Saptamana trecuta, doi europeni cat se poate de diferiti au devenit subiect de stiri pentru mass-media romanesti: Monica Macovei a fost desemnata "Femeia europeana a anului 2008", distinctia fiindu-i inmanata de Hans-Gert Pöttering, presedintele Parlamentului European. Mai mult ca oricare alta persoana de autoritate din Romania, doamna Macovei a incercat sa insufle viata procesului de europenizare a tarii si sa ridice la rangul cuvenit valorile pluraliste ale acestuia.
Cu putine zile inainte, Bucurestiul avea parte de un discurs al fostului cancelar german Gerhard Schröder. Cunoscut in ultimii ani mai degraba gratie rolului sau de super-salesman aflat in serviciile monopolistului rus Gazprom, Schröder nu conteneste sa insiste asupra nevoii unei atitudini intelegator-binevoitoare fata de Rusia, indiferent de retorica si actiunile Kremlinului.
Spre comparatie, ne putem lesne inchipui ce s-ar intampla daca, bunaoara, George W. Bush si-ar incepe viata de pensionar cu declaratii despre intelegerea occidentala ce s-ar cuveni, de fapt, aratata regimului unui anumit partid unic din Africa… Neindoielnic, racnetele progresistilor de pretutindeni nu s-ar lasa asteptate. Dar, in pofida afirmatiilor sale stereotipe, Schröder a reusit sa ramana persona grata in cadrul cercurilor de putere ale UE. Imi inchipui ca presedintele Comisiei Europene, Barroso, s-ar grabi mai curand la telefon instiintat fiind ca de partea cealalta a firului se afla Gerhard Schröder decat daca i s-ar spune ca interlocutorul este Monica Macovei – desi ea este cea care a onorat in modul cel mai stralucit valorile si deschiderea Europei, de altfel definite drept patriotism constitutional de filosoful german Jürgen Habermas.
In calitate de activist civic, iar ulterior ca ministru, doamna Macovei s-a straduit sa le asigure cetatenilor un statut care sa-i fereasca de abuzurile statului. Greu de crezut ca, la randul sau, Gerhard Schröder ii va fi reamintit lui Vladimir Putin, fie si ocazional, de valorile politice care stau la baza democratiei in Europa.
Laureata si-a dedicat premiul "tuturor europenilor si, in special, romanilor care cred in statul de drept", cu alte cuvinte, milioanelor de romani ale caror sacrificii economice au facut, pana la urma, posibile obtinerea statutului de tara candidata la aderare si, ulterior, acceptarea Romaniei in clubul european. Din nefericire, UE nu a considerat necesar sa stabileasca un parteneriat special cu romanii proeuropeni, limitandu-se sa interactioneze cu o elita sinuoasa, interesata exclusiv in mimarea convingerilor progresiste europene, dar nicidecum in transpunerea acestora in viata.
O astfel de nesfanta alianta a UE a functionat cat se poate de bine in august 2004, atunci cu PSD-ul lui Adrian Nastase. Principalul deziderat al partilor viza semnarea unui contract de anvergura privind securizarea frontierelor romanesti, atribuit consortiului franco-german EADS fara o licitatie prealabila. Spre cinstea UE trebuie totusi mentionat ca demersul in cauza a starnit un val de critici din partea vocilor mai progresiste ale Uniunii. Alte voci, printre care si subsemnatul, au denuntat ipocrizia unor partide-cheie din cadrul Stangii Europene si graba cu care au luat in brate o formatiune ca PSD – determinat, pana la urma, doar sa induca un capitalism malformat, care plaseaza asii exclusiv in mainile statului si ale catorva jucatori cu interese private.
In acea vreme, am esuat in a sesiza ca in Europa Occidentala, cu precadere in Franta si Germania, incepea sa prinda radacini o noua "moda" – un soi de corporatism constituit din jucatori in aparenta reprezentanti ai unor forte sociale complet diferite, dar interesate sa cada la invoiala si sa imparta, in cadrul cercului lor restrans, toate oportunitatile politice si/sau economice ivite. Am mai scapat din vedere (si din pacate, n-am fost singurul) ca personaje precum Silvio Berlusconi nu sunt nici pe departe campionii politici ai capitalismului pietei libere, ci indivizi cu varii afaceri al caror succes depinde de interventia statului.
De altfel, vestea victoriei electorale a lui Barack Obama l-a surprins pe Berlusconi intr-un cadru cat se poate de nimerit – anume la Moscova, iar remarca sa gretoasa despre culoarea pielii presedintelui ales al SUA, facuta in fata presedintelui rus Medvedev, ne-a dezvaluit cat se poate de limpede gradul de civilizatie particular discutiilor si discursurilor elitei puterii din Europa. Prin urmare, se poate concluziona ca parti ale Stangii si Dreptei Europene se dedica intre timp in buna masura unei culturi care compromite nu doar transparenta economica, ci insasi democratia.
Exista, din fericire, si persoane temerare care refuza sa accepte degradarea politicii. Monica Macovei este una dintre ele. Cadrul oferit de Bruxelles, unde si-a luat in primire distinctia, a fost, in aceste zile, mai potrivit pentru domnia sa decat cel autohton, plin de baliverne electorale. Dar in fata falimentului distinct al fortelor ce proclama pseudoeuropenizarea, vreau sa sper si sa cred ca oameni precum domnia sa, dedicati construirii unei scene politice romanesti mai curate si mai reprezentative, vor primi, pe viitor, sanse reale pentru a putea influenta destinul tarii in acest sens.