In general, lectura nu este cine stie ce populara in Romania, desi ne tot laudam ca primim cu totii pana in clasa a XII-a o cultura generala care altora, mai rasariti economic decat noi, le lipseste. Injuram scoala, nu o data, pentru proasta calitate a absolventilor ei si ne prefacem, in majoritatea timpului, ca ne preocupa cultura. Dar este suficient ca oricare dintre noi sa intre in prima librarie pe care o intalneste si sa intrebe cum arata vanzarile de peste vara – sezon al concediilor si al loisir-ului – pentru a ne convinge cata ipocrizie neinocenta sta intr-un asemenea comportament. In Romania, suntem prea ocupati peste an pentru a citi, fie si literatura de delectare, iar cand vine vara, graba de a ne cheltui prin concedii in locatii extravagante bruma de agoniseala din timpul zilelor de povara si tractiune inlatura orice interes pentru productia locala ori universala de carte. O scuza la moda este aceea ca, mai nou, de vreun deceniu sau doua incoace, gasesti totul si orice pe internet.
Dar se stie cam ce cauta insul care se izoleaza de lume in fata ecranului de la computer. In cel mai bun caz este vorba despre… locatii atractive pentru vacanta urmatoare.
In ciuda acestui fapt, oamenii mai fac si greseli. La finalul de saptamana din urma, profitand de un moment de ragaz, am citit – din pura placere – dintr-un autor care consemna impresiile unui calator strain. Nu ma pot abtine sa nu citez aici cateva pasaje semnificative din scrierea respectiva.
"In cursul calatoriei mele, am dat peste o tara destul de mare si cu o populatie destul de numeroasa, unde toate functiile se cumpara, nu in taina, ca in alta parte, si nici cu intentie frauduloasa, ci in mod public si pentru a se supune hotararilor… Dreptul de a judeca, in mod suveran, onoarea, averea si viata cetatenilor este scos la licitatie si e vandut asa cum se vand cateva pogoane de pamant. Unele functii foarte importante din armata se atribuie celui care ofera mai mult.
Pentru oficierea celei mai insemnate taine a religiei acestui popor se cer (…); daca oficiantul nu are de unde lua suma respectiva, trandaveste ca orice zilier fara slujba. (…) Am fost foarte surprins intalnind un impricinat deznadajduit care mi-a povestit ca, pe malul celalalt al unui parau foarte apropiat, pierduse un proces pe care-l castigase in ajun pe malul astalalt. De la el am aflat ca exista in tara un numar de coduri diferite, egal cu numarul oraselor. Am fost curios sa aflu pricina.
– Poporul nostru e atat de intelept, mi-a spus el, incat nu se conduce dupa nici un fel de regulamente. Legile, obiceiurile, privilegiile corporatiilor, rangurile si eticheta, toate sunt arbitrare, toate sunt lasate in seama spiritului de prevedere al natiunii."
Iata un bun cunoscator al organizarii noastre, mi-am spus, cautand titlul cartii si autorul ei, spre a le memora si, la nevoie, a le folosi unde s-ar nimeri.
Din pacate insa aveam in mana unul dintre acele volume pe care cititorii neglijenti le-au vaduvit de coperta, de primele si de ultimele pagini, abandonandu-le, poate, pe o banca in parc, de unde cineva mai iubitor de carte le-a recuperat ca pe niste copii ai strazii salvati in ultima clipa de la inecul social. Am mai rasfoit-o oarecum febril, grabit sa descopar capitolul despre cotizatiile la care sunt convocati membrii marcanti ai partidelor, dornici sa ocupe un loc pe listele destinate alegerilor parlamentare apropiate. Ca un facut insa, autorul meu nu trata asa ceva; ori poate chestiunea fusese tiparita exact in paginile care acum lipseau.
Toate acestea erau o buna descriere a tarii si a timpurilor noastre, asa incat, multumit ca gaseam, in sfarsit, un condei sprinten si o privire acuta intr-o lume de autori plini de excesiva intelegere si de spirit crestinesc pentru niste defecte pe care prea adeseori le ilustram, m-am grabit sa ii impartasesc unui bun prieten textul, la telefon, in orele de indulgenta ale dupa-amiezei, cand cerberii Romtelecom adorm ceva mai impacati, lasandu-ne sa ne facem, vezi Doamne, de cap pe fir.
O zi mai tarziu, amicul ma suna insa plin de satisfactie fiindca, nefiind un om lipsit de cultura, si urmarit de ecoul lecturii mele telefonice, se apucase, manat de un presentiment, sa caute prin propria-i biblioteca si gasise acolo, in cele din urma, cartea din care citisem.
Aflam astfel ca autorul necunoscut se numea Voltaire, iar fragmentul meu preferat – departe de a se ocupa de Romania actuala – inregistra evolutii din Franta secolului al XVIII-lea. L-am aplaudat pe domnul Arouet pentru vivacitatea spiritului sau si exemplara finete a analizei, inca atat de actuala, dar nu m-am putut impiedica sa deplor faptul ca, la distanta de trei veacuri, abia acum tara noastra intruchipeaza trasaturi similare cu cele ale Hexagonului prerevolutionar.
