Două mașini intră într-o spălătorie auto. Cei doi angajați le curăță cu un jet de apă, apoi aruncă pe ele spuma care ar trebui să le curețe. Proprietarul spălătoriei completează niște hârtii în birou. După ceva timp, mirat că nu mai aude furtunul cu apă, iese. Muncitorii nu sunt nicăieri, spuma de pe mașini se scurge încet, șoferii încep să fie nerăbdători. Îi caută din ochi, se duce pe stradă, ia-i de unde nu-s.
„Am crezut că sunt la cafea, dar m-am mirat că au plecat amândoi. După jumătate de oră, m-am apucat să spăl singur mașinile, apoi am închis“, mi-a spus. Și n-a mai deschis nici până astăzi. După câteva zile, angajații au venit să-și ceară salariul pentru orele în care munciseră. N-au explicat prea bine de ce au lăsat totul baltă și au plecat. Pur și simplu nu au mai avut chef de muncă.
Dacă întâmplarea nu mi-ar fi fost povestită de un prieten, n-aș fi crezut. Culmea, i s-a întâmplat de mai multe ori. Mai ales vara, când pe litoral se găsește mai ușor ceva de lucru. Cea mai mare problemă în calea prietenului meu investitor – și cea care, în cele din urmă, a dus la moartea afacerii – a fost forța de muncă. De unde găsești oameni? I-a adus din sate, le găsea chirie numai ca să-i țină. Îi califica la locul de muncă (da, se pare că trebuie să știi câteva lucruri ca să poți spăla o mașină bine și repede). Inevitabil, toate sfaturile sau cerințele sale erau ignorate.
Un alt proprietar de afacere, de data aceasta cu peste o mie de angajați, îmi spunea că în fiecare zi intră în tură circa o sută de oameni. Mai exact, ar trebui să intre, pentru că se prezintă cu vreo 10-20 mai puțin. Nici măcar nu se mai obosesc să sune, anunță a doua zi că au fost bolnavi.
Acum câțiva ani, proprietarul unui restaurant din Neptun îmi spunea că angaja ajutori de ospătari și bucătari de pe stradă. La propriu. Ieșea în fața unității și îi întreba pe tineri dacă vor un serviciu, pentru că nimeni nu răspundea la anunțurile de angajare. Dacă avea noroc, munceau un sezon și nu se mai întorceau. Dacă avea ghinion, plecau după câteva ore. Una dintre ocupațiile sale de bază era drumul la Constanța, pentru înregistrarea contractelor de muncă la ITM. Situația, acum, este și mai rea. În curând, scriam recent, cei din turismul de pe litoral vor fi nevoiți să aducă muncitori din străinătate pentru a putea ține deschis. Nu e nicio noutate, Bulgaria o face deja.
Sunt numai trei exemple care demonstrează că forța de muncă este una dintre marile probleme cu care se confruntă investitorii. Evident, salariile oferite unui muncitor necalificat nu sunt foarte mari, dar nici nu poți pretinde Luna de pe cer când nu ai nicio calificare.
De la instalarea guvernului PSD, problemele mediului privat s-au agravat și viitorul nu sună bine. Măsurile luate în ultimul an duc și vor duce la creșteri importante de salarii la stat. Nu spune nimeni că salariile erau mari, dimpotrivă. Era și este nevoie de câștiguri mai mari. Ținând cont de ultimele majorări, însă, tot mai mulți angajați din mediul privat își doresc să migreze la stat. Aici, locurile de muncă sunt mai bine plătite, în medie, și mult mai sigure. Și cum să nu-și dorească? Vă dau numai un exemplu. Într-un orășel în care toată industria a murit, Medgidia, consilierii locali au votat noua grilă de salarizare. Un portar câștigă acum minimum 2.508 lei, dar poate ajunge, cu sporuri, la 4.060 de lei. O sumă frumoasă, să recunoaștem, pentru cineva care are sarcina de a trage de o clanță. Muncitorii necalificați au lefuri cuprinse între 1.836 și 3.045 de lei, iar un șofer – între 2.150 și 3.553 lei. O bucătăreasă sau o lenjerăreasă (există această meserie printre funcțiile din primărie) are o leafă cuprinsă între 2.419 lei (pentru un debutant) și 4.060 de lei. Chiar și într-o comună cu până în 3.000 de locuitori șoferul nu va primi mai puțin de 2.059 de lei. Sumele sunt brute.
Apropo, toți aceștia vor primi și tichete de vacanță, prin bunăvoința Guvernului, tichete plătite inclusiv de cei care lucrează în mediul privat. Chiar dacă vorbim de companii cu pierderi, tichetele acestea se vor acorda, a spus ministrul Turismului. Oamenii trebuie să se odihnească, nu?
Creșterea salariilor la stat i-a pus pe privați fie în situația de a majora salariile la rândul lor, fie de a eficientiza din nou activitatea, de a găsi soluții de supraviețuire. Nu poți să te bați, folosind principii economice, cu un guvern care majorează, peste noapte, cu 50% lefurile. Mă gândesc aici la actorii angajați la Ministerul Culturii sau la teatre care țin de consilii județene și locale, în comparație cu cei care sunt freelanceri sau care lucrează în companii private. Să ne-nțelegem, există companii mari, multinaționale care au de unde ține pasul, dar aici nu vorbesc despre ele, ci despre afaceri din România reală, de mica spălătorie a unui tânăr investitor, de terasa deschisă într-o stațiune, de magazinul de cartier care se sufocă sub presiunea supermarketurilor. Vorbesc însă și de companii românești mari, cu mii de angajați, care nu mai găsesc muncitori pentru că toți vor să lucreze la stat. Fie că e vorba de muncitori necalificați, fie de ingineri, de pildă.
Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a opri exodul de la privat la stat. Măsurile nu trebuie să fie micșorarea salariilor celor care lucrează în structurile sale, ci eficientizarea muncii acestora și găsirea unor soluții pentru ca presiunea pe afacerile privaților să scadă. Altfel, vom ajunge o țară în care majoritatea salariaților vor dori să lucreze la stat. Poate se va înființa un Minister al Spălătoriilor de Mașini, care să gestioneze acest serviciu de undeva, din București, un minister plin de consilieri și secretare cu picioare lungi și zâmbete suave, un minister plin de șefi și de hârtii care așteaptă să fie ștampilate.
