Nu aș vrea să cred că vânătorul de talie mondială folosește fazani pentru a primi gratuit platani de patrimoniu.
Meciul lui Ion Țiriac pentru Marele Șlem “Arenele BNR, date nouă (poporului)“ a început la simplu. Țiriac contra Isărescu. Bătrânul cu mustață e verde. Tras la șpiț, are alonjă și chelneri care să-i scrie meniul. Vrea fazani din Parcul cu Platani în aspic. Ridică brațul, Tudose, în chip de rachetă, servește. Îi sar în ajutor mânjii senatori, precum odată ițarii sultanului. Trâmbițele sistemului nechează la guvernator. Vor să-i satisfacă poftele celui nepoftit la salatieră. Un backhand și cred că baza sportivă se întoarce la popor. Adică, la ei, cei gradați de Unitate și năimiți cu terenuri și sinecuri pe-o viață, pentru dreptul suveran al chelnerului ajuns șef de sală, fără a fi adjudecat niciodată Cupa Davis, pe teren, în timpul vieții.
Ce n-au reușit în 1972 contra lui Stan Smith, de a lăsat să zboare Salatiera, de sub mustață, din terenul scheletic de sub Platani, direct în Gormanul american, a izbutit cu actuala guvernare. Înainte fenta cu arbitrii de tușă. Acum joacă pe-o felie cu centralii. În goană după popularitatea pierdută ca frunza de platan toamna, șeful Guvernului îi amplifică piuitul și-i hrănește pofta de glorie, neconsumată în tinerețe.
Guvernatorul stă pe linie. Parează loviturile căzute în ploaie. Se apără cu proprietarea ocrotită de Constituție. Poate ceda terenurile doar în condițiile legii, fără a finanța deficitul, ceea ce ar fi contrar regulamentelor internaționale. Banca nu vinde fazani, domnului Țiriac nu-i pasă de infringement-ul bruxellez. El e cu fazanii la masă. După ce Madridul i-a luat chirie pe turneu, iar Budapesta i-a transmis la “liber impuse“ că trebuie să plătească ceea ce consumă, smash-ul ghilotină s-a mutat înapoi la popor. De acolo de unde n-a ridicat salatiera, dar a primit concesiuni pe-o viață și jumătate. În cer și pururea pe pământ.
N-a fost să fie cel mai mare posesor de Grand Slam, dar s-a făcut latifundiar cu Roman, alt breloc guvernamental.
După vânătoarea de mistreți din Ardeal urmează vânătoarea de fazani din Parcul cu Platani. Tot pe concesiune. Adică pe nimic. Cusut la buzunare, umblă cu poporul în gură, de parcă românii i-ar fi datori pentru a-i împlini pofta, neconsumată în teren, dar râvnită la ospățul vârstei, la care doar cârjele sprijină puterea, mărirea și faima unui trecut de glorie.
Ministrul Sportului fandează. Caută leacuri băbești la soluții deja precise. Un bun cumpărat poate fi doar naționalizat. O știe și el și partea unită cu game of thrones-ul. Tudose ține cu poporul. Sărăcit în sondaje, se agață de Țiriac, precum altădată Securitatea de Salatieră. Comisia parlamentară cere să intre în spațiul zeilor. Guvernatorul egalează. Îl primește pe Zamfir & Comp. și-l omenește cu informații direct de la sursă. Nici comuniștii nu au îndrăznit să ia băncii centrale dreptul de proprietate asupra unui teren dobândit prin cumpărare, încă din 1946.
Zamfir caută colțurile terenului, forțându-și amfitrionul, în chip de Șambelan al măriei sale Leul carpatin, să-și etaleze cunoștințele de drept. Sigur, dacă nu-i poți lua locul, îi ții timpul ocupat. E o lecție de Băneasa. Cu o lovitură de backhand, trimisă în plexul advers, guvernatorul lovește cu dreptul de proprietate inalienabil.
Vine și tabăra lui Țiri (hai să le facem de hac bancherilor), cu numărul 1 WTA. O strategie de întoarcere la popor. Zi-i omului simplu că joci în numele lui și pentru țara lui și fandacsia-i gata. Dar Banca Centrală nu vinde terenuri de tenis, cum Țiriac nu cumpără nimic cu banii lui. Un tânăr economist avea să mă învețe că o investiție de o mie de euro o faci din venitul propriu, una de 10.000 cu credit de la o bancă, iar alta de 100.000 cu banii altora. Altora sunt țigările fumate de șmecherul ieșit la vrăjeală cu buzunarele cusute, nu cu sute.
Pe la Izvorani nu se aude nimic despre vreo investiție în tenis. Marile turnee de la București „Țiriac-Năstase-BRD Trophy“ n-au plătit nici măcar măturile, darmite birjarii uitați pe alei. Nici vorbă de tomografii pentru platani.
Începe setul doi.
Transmisia din Parcul cu Platani a meciului Țiriac-Isărescu are bruiaje. Releele sistemului perturbă frontul de luptă.
Totuși, se aude un zumzăit. Parlamentul dă legi, așa cum BNR publică zilnic cursul valutar.
O expropriere poate fi efectuată doar în condițiile existenței unui interes public. Cum să mai facă Țiriac cinci milioane de euro nu e un fapt demn de anvergura înaltului for al interesului public. Poate doar în Botswana, dar acolo nu merge, de frica șacalilor.
Marele vânător se mulțumește cu fazanii gratis de acasă, care înainte de a fi haliți în sos de mentă îi laudă penele, îi pupă inelul, își venerează călăul, precum în epoca medievală. Visul de Grand Slam financiar extern n-a fost să fie. Poate fi dobândit doar intern, cu milă de la popor, care bea whiskey prin reprezentanți.
Știe toată lumea că arenele sunt ca o bătrânică în convalescență. Ele nu au nevoie doar de lifting facial, ci de reconstrucție medulară, osoasă și musculară.
Dar pentru ca doctorii să repare e nevoie ca cineva să facă liftingul financiar. Și cine altcineva decât prostul de buget național.
Cred încă în înțelepciunea celor care nu s-au pierdut cu firea de teama marelui vânător care dorește să fie servit cu arene gratis. Mâine, poimâine vine
Curtea de Conturi și întreabă dar unde e scris că Marele Vânător trebuie să halească, dar să nu plătească nota de plată?
