Teoretic, caracterul democratic al unui stat este dat de legile sale, de Constitutie in primul rand. Nici o societate nu poate fi considerata o democratie daca in legea fundamentala nu se prevede separarea puterilor, daca libertatile, drepturile, dar si obligatiile cetatenilor nu sunt stipulate cu claritate. Practic, insa, masura democratiei mai este data si de felul in care legile se aplica – ceea ce nu priveste numai, sa zicem, independenta reala a justitiei, ci si gradul in care cetatenii respecta legile, isi indeplinesc obligatiile si fac uz de drepturile lor. In ultima instanta, se poate spune ca viteza de reactie a natiei, in ansamblul ei, fata de incalcarea legii este decisiva pentru ceea ce numim o societate democratica.
In Suedia, de pilda, ingaduinta publica fata de orice interpretare mai laxa a cadrului legal tinde spre zero (nu-i deloc intamplator faptul ca tarile scandinave trec drept model de democratie). E inca notoriu aici "scandalul tobleroanelor", care a obligat-o candva pe actuala presedinta a Partidului Social-Democrat, Mona Sahlin, pe atunci vicepremier si candidat cu sanse certe la postul de prim-ministru, sa-si dea demisia, dupa ce s-a aflat ca isi cumparase ciocolata din banii ridicati de la banca cu o carte de credit a guvernului. In Germania, procuratura din Köln a cerut acum cateva luni ridicarea imunitatii parlamentare a unui deputat, sub acuzatia de abuz grav: invitat la sarbatorirea Craciunului de Uzinele comunale din Krefeld (unde e membru in consiliul de administratie), acesta primise in dar un bilet de spectacol in valoare de 50 de euro.
Ceva mai putin exigenti cu politicienii lor par francezii. Abia ales presedinte (doar la cateva procente diferenta, fapt prezentat insa drept victorie categorica!), Nicolas Sarkozy si-a "ingaduit", pe gratis, cateva zile de destindere cu familia pe iahtul de lux (chiria pe o saptamana: 173.000 euro) al unui miliardar bine "garnisit" cu contracte din partea statului. La un sondaj de opinie, 65% dintre cei chestionati au aratat totusi deplina intelegere fata de o vacanta care pe un sef al Executivului german (dupa cum aprecia Süddeutsche Zeitung) l-ar fi costat cu siguranta fotoliul de cancelar.
Ciudata, mai ales din partea unor pretinsi "campioni ai democratiei", e obstinatia cu care administratia americana isi apara protejatii din posturi inalte – printre altii, ministrul Justitiei, Alfredo R. Gonzales, acuzat ca ar fi revocat opt procurori federali pe motive politice, si Paul Wolfowitz, fost ministru adjunct al Apararii si "artizan" al razboiului din Irak, a carui demitere din fruntea Bancii Mondiale pe motivul favorizarii crase a partenerei sale de viata a capatat alura unei interminabile epopei.
La capatul celalalt al scalei, aflam mai nou din presa despre alegerile din statul federal indian Uttar Pradesh. O veste buna – n-au fost inregistrate, ca in alte randuri, focuri de arma, rapiri si asasinate – si o veste proasta: numerosi deputati proaspat alesi apartin unor clanuri mafiote. Unul dintre ei si-a condus, cu succes, campania electorala chiar din inchisoare. De altfel, jumatate dintre deputatii fostei legislaturi se afla in cercetari – pentru delapidare, santaj, crima. Pana si in Parlamentul federal un sfert dintre deputati sunt anchetati pentru delicte financiare. India – nu-i asa? – este si ea o democratie…
Unde se situeaza oare Romania intre acesti doi poli? Rezultatul recentului referendum – dar si modul in care procurorii angajati in lupta impotriva coruptiei isi apara independenta – justifica speranta, ce-i drept timida, ca democratia romaneasca se afla intr-un proces, lent si anevoios, de maturizare.
Gheorghe Sasarman, scriitor stabilit in Germania
