15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialÎntre utopie și distopie

Între utopie și distopie

Care sunt „scopurile secunde“ ale lui Călin-Popescu Tăriceanu (prin noua propunere de suspendare a preşedintelui), ale UDMR (prin proiectul de autonomie) şi ale Elenei Udrea şi Monicăi Macovei (prin candidatura la prezidenţiale)?

O campanie prezidențială este, s-ar părea, mo­­mentul ideal când explodează în viața politică ceea ce aș numi „scopurile secunde“. Înțeleg prin aceasta faptul că un anumit număr de ac­tori politici au drept scop esențial al acțiunilor lor nu ceea ce pretind explicit și public, ci alt­ceva, nerecunoscut deschis; acest „scop se­cund“ este de fapt mai important și mai au­ten­tic pentru respectivul actor decât „scopul primar“, dar el nu poate fi mărturisit public, de­oarece întreg sensul acțiunii sale s-ar pră­buși. Ceea ce nu înseamnă că acest „scop se­cund“ nu ar fi destul de transparent.

Un exemplu aproape extrem este planul lui Că­lin-Popescu Tăriceanu, aliatul PSD și li­de­rul Senatului, pentru o nouă suspendare a lui Tra­ian Băsescu. Spun că este un „exemplu aproape extrem“, fiindcă este evident că ide­ea înlăturării președintelui nu poate fi scopul au­tentic al demersului, de vreme ce re­feren­dumul de demitere ar urma să aibă loc, după Tăriceanu, exact în ziua primului tur de scru­tin al prezidențialelor, care vor aduce în orice caz un alt preşedinte decât Traian Băsescu. Ce vrea Tăriceanu cu acest plan aparent absurd? Să polarizeze și mai mult campania între „bă­siști“ și „antibăsiști“, ajutându-l astfel pe Vic­tor Ponta și scoțându-l din joc pe ezitantul și „căldicelul“ Iohannis? Să-și potențeze pro­priile șanse de a intra în turul doi? Verosimil. Dar poate că Tăriceanu nu vrea altceva decât să fie președinte interimar pentru două-trei săp­tămâni și să aibă o răzbunare simbolică asu­pra vechiului lui inamic, Traian Băsescu.

Citește continuarea comentariului în Revista 22.

Cele mai citite

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....
00:04:36

VIDEO. La cinci ani de la COVID, șeful OMS afirmă că lumea este încă vulnerabilă la pandemii

O întrebare incomodă încă dăinuie în aer, la cinci ani după ce COVID-19 a început să facă ravagii: este lumea pregătită să facă față...

Uniunea Europeană, gata să contracareze măsurile protecționiste, inclusiv posibilele decizii ale lui Trump

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să se apere împotriva politicilor comerciale protecționiste, inclusiv în cazul unui eventual nou mandat prezidențial al lui Donald...
Ultima oră
Pe aceeași temă