E vremea vacanței de vară, elevii au trecut în a doua jumătate a sa.
Îmi amintesc de vacanțele copilăriei mele, cum alergam de dimineața până seara fără un program dinainte stabilit, cum mă cățăram prin livada bunicilor sau cum, împreună cu prieteni și verișori, ne fabricam săbii, arcuri, pistoale din lemn și ne transpuneam în câte un personaj, niciodată același, despre care învățaserăm din cărțile de istorie sau aflaserăm vizionând filmele istorice regizate, în special, de Sergiu Nicolaescu. Și uite așa ajungeam să contopim istoria, să-i întâlnim, pe același câmp de luptă, pe Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Ecaterina Teodoroiu, Mircea cel Bătrân, comisarul Moldovan, Pintea haiducul și alții. În joaca noastră, aveam un singur țel, să apărăm neamul românesc de primejdiile care apăreau la fiecare pas. Și ieșeam de fiecare dată învingători și puneam acest rezultat pe seama luptei în echipă. Joaca noastră, banală pentru actuala generație de copii, ne-a dezvoltat un puternic sentiment patriotic pe care nu l-am pierdut până în ziua de astăzi. Ea nu era întreruptă decât de invitația de a veni la masă, de unicul desen animat care își avea locul în programul TVR, de la ora 18.50 până la ora 19.00, și care nu trebuia ratat, dar cel mai neplăcut moment era atunci când părinții ne aminteau că se termină vacanța de vară și că avem ceva teme de rezolvat. Ca orice copil, din orice vremuri, priveam această sarcină, pusă de școală pe seama noastră, ca pe un atac la persoană care consuma timpul neprețuit al copilăriei noastre. Numai că nu te puneai cu părinții. Ei căpătaseră acea convingere că singura cale spre o carieră de succes era accederea în învățământul superior. La acea vreme salariile absolvenților de facultate erau aproape egale și latura materială nu era hotărâtoare în alegerea unei profesii. Majoritatea părinților considerau că important era să termini o facultate.
Întorcându-mă la momentul temelor de vacanță, îmi amintesc cum descopeream că aventura poate să continue și parcurgând lectura suplimentară, aleasă cu grijă de doamna de română. Am descoperit atunci preocupările unui grup de copii ce-și spuneau Cireșarii, impresionându-mă limbajul elevat și comportamentul altruist al unor copii puțin mai mari decât mine, am descoperit drama unui băiețel plecat în lume împreună cu maimuțica lui, citind Singur pe lume, m-am amuzat de ceea ce i se întâmpla lui Pinocchio atunci când nu spunea adevărul și m-a fascinat lumea prezentată de Jules Verne în scrierile sale, devenind atât de pasionat încât mi-am cumpărat toate volumele ce se găseau pe piață la acea vreme. Matematica am privit-o, tot timpul, ca pe un sport al minții. Îmi plăcea să mai cuceresc câteva redute pe zi, rezolvând, la rând, problemele din unicele culegeri existente la acea vreme, avându-i ca autori pe Gheba sau Olivotto. Mai târziu, am descoperit și minunatele probleme ale lui Gheorghe Țițeica, pe care l-am asimilat, imediat, cu eroii neamului românesc, dar care a luptat pe tărâmul științei.
Lucrurile s-au schimbat mult în ceea ce privește pregătirea suplimentară a elevilor. S-a mers atât de departe încât temele de vacanță au fost interzise printr-un ordin de ministru.
Părinții de astăzi, chiar dacă sunt, în majoritate, în aceeași inerție de a-și vedea copiii cu diplome universitare, se raportează la un alt sistem de valori în care partea mercantilă este prioritară. La începutul noului mileniu ne mândream că a doua limbă vorbită la Microsoft era româna. Cu siguranță că această situație nu se va regăsi și în viitor.
Tendința este ca populația „educată“ să se transforme, din producătoare de bunuri, într-o mare consumatoare a acestora. Școala românească se schimbă după noile tendințe apărute în lumea occidentală… dezvoltată. O formulă unică de succes, care să se aplice tuturor beneficiarilor educației școlare, nu există. În capitalism, găsim o diferență, privind nivelul de trai, între clasele sociale, dar accesul la cultură, educație, învățare, dezvoltarea sentimentului patriotic nu trebuie îngrădite.
Niciun specialist în psihologie școlară nu poate avea o certificare de a pune limite privind cunoașterea și învățarea.
Mă tot gândesc ce efect ar fi avut un astfel de ordin, privind interzicerea temelor de vacanță, în timpul copilăriei mele.
Eram un copil rebel, iar la acea vârstă aș fi considerat că este o măsură corect stabilită în urma studiilor făcute de specialiști și aș fi luat atitudine în favoarea timpului de joacă. Probabil nu aș mai fi ajuns să scriu, acum, aceste rânduri. N-aș fi crezut că oamenii mari pot lua și decizii greșite.
