvern în jos ca să îi ţinem mai la respect. Nu îi desfiinţăm, nu le dăm măcar peste degete, nici cînd, ca Nicuşor Constantinescu, se trezesc din somn şi spun lucruri inacceptabile, că sînt produsul democratic al democraţiei noastre clientelare, dar le punem cîte un vechil ca să fie mai cooperanţi între ei, mai eficienţi, şi să se certe pentru bani mai departe de culoarele ministerelor. Chiar dacă intenţiile sînt bune, mi se pare absurd să dăm totul peste cap pentru a găsi o formulă de a-l struni pe Nicuşor Constantinescu, fără ganraţia că vom reuşi. Există căi mai simple şi mai clare.
Ce să mai spunem de legea electorală ? De fapt, acolo e sursa tuturor problemelor, avem un strat de votanţi nesofisticaţi şi economic dependenţi, cumpăraţi pe nimic şi aduşi la vot cu autobuzul, şi avem o clasă politică la curent cu această situaţie şi pe care o speculează din plin, că ea profită. Ce lege electorală miraculoasă ne poate apăra de această situaţie ? Să dăm una să nu mai poată fugi nimeni din circumscripţia iniţală, în speranţa că măcar poate unii votanţi au memorie ? Să dăm votul obligatoriu, ca să nu mai stea lumea acasă, odată ce s-a convins că alegerile nu schimbă mare lucru ? Şi asta în timp ce la referendum pragul ajunge din ce în ce mai jos, iar răspunsurile vor trebui să fie unanime ca să fie aprobate cu 30% ? Sînteţi de acord ca legea fundamentală să aibă o singură modificare, care să spună aşa : De azi înainte, legea fundamentală nu mai e una impusă de oricine e la putere şi nerespectată de nimeni, ci un contract între noi toţi, români şi unguri, opoziţie şi putere, pe care îl respectăm pînă cînd e modificat ? Că asta, şi numai asta e esenţa- sîntem un stat constituţional de formă şi de drept numai din cînd în cînd.
În condiţiile astea, unii sînt foarte naivi, iar alţii foarte perfizi să transmită imaginea că această reformă constituţională e mare lucru. Oengiştii au lucrat cu bună credinţă şi pasiune, dar să fie clar că puterea nu e la ei. Puterea nu e nici măcar la cei care cred că o au, că o societate care nu se poate mobiliza să modifice fondul, ci doar formele nu are puterea să evolueze.
Comentaţi articolele Alinei Mungiu Pippidi pe Romaniacurata.ro.
