Securitatea recruta mai ales intelectuali cu inclinatii democratice dornici sa-si exerseze stilul in rapoarte amanuntite. Scurta istorie a Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), amplificata de titlurile care deschid marile cotidiene, scoate la iveala aceasta inclinatie perversa a politiei ceausiste de a-si alege informatorii si colaboratorii mai ales din randurile elitei culturale. Peisajul public al ultimilor ani sugereaza chiar ca responsabilitatea si importanta ofiterilor de securitate in perioada predecembrista ar fi nesemnificative fata de ticalosia intelectualilor colaborationisti. Mergand pe firul indicat de calau, un ziar central a descoperit recent notele informative ale victimei. Dupa un interviu in care ofiterul de militie Tudor Stanica declara ca fostul disident Gheorghe Ursu a fost informator al Securitatii, ziarul publica si notele olografe ale acestuia. Tudor Stanica era seful Directiei de cercetari penale in perioada in care Ursu a fost asasinat si condamnat post-mortem de justitia comunista. Fostul colonel de militie a primit 20 de ani pentru implicarea in uciderea lui Ursu, dar se bucura in libertate de pensia pe care statul o ofera cu generozitate celor care au servit regimul comunist, mai cu seama daca au avut grade mari.
Gheorghe Ursu descria in notele sale catre Securitate calatoriile inedite pe care avea voie sa le faca inainte de 1989, o perioada in care putina lume primea pasaport si avea voie sa iasa din tara. Scrierile sale pentru Securitate, cel putin cele aparute pana acum, sunt benigne, dar confirma relatia pe care o avea cu politia politica a statului comunist. Omorat in bataie la arestul militiei din Calea Rahova dupa ce i-au fost confiscate peste 50 de caiete de insemnari plus 16 dolari, pentru a primi o condamnare de drept penal, nu una politica, Gheorghe Ursu devine dupa 1989 un simbol al rezistentei impotriva puterii totalitare.
Daca ar fi rezistat exceselor brutale ale militienilor, Gheorghe Ursu ar fi aparut probabil acum pe lista lustrabililor fiindca in Romania metodele opresive ale defunctului sistem sunt redescoperite intoarse pe dos. La fel ca in Polonia, unde europarlamentarul Bronislaw Geremk, cunoscut disident, risca sa-si piarda mandatul fiindca refuza sa-si declare raporturile cu defuncta politie politica, asa cum cere legea poloneza a lustratiei. Geremek, care a mai semnat declaratii de necolaborare, considera ca aceasta noua lege, pe care intr-un fel sau altul ar vrea sa o preia si Romania, "violeaza regulile morale si ameninta libertatea de expresie" fiindca vrea sa instituie un "minister al adevarului" si o "politie a memoriei". Ca si la noi, aceste instante pleaca de la premisa ca documentele alcatuite de lucratorii securisti nu contin falsuri, diversiuni si manipulari si ca primesc dosarele intregi ale tuturor celor care ocupa sau ar putea ocupa functii publice.
Lucrurile sunt insa mai complicate, iar inaltii ofiteri ai structurilor de Securitate sunt protejati, la fel ca si fostii nomenklaturisti, care au avut timpul si conditiile sa guverneze in prima faza a tranzitiei. Ion Iliescu a stat deja la putere 10 ani, iar lustratia nu va putea salva pierderile din mandatele sale. Intre timp, i-am lustrat si scos in decor pe Mona Musca si pe Carol Sebastian pentru sustinerea principiilor democratice, trecandu-i in gruparea tot mai numeroasa a intelectualilor colaborationisti, alaturi de Alexandru Paleologu, Augustin Doinas sau Gheorghe Ursu.
