Dincolo de București, orașul unde se câștigă la fel de bine ca în Europa de Vest, dincolo de marile orașe ale țării, există o Românie încremenită în trecut. Civilizația și modernismul își fac loc greu, ca o apă care sapă prin munte, te întrebi chiar dacă va reuși vreodată. Avem sate fără apă curentă și canalizare.
Un român cheltuie în medie 13,89 lei pe lună pentru produse de îngrijire personală, cum ar fi săpun, șampon și pastă de dinți, și numai 4,05 lei pe cultură. Din păcate, nu avem o statistică urban-rural, dar ne putem imagina că este extrem de nefavorabilă ruralului.
„În studiul higienei se spune că poporul cel mai civilizat este acela care consumă cel mai mult săpun. Ca să-ți dai seama ce fel de oameni locuiesc într-o casă, să te duci să vezi în ce stare sunt bucătăria și privata”, scrie un fost elev al celebrului doctor Carol Davila, dr. Severeanu, citat de Ioana Vulpescu, în lucrarea „În intimitatea secolului XIX”, din care îmi place să citez și să recitesc.
Ca să ne dăm seama mai bine de ce s-a schimbat (sau mai bine zis „nu s-a schimbat”) în ultimii 170 de ani, vă invit să citiți un fragment.
„La venirea lui Carol Davila în România, viața medicală și mai ales igiena, «bucătăria și privata» sunt într-o stare jalnică, atât în Valahia, cât și în Moldova. Dezorganizare, superstiții, șarlatani fără drept de a practica sau cu diplome false, lipsa instituțiilor medicale serioase și a învățământului sanitar. La țară, oamenii «se caută» la babe și se tratează cu descântece, de iele, de deochi, de soare sec, de blestem. Când vin felcerii să-i vaccineze pe copii («altoirea»), femeile își iau îngrozite odraslele și fug în pădure, unde se ascund până trece «pericolul».”
Epidemiile fac ravagii. La sat, își amintește doctorul Severeanu, „nu este nici o idee de privată și locuitorii își fac necesitățile pe câmp, iar în timpul iernii ies noaptea din casă, nădușiți, și se duc prin câmp, din care cauză răcesc, se îmbolnăvesc și mor”. La oraș apa e nefiltrată, „privatele în stare permanentă de infecție” și „fără mijloc de scurgere a dejecțiilor”. Bucureștenii nu stau mai bine la acest capitol și adeseori starea caselor „dovedește o culpabilă nesimțire din partea proprietarilor”. Haznalele nu sunt zidite, astfel că totul se infiltrează în pământ, astfel că oamenii folosesc apa infectată de la propriile private, „din care cauză molimele erau în permanență”. Faima vinului și superstiția că omul care nu bea decât vin e mai sănătos are, după cum se vede, un temei medical.
După ce se introduce apa curentă și se face canalizarea, lucrurile sunt, totuși, departe de a fi rezolvate din punct de vedere sanitar: „Toate murdăriile se varsă în Dâmbovița, din care beau apă locuitorii din partea de jos, așa că se pot propaga boli contagioase și întreține epidemii care necesită cheltuieli mari de personal sanitar și medical. Cu apa infectată a acestui râu se udă zarzavaturile”.
Înainte de venirea lui Carol, spitalele erau „insuficiente, bolnavii puși de-a valma, și nu după boli, în încăperi mici și neaerisite, dorm adesea câte doi-trei în același pat, astfel încât, dacă sunt contagioși, transmit imediat boala. Medicii puțini, incapabili, ignoranți”.
Desigur, din 1870 până acum s-au schimbat, în bine, unele lucruri, dar este incredibil cum, în multe aspecte fundamentale, am rămas încremeniți în trecut. Femeile nu mai fug cu copiii, de teama vaccinurilor, în pădure, ci se refugiază pe internet, unde fiecare a devenit specialist și își urlă temerile. În decembrie 2016 a fost declarată epidemie de rujeolă, cu peste 9.600 de cazuri de atunci până acum și cu peste 30 de decese. Ne mai spunem de „deochi”, din când în când, convinși că forțele divine vor interveni punctual asupra micilor sau marilor noastre probleme de sănătate. Circa 10 milioane de români nu au toalete racordate la un sistem de canalizare și ies afară pentru a-și face nevoile, cam ca pe la 1850.
Orașele mari au, unele din ele, stații de epurare, dar drumul e lung și foarte scump. Multe dintre spitale sunt în continuare supraaglomerate, pacienții stau câte doi în pat, gândacii se plimbă nestingheriți prin saloane, noaptea bolnavii dorm cu prosoape pe gură, de teamă să nu-i înghită (se întâmplă în Constanța). Vinul a rămas, la țară, lichidul cel mai consumat.
Toate această încremenire în trecut este tolerată și, cred, încurajată de politicieni, care pot câștiga mai ușor voturi de la aceste victime, nu cred că greșesc dacă le numesc așa, căci sigur situația în care se află nu este vina lor, în cea mai mare măsură. România are nevoie de programe masive de investiții în zona rurală, de reducerea decalajelor dintre rural și urban și dintre urban și București.
Din păcate, trăim într-un cerc vicios. Votanții s-au învățat să nu ceară mult, politicienii îi învață să nu spere mult. Recent, în plină campanie electorală pentru alegerea unui primar, într-o comună din Constanța, primarul le-a oferit sătenilor o petrecere condimentată cu bere și refrene celebre, ca, de pildă, „Se mărită Mona mea” și „S-a mărit armata”. A urcat pe scenă și a reușit să articuleze atât: „Nu plecați. Distracția continuă”. Totul, live pe Facebook, pentru că social media face președinți și primari, nu-i așa? Platformă program? Prezentarea modului în care se pot atrage investiții în comună? Discuții despre locuri de muncă? E de ajuns refrenul acesta: „Ești un mare vagabond / Vrei să mă oftici de tot / Dar nu rabdă inima / Caută pe altcineva”… Votat!
