Devine tot mai clar ca vreme de ani si de decenii am crezut ca inteleg cate ceva despre arta guvernarii societatilor fara temei. Bunaoara, mi s-a parut ca pana si grija celor mai feroce guvernanti ai lumii – criminali judecabili pentru faptele lor, spoliatori fara scrupule, frivoli iresponsabili – trebuie sa fie aceea de a-si tine propriul popor in viata si chiar la un nivel (macar) minimal de bunastare. Judecata mea naiva era simpla si parea rezonabila. Nici un ins lucid nu isi taie singur craca de sub picioare. Daca vrei sa ai ce colecta, permite-le cetatenilor sa castige. Altminteri, de unde vrei sa dea? Exceptiile, de tipul lichidarii culacilor de catre Stalin, prin rechizitionarea la sange a resurselor si lasarea taranimii ucrainene sa moara de foame, se justificau, in mintea bolnava a dirigentilor URSS, prin ratiuni ideologice. Daca nu ar fi avut de partea lor alte straturi sociale din randul populatiei, Tatucul si colaboratorii lui nu si-ar fi permis asa ceva. Caci constrangerea economica este sfanta: n-au ce manca, n-ai ce colecta.
Urmarind insa – de nevoie – principalele decizii ale actualului Guvern al Romaniei, devine tot mai limpede ca membrii acestuia lucreaza impotriva minimalei bunastari a populatiei si chiar impotriva democratiei. Cele mai importante decizii luate de putere se refera la plafonarea salariilor si pensiilor, la noi forme de impozitare, la restrangerea si inrautatirea conditiilor de munca ale salariatilor neconcediati inca. Daca primele atitudini, cele referitoare la impartirea banilor bugetari si agonisirea altora, puteau si pot fi intelese ca o simpla dovada a incompetentei in explorarea unor zone de relansare economica, din nefericire, celelalte devin semnele unei reluari a luptei de clasa in care capitalul trece la o noua ofensiva impotriva fortei de munca, periclitand direct si foarte clar echilibrul social din societatea romaneasca.
Conform primei ordonante de urgenta a Guvernului pe 2010, conducatorii autoritatilor si institutiilor publice pot trece la "renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activitatii prin reducerea numarului de posturi, pentru incadrarea in cheltuielile de personal aprobate". Cu alte cuvinte, OUG 1/2010 prevede un culoar liber pentru rafuielile personale sau satisfacerea propriilor fantasme de lider institutional. E unul din subordinea mea mai lat in umeri, cu aspect mai placut fetelor, un tip mai critic, are ambitii care fac din el un competitor la functia pe care o detin? Iata un bun prilej pentru mine, seful lui, sa il pun pe liber. OUG 1 imi ofera indreptatirea suficienta pentru a-mi face mendrele cat incape. Iar la finalul operatiunii, Guvernul – prin reprezentantii sai – imi va strange cordial mana, fiindca, rezolvand problemele mele de ego, m-am incadrat si in politicile sale prioritare: reducerea cheltuielilor de personal. Mai mult decat atat: voi fi demn de felicitari si pentru ca am inteles mesajul Fondului Monetar International pus in opera cu mai mult zel si mai neindemanatic decat ar fi cazul de catre ministrii nostri.
In asemenea conditii, in care restructurarea, restrangerea schemei de functionare institutionala, blocarea de posturi si trimiterea in somaj reprezinta marea amenintare, reducerea salariului, diminuarea lui – numita atat de frumos eufemistic "renegocierea drepturilor salariale" –, nu poate aparea decat o dovada a unei magnanime bunavointe. Uite, desi solutia autentica era sa ti se taie capul, ne vom multumi si cu mana ta dreapta (pentru ca tinem mult la tine)!
Nu poti fi atat de naiv, ca membru al Executivului, incat sa crezi ca, alungat din zona exercitarii dreptului sau elementar, la castigarea demna a propriei existente, omul de rand se va resemna sa moara de foame, indurand disciplinat aceasta inadecvare de sus, pe care el o interpreteaza ca pe o nedreptate strigatoare la cer. Cautati solutii, domnilor ministri, imbucatatirea unei paini tot mai mici nu este nici o dovada de competenta de demnitar, nici solutia constrangerilor momentului. Dar e adevarat: poate fi si mult mai rau. Faceti un efort, pana nu se infiripa situatiile cele mai cumplite cu putinta. Sau plecati la culcare si livrati portofoliile dvs. unor succesori mai pregatiti.
