Mi-a plăcut Brazilia-Coreea de Nord. Era curiozitate mare! Nu cum dansează alde Robinho, Kaka sau Lucio. Ştim, am văzut. Ci cum arată jucătorii nord-coreeni. Da, da! Toată lumea s-a plâns că soldaţii în echipament roşu stau izolaţi de ochii lumii. Mai ceva ca în lagărele secrete din filmele cu James Bond. Cantonamentul nord-coreenilor seamănă cu viaţa din regimul stalinist al lui Kim Jong-il.
România comunistă – povestea Dorin Chioţea, jurnalistul român care a pătruns în fortăreaţa de la Phenian – era Occident pe lângă Coreea de Nord. Lumea umblă în uniforme, nu există celulare, mail, maşini noi. Doar nişte Dacii 1300. Oamenii n-au voie să iasă din oraşul lor. Fac foamea. Sunt prizonieri. Exact ca-n visul lui Ceauşescu. Sau al tânărului, pe-atunci, activist Iliescu.
Cum să nu aştepţi cu sufletul la gură produsele de serie ale fotbalului lor! Şi i-am văzut. Au jucat pe gustul marelui conducător. Muncitoreşte. Alergătură multă, da’ muuultă, în… propriul careu. Ceva în stilul „murim, luptăm, da’ poarta apărăm”. Şi-au tot apărat-o până când a fost străpunsă de arta braziliană. Ce gol, Maicon! Ce gol! Numai pentru comentatorii TVR a fost un şut la întâmplare (!!). Cum să distrugi o astfel de bijuterie?! Stimaţi tovarăşi cu microfon, ne-aţi insultat inteligenţa! Ne-aţi răpit bucuria. Poate în Calea Dorobanţi duhneşte încă duhul vremurilor lui Ceaşcă şi Kim Ir-sen (foto). Poate v-a fost milă de armata populară din teren. Dar e păcat de Dumnezeu să omorâţi minunile fotbalului. Căci golul lui Maicon a fost operă de artă. Tot înainte!
Laurentiu Ciocăzanu
