Se spune că „minciuna are picioare scurte“. Fals. Sau, cel puțin, fals în România. La noi ea are picioare lungi, parcă de struț. Dovadă cât de departe ajunge și cât durează pentru ca cineva (în cazul de față un jurnalist, Cătălin Tolontan) s-o ajungă din urmă și s-o prindă.
Vasăzică, au trecut 10 sau 12 ani de când majoritatea spitalelor de stat românești sunt arondate pentru dezinfectanți la firma unui anume Condrea, Hexi Pharma, care le îndoia, le întreia etc. cu apă, ceea ce nu putea conduce decât la înmulțirea germenilor spitalicești, de unde morți premature și îmbolnăviri grave. S-au schimbat nu știu câte guverne, nu știu câți prim-miniștri, miniștri ai Sănătății. S-au schimbat și trei președinți de țară. S-au schimbat managerii de spitale, directorii direcțiilor de sănătate din județe, subdirectorii, sub-subdirectorii. Minciuna dezinfectanților a rezistat eroic. Partidele s-au rotit la putere, dreapta a înlocuit stânga, stânga dreapta. Ba am intrat și în Uniunea Europeană. Minciuna a rămas neatinsă. În fine, într-un târziu, un simplu jurnalist, Cătălin Tolontan, lansează bomba. Încep anchetele, ghemul falsurilor dă, parcă-parcă, să-și piardă consistența, deși deocamdată suntem departe de a înțelege exact ce s-a întâmplat. Atâta știm: există o complicitate imensă și criminală. Și atunci ne întrebăm, desigur, cum de a alergat minciuna atât de departe.
SRI declară că a trimis decidenților îndrituiți peste 100 de informări privitoare la infecțiile spitalicești. Fostul președinte Traian Băsescu declară că nu a primit niciodată asemenea comunicări. Fostul premier Victor Ponta nu-și amintește. Firește, cineva minte. Dar chiar și punând între paranteze rolul SRI (despre care am dori totuși să știm mai mult), ne putem întreba:
Oare cum se face că, de atâția ani, niciun ministru al Sănătății, niciun secretar de stat, niciun director în aparatul de sănătate, nici un șef de la direcțiile județene de sănătate nu a avut nicio suspiciune cu privire la firma Hexi Pharma? Chiar n-a dat nimănui de bănuit cvasimonopolul acestei companii asupra livrării de dezinfectanți în spitale? Chiar nimeni nu s-a gândit să verifice la vreun laborator corectitudinea etichetelor furnizate de Hexi Pharma? Cum de minciuna unui conținut falsificat a supraviețuit atâția ani și pretutindeni, în pofida tuturor schimbărilor de la vârf?
Dar trebuie să mergem mai departe cu întrebările: în atâția ani, niciun director de spital, de secție, niciun chirurg cu experiență n-a simțit că e ceva necurat cu acești dezinfectanți, care, se pare, erau și mai scumpi decât prețul mediu al acestui produs? Nimeni n-a auzit vreun zvon? Nimeni n-a „mirosit“ falsul? Au constatat unii creșterea numărului de infecții nosocomiale; cum de nu s-au întrebat dacă nu au și dezinfectanții un rol? Cum de nu s-a gândit nimeni să ceară o analiză chimică de rutină timp de ani de zile? Sau unii au știut și au tăcut? Suntem, din păcate, siguri că destui – în întreg sistemul – au știut și au tăcut: la unii a fost complicitate, la mulți teamă de a vorbi, la mulți alții indiferență sau neglijență. De fapt, câțiva au vorbit – fără a-și da numele – și astfel, într-un târziu, s-a dat totul în vileag, și nu prin mecanismele interne de control, ci printr-o anchetă jurnalistică.
Suntem o societate care a clădit enorm de mult pe minciună: diplome mincinoase, titluri academice obținute în condiții dubioase, tratate științifice scrise în câteva ore în închisoare, licitații trucate, până și carnete de șofer au fost la noi falsificate masiv. La noi infractorii pretind să fie primari cinstiți și uneori chiar reușesc să fie aleși. La noi un condamnat definitiv conduce cel mai mare partid al țării. Absolvenții noștri de bac adesea nu reușesc să înțeleagă o carte. După masiva minciună comunistă, am trecut, în postcomunism, succesiv, prin nenumărate minciuni de partid, de grup, de mandat, de categorie, de sector. De ce ne-am mira atunci că dezinfectanții sunt apă de ploaie? Nu-s și mii de diplome de bac sau universitare astfel? Dar angajamentele politicienilor nu sunt la fel de false? Puteam spera că răul stă numai într-un singur loc, fără să infecteze tot organismul?
S-o spunem în clar: o asemenea minciună „cu picioare lungi“ se hrănește dintr-o largă complicitate socială. A unora, mai puțini, foarte mare și precisă, a altora, mult mai mulți, mai mică și mai difuză. La limită, suntem foarte mulți cei un pic complici cu marea minciună: cei care știm și nu spunem, cei care ne supunem fără obiecții, cei care votăm corupți, cei care nu avem în vedere decât propriul buzunar, cei care suntem gata să plătim pentru o diplomă sau un post pentru care nu suntem pregătiți, cei care avansăm doar prin relații.
Dezinfectanții dlui Condrea sunt, în felul lor, un simbol pentru -lumea noastră. Căci nu -suntem atâția dintre noi întocmai lor, adică grozavi la etichetă și diluați – diluați rău – în conținut?
Acest comentariu a apărut în Revista 22
