Complexitatea actualei situaţii a României este foarte uşor de simplificat. Ea se reduce la întrebarea referitoare la prestaţia politicianului din patrie. Cum se ştie, acest personaj este, prin excelenţă, cel chemat să rezolve problemele practice ale societăţii. Subliniez: să le rezolve, nu să le complice, nici să le saboteze. Cum însă la noi politica e declarativă de la un capăt la altul, a sosit momentul, cred, să putem spune cu mâna pe inimă că ne dispensăm foarte uşor de aşa politică. N-aş vrea să par mai radical decât sunt, dar mi-ar putea arăta cineva unul, măcar unul dintre cei care ocupă scaune prin Parlament, sau prin celelalte organisme politice reprezentative de la noi, care să fie altfel?
Aşteptam de la noii aleşi, din ianuarie 1989 încoace, un lucru fundamental, care nu s-a petrecut: să instaureze în ţara asta de truditori necăjiţi şi de copii cu ochi luminoşi un lucru. Democraţia. Orice criză mondială ar fi venit, chiar şi – Doamne fereşte! – un război, prin mecanisme cu adevărat democratice de guvernare şi gestionare a situaţiei, tot am fi scos-o la capăt. Mă uit la Polonia şi la alte ţări şi constat că, fie şi aşa, venind din comunism, cu toate poverile pe care le presupunea o asemenea situaţie, s-a putut găsi o soluţie de rezistenţă în faţa intemperiilor.
Şi atunci, cine e de vină? Cine trebuia să aibă viziunea globală asupra prezentului şi viitorului, dar nu a avut-o şi nu o are nici acum? Am spus-o până şi eu, alături de alţii, chiar aici, mereu: când apar probleme în faţa naţiunii, naţiunea ar trebui să le rezolve. Numai că politicienii noştri, prinşi prea adânc de mecanismele unor interese invizibile – aroganţi, incapabili de dialog, dibuitori de tranzacţii joase şi lipsiţi total de patriotism -, nu au găsit oportun să cheme naţiunea la masa de lucru. Consultările pe care le gestionează orbii şi surzii nu au cum facilita buna comunicare şi găsirea de soluţii. Iar din acest punct de vedere nu au nici o scuză.
Nu convoci naţiunea apelând la fii şi cumnaţi, la nepoţi şi pipiţe din clanul tău. Nu ai sprijin democratic când te bazezi pe profitorii care îşi vând susţinerea contra unor afaceri murdare care să îi îmbogăţească peste noapte. Este destul să te uiţi la statul român ca să vezi o mână de boieri care fac şi desfac pentru ei şi împotriva celorlalţi, care mâine îi vor înlocui, confundând România cu propriul cartier, dispreţuind restul ţării şi văzând în el doar o pepinieră de prozeliţi, instaurând un insuportabil spirit de castă combinat cu prestaţii media triviale şi de prost-gust. Iar reţelele lor de fideli se înfundă tot mai mult în structurile populaţiei, sprijinite pe servicii secrete scoase de sub imperativul servirii ţării sub pretextul că „ţara sunt eu„, ca în vremea autocraţiei absolutiste.
Să nu ne vorbească aceşti inşi înfrăţiţi cu delincvenţa despre „solidaritate socială„. Pe când înlăturau din mers principiul me-ritocraţiei şi consumau resursele viabile ale României nu aveau nici o preocupare de so-lidarizare a românilor în jurul unei cauze. Cauză nu au nici acum, vor doar ca noi, cei-lalţi, să plătim deficitul infect pe care l-au realizat în anii de democraţie elitară şi obraz gros în care s-au ilustrat. Plăteam oricum, şi până azi, în vieţi şi destine. Acum vor să plătim şi în bucate. Fiindcă de bani nu mai poate fi vorba, ne iau şi pâinea de la gură. Vezi bine, mâncăm prea îndestulat.
Ce ni se oferă în schimb? Perspectiva sigură a măririi taxelor, a emigrărilor, a dispreţului faţă de întregi categorii profesionale. Nici o deschidere. Culpabilizare pentru că speram să trăim, în fine, ceva mai bine. Biruri fanariote şi cenuşiu absolut.
