Oamenii practici din PDL ezită să-i aleagă pe „reformişti“? Perfect; vor alege atunci între doi perdanţi!
S-au numit pe sine „reformişti“: în România, acest adjectiv serveşte drept sperietoare politică de prim rang. Alţii le-au spus: „intelectuali“ – ceea ce, tot în România, este aproape o insultă.
Încă înainte de a-şi anunţa depunerea moţiunii pentru şefia PDL (cea de-a treia, după cea a lui Vasile Blaga şi cea a Elenei Udrea), a fost anunţat eşecul iminent al acestor reformisto-intelectuali (Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Sever Voinescu şi câţi vor mai fi). Nu sunt „oameni practici“ – s-a spus de pretutindeni – de parcă conducerea Ministerului Justiţiei timp de doi ani, cu rezultatele ştiute, de către d-na Macovei ar fi echivalentă cu scrierea unui comentariu la Hegel. N-au priză la oamenii din partid, fiindcă sunt aroganţi sau prea radicali. E sigur că nu vor convinge electoratul. Aroganţa, să am pardon, n-am observat-o la ei, ci la ceilalţi; cât despre radicalism, oare bălăcirea în mocirla compromisului şi a mediocrităţii cu care s-a complăcut conducerea actuală a partidului nu cere să se apese puţin pe pedala radicalismului? Cum să faci opoziţie împotriva monstrului USL de 70% în parlament, dacă nu încerci să compensezi slăbiciunea numerică prin forţa vocii, a principiilor, a argumentelor? Şi mai ales de ce ar vota electoratul de dreapta cu lipsa de combativitate?
Habar n-am dacă d-l Blaga nu face mai mult fiindcă nu vrea (îşi menajează relaţiile cu puterea) sau nu poate. Dar ce importanţă are? Orbirea de a mai cere un mandat de preşedinte după dezastrul electoral din decembrie îi aparţine cu siguranţă. E adevărat, la noi orbirea asta e loc comun: aşa a făcut şi Petre Roman în 2001, şi Adrian Năstase în 2005, şi Tăriceanu în 2009. În loc să demisioneze imediat după anunţarea rezultatelor votului, toţi au sperat – ca mari „oameni practici“ ce erau – să păstreze încă puterea la partid. Şi au fost măturaţi. Aşa se va întâmpla şi cu Blaga, care e incapabil să înveţe din experienţa altora. Condus de el în continuare, partidul va dispărea pur şi simplu, mai ales după ce PNL se va desprinde de PSD şi va încerca să pretindă monopolul reprezentării dreptei. Iar „oamenii practici“ din PDL ar face bine să nu-l subestimeze pe Crin Antonescu, ale cărui metode de guvernare dictatoriale sunt detestabile şi periculoase, dar a cărui inteligenţă politică e mult peste a lor – vezi cooptarea lui Klaus Johannis.
Deocamdată, PDL mai deţine monopolul dreptei. Are reprezentare în parlament – mică, dar oricum mai mare decât PD şi PNL laolaltă în 2000. Are încă primari, consilieri, organizaţii. Este încă un partid autentic. Ce n-are sunt principii, o direcţie, un ideal. Un suflet. Nimeni nu crede că Blaga ar putea turna aşa ceva în partid. Atunci poate aşteaptă cineva în acest partid să-l obţină de la inteligenţa politică a d-nei Udrea, dârza susţinătoare a lui Prigoană? A, a câştigat mai multe voturi în Roman? Pentru numele lui Dumnezeu, dar a distrus în mod ruşinos orice influenţă a PDL în Bucureşti! Ce-i drept, Blaga a pierdut Bucureştiul în 2008, când PDL era la apogeul puterii sale, ceea ce este încă şi mai ruşinos. Oamenii practici din PDL ezită să-i aleagă pe „reformişti“? Perfect; vor alege atunci între doi perdanţi!
Continuarea în Revista 22