Peste o vreme vom afla dacă (toate) declarațiile fostului Ministru PDL – Gabriel Sandu cu privire la banii cu care își cumpăra locul în Guvernul E. Boc, declarații despre care se spune că ar proveni din dosarul în care este cercetat, sunt adevărate sau nu. Chiar dacă ancheta va duce în final la concluzia că minte, tot mi se pare important de folosit acest pretext pentru a aduce, ca om care urmărește din exterior practici de finanțare a partidelor din România și nu numai, câteva clarificări în spațiul public.
Subiectul demnitarului x care pretinde că și-a cumpărat avantaje/funcții publice este prea puțin un subiect din domeniul finanțării partidului, cât o autentică poveste despre ipocrizie în politică și despre rețele și scheme de făcut bani pentru propriile buzunare (ale tuturor celor care contribuie, direct sau indirect, la schema de abuzare a banilor publici). Sub pretextul grijii pentru partid, desigur. Conducerea partidului îl cheamă pe respectiv și îi condiționează sprijinul politic de primirea unei contribuții consistente sub pretextul onorabil, desigur, al acoperirii nevoilor serioase financiare pe care sărmanul partid le are. Respectivul dă bani (de multe ori și bunuri/servicii) și se face că are o mulțumire sufletească cum că partidului îi va fi mai bine cu "simbolicul” lui aport de numai câteva milioane de euro, când în realitate cel mult un sfert (sunt generos!) din acești bani chiar ajung la partid. Restul, unde sunt? La cei care i-au primit. Până la acel moment oricum respectivul îi adunase tot în numele partidului, desigur, prin diferite scheme de abuzare a resurselor publice la care tocmai a primit acces din momentul în care a fost pus ministru și, cu aceeași gândire "pragmatică" pe care o intuiește și la șefii săi politici, și-a pus deoparte cel puțin jumătate din ei. Nu mai căutați banii sanduluipe sub canapelele de la partid, numărând afișele și sacoșele electorale. La partid e mărunțișul, grosul e în "buzunarele" politicienilor, parchetul trebuie doar să îi descopere.
Nu spun că nu merită să punem pe masă cifrele reale ale costurilor anuale de funcționare ale unui partid cu filiale în toată țara ca bază de discuție despre reforma finanțării partidelor, dar așa-zisul "caz Sandu" chiar nu constituie o problemă de viață financiară de partid, pentru că nu acolo se duc cele mai consistente părți din bani provenind din șpăgile ocazionate de prezența în funcții publice (sau în niciun caz nu la magnitudinea la care vorbesc "specialiștii electorali" în spațiul public), ci o autentică problemă de lăcomie românească în interes strict personal. Banii sunt direct în buzunarele lor, ale tuturor celor care conduc la vârf partidele și pun oameni în funcții cu acces la bani publici și putere. Toate partidele au propriul sandu, dar și rețeta de colectare a banilor (el ia din bani publici – că doar nu vinde din afacerile sau bunurile familiei!, pune ceva deoparte și duce la șefi; șefii știu bine de unde vin banii, că doar nu își imaginau că protejatul și-a vândut casa de grija partidului, pun și ei ceva deoparte și frimiturile – la partid! Șefi mai mulți, firimituri din ce în ce mai mici pentru partid) iar când sandulclachează și trădează frăția, să nu vă imaginați că se pun toate mâinile la spate și toți șefii se așează cu fața la perete rușinați. Gașca de la vârful partidelor nu se sparge, gașca își strânge rândurile, devine mai avidă, îi va promova exclusiv pe cei de maximă încredere față de șefia partidului, în fine șefii vor pune în funcții doar pe cei care respectă cu sfințenie regulile nescrise și mai nou, nevorbite la telefon. Acesta fiind efectul, noul mod de operare din partidele acestea care s-au obișnuit cu sume mari de bani, nu va însănătoși, din păcate, mediul politic, ci va afecta, în mod proporțional, șansele de promovare pe merit în pozițiile cheie din administrația românească.
Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România cum ar fi: transparenţa şi întărirea statului de drept, lupta anticorupţie dar şi politici de fiscalitate locală, dezvoltare regională şi nu în ultimul rând politici de sănătate.
