Ce se pregateste Parlamentul romanesc sa ne treaca pe post de "vot uninominal" e o aberatie care va depasi cu mult biata Agentie Nationala de Integritate, creatie legislativa originala in care denuntatorii au mult mai multe riscuri legale decat cei denuntati. Ne pregatim pentru ceva care ar fi comic, daca in viata reala nu ar aduce, presupunand ca ar fi pus si in practica, un haos de nedescris. Asemenea proiecte ar trebui sa pice la prima evaluare administrativa, din care ar reiesi imediat infinitele complicatii practice si dificultati de implementare prin raport cu presupusele avantaje. Chiar daca la proiectul original intentiile erau bune, ca era societatea civila in spate, iar la acesta au devenit ipocrite, ca s-au aliniat partidele, rezultatul conteaza, ne pregatim sa nastem un monstru. Legea guvernului prevedea, de exemplu, ca daca un partid obtine mai mult de jumatate din mandate, locurile sale se completeaza dintr-o lista de rezerva. Prevederea a fost declarata neconstitutionala (puteai ajunge parlamentar practic fara sa mai candidezi si asta intr-o reforma cica menita sa imbunatateasca sistemul), ca atare unii liberali propun un nou sistem, fara lista respectiva. In noua propunere, numarul total de parlamentari s-ar putea recalcula in functie de performanta partidului prim clasat. Iaca asa, dupa fiecare alegeri vom sta cu sufletul la gura (cati vom mai ramane interesati de subiect, presimt ca putini) sa vedem cati parlamentari mai avem in Parlament.
Cine le-a dat astora puterea legislativa pe mana? Nu ma refer, Doamne, iarta-ma, la tot Parlamentul, ci numai la asemenea initiatori si sustinatori. Cantitatea de aberatii si originalitati produse pe dealul Arsenalului e totusi de neconceput. Suntem o tara cu un nivel de educatie ridicat, avem mai multe universitati pe cap de locuitor ca Statele Unite ale Americii, lumea citeste, se traduce masiv (am vazut, de exemplu, ca un tanar politolog a tradus "Ingineria constitutionala comparata" a lui Giovanni Sartori, cartea nr. 1 in materie, sa ridice mana sus toti legislatorii care au citit-o, si la fel si consilierii lor). Dincolo de consecinte, e pur si simplu penibil nivelul de expertiza la care se lucreaza, de parca sistemul electoral e o Dacie veche pe care orice amator aflat in pana o poate surubari linistit, cu ajutorul intregii asistente la fel de calificate ca si el.
Cum am mai scris, avantajele schimbarii sistemului de vot pentru eliminarea coruptiei sunt mai mult decat indoielnice. Multe tari din topul integritatii facut de Transparency International au sisteme proportionale cu liste. Singura tara din lume care a incercat sa schimbe sistemul electoral cu acelasi scop cu noi, Italia, a inregistrat un esec: sunt cantitati de literatura de specialitate pe tema asta. In plus, noi avem si niste parlamentari de o rara nesimtire, care nici alesi uninominal nu se vor jena sa voteze secret, astfel ca votantii lor tot nu or sa afle cum au votat alesii prin partile esentiale. O sa-i vedem pe toti cu mana sus doar pe la legile simbolice, la condamnarea comunismului, fascismului si incalzirii globale, la asta nu am nici o indoiala.
Singurul avantaj cert pe care l-am avea daca am vota suta la suta pe baza de circumscriptii uninominale ar fi o mai buna majoritate in Parlament, din care ar putea rezulta guverne mai stabile si responsabilitate politica mai clara. Dar un asemenea sistem intr-un singur tur risca sa investeasca parlamentari alesi uninominal de numai o minoritate a votantilor unei circumscriptii. Ca sa eliminam acest dezavantaj, exista solutia sistemului in doua tururi propus de presedinte. Votantii, ca si la primarie, se pot reorienta in turul doi, astfel incat se regasesc in alegerea finala. Intre cele doua tururi de scrutin, partidele sunt nevoite sa faca aliante la vedere, si atunci stiu si votantii pe mana cui merg de fapt. Sistemul e mai scump, dar e suta la suta cel mai transparent si mai echitabil din toate formele de uninominal care exista.
Judecand dupa cum stau partidele in sondaje, nu vor promova un asemenea sistem, pentru ca e contra a ce stiu ei mai bine sa faca: aliante pe la spate, trafic de influenta, nu negociere deschisa, plus ca nu vad ca pe PSD sa-si adune curajul chiar sa vrea sa castige alegerile, cu PC si PNL care il trag de maneca. Sa nu castigi alegerile a devenit brusc o strategie, nu o fatalitate, de cand liberalii au reusit sa dovedeasca ca poti avea profit maxim doar prin aliante de conjunctura si manipulari parlamentare, platind din bugete viitoare si facand datorii pentru alte generatii. De ce sa investesti fonduri private si efort personal in campanii cand poti obtine acelasi lucru cu banii publici, din bugetul statului? si o data ce un partid face aceasta demonstratie, altele invata repede. Ca asta e usor de prins, nu ca buchisitul de sisteme electorale.
Multe idiotenii am vazut eu in politica noastra publica. La unele a fost de vina reaua-vointa, la altele conjunctura. Daca ne ia zece ani sa trecem o lege a pensiilor, am putea avea avantajul sa observam ca intre timp sistemul pe care il propune a esuat in alte parti si s-o modificam. Dar nu facem noi asta. Noi caram bulgarele cu care am plecat prin toate hartoapele si anotimpurile, iar la sfarsit turnam un pumn de apa peste ce trebuia sa fie un om de zapada si ne miram ca nu sta in picioare.
De, o fi soarta vitrega sau noi mai prosti ca altii, nu stiu. Dar imi fac datoria spunand ca decat niste modificari proaste, care ar deschide drum la confuzii, fraude sau smecherii de tot felul (ia sa vedeti cum se vor decupa si redecupa circumscriptiile noi, rebotezate colegii, cu ultimul sondaj in mana, de catre fiecare guvern de acum inainte), mai bine ne lipsim de "imbunatatiri" din astea. O veni un moment mai bun cand vom putea face mai mult. Nu e adevarat ca cine face azi un pas maine alearga maratonul. Daca primul pas e gresit si iti scrantesti piciorul, nu mai ajungi nicaieri.
Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
